Unul din șapte liceeni spune că fumează zilnic sau aproape zilnic, aproape unul din zece declară că bea alcool frecvent / Mai bine de jumătate consumă frecvent fast-food și snacks / 1% declară că apelează zilnic la substanței psihoative – Studiu

2.747 de vizualizări
Foto: Unsplash.com
Un număr foarte mare de elevi de liceu declară că fumează, consumă alcool sau produse de tip fast-food / snacks, iar 1% admit că apelează zilnic la droguri, potrivit unui studiu privind Calitatea vieții liceenilor din România. Situația problematică este semnalată în condițiile în care, potrivit autorilor analizei, investigarea acestui fenomen este problematică din cauza tendinței adolescenților de a subraporta comportamente indezirabile social.

Studiul privind „Calitatea vieții liceenilor din România”, realizată în parte cu ajutorul unei cercetări cantitative pe un eșantion reprezentativ de 4.577 de elevi din 76 de licee din țară, a fost publicat de Ministerul Educației, fără niciun fel de promovare de Ministerul Educației, la sfârșitul lunii decembrie.

  • În cadrul lui, elevii de liceu au fost întrebați și în legătură cu diverse activități și comportamente de consum, ce au indicat, între altele, și problema lipsei unei alimentații suficiente pentru 1 din 10 elevi de liceu, după cum Edupedu.ro a scris aici.

Dacă majoritatea covârșitoare (98%) a respondenților declară că nu consumă niciodată droguri, studiul notează că pentru 1% consumul de substanțe psihoactive reprezintă „o obișnuință zilnică”, iar pentru alți 1% – o practică ocazională (o dată la câteva luni). 

Sursa: ISE.ro

Alte deprinderi nesănătoase sunt larg răspândite, chiar și în condițiile riscului de subraportare, după cum arată studiul.

Astfel, 15% dintre liceeni spun că fumează zilnic sau aproape zilnic, iar 2% spun că fac acest lucru de 1-2 ori pe săptămână. Alți 6% dintre ei spun că fumează, dar rar.

Pe de altă parte, aproape 1 din 10 liceeni (8% dintre respondenți) declară că sunt consumatori frecvenți de alcool, în sensul că ei consumă astfel de produse zilnic, aproape zilnic sau de 1-2 ori pe săptămână. În același timp, aproape jumătate dintre ei – 45% – se declară consumatori ocazionali (lunar sau mai rar).

Potrivit cercetării:

  • „Consumul de alcool și fumatul au o frecvență mai mare în cazul liceenilor din mediul urban și a celor din clasele mai mari (a X-a, a XI-a, a XII-a). Abstinența totală față de alcool este mai des întâlnită printre elevii care învață în licee private și printre fete. Fetele sunt, totodată, și cele care declară mai frecvent că nu consumă niciodată droguri. Pentru toate cele trei comportamente de risc (consum de alcool, de droguri, fumat) procentele cele mai ridicate de abstinenți se regăsesc în rândul liceenilor de vârstă mai mică (14-16 ani), din clasa a IX-a.”

În privința obiceiurilor nesănătoase de alimentație, același studiu arată că mai bine de trei sferturi (79%) dintre respondenți declară că mănâncă des dulciuri – cel puțin săptămânal, iar aproape jumătate mănâncă (45%) consumă dulciuri zilnic sau aproape zilnic.

În același timp, 57% dintre respondenți declară că apelează cel puțin săptămânal la fast-food, snacks, băuturi carbogazoase sau energizante, iar un sfert din total consumă astfel de produse zilnic sau aproape zilnic.

Citește și:
Studiu: 1 din 10 elevi de liceu din România declară că se confruntă des cu lipsa mâncării suficiente / O treime dintre elevii de la Pedagogic apreciază drept prea mari cheltuielile cu școala / OCDE: Problema nesiguranței alimentare este asociată unor rezultate mai slabe la școală
Jumătate dintre liceeni spun că prea puțini dintre profesori le trezesc dorința de a învăța / O problemă-cheie semnalată de elevi: „relevanța scăzută a învățării pentru viața de zi cu zi și pentru viitorul lor profesional” – Studiu despre „calitatea vieții liceenilor” din România
STUDIU OMS Peste 22% dintre copiii români de 11-15 ani suferă de sevraj psihologic, atunci când le este tăiat accesul la telefon. Cercetătoarea Diana Tăut: Le-am dat o cheie digitală de gât și i-am abandonat în spațiul virtual. Prima linie de intervenție sunt părinții
România este pe primul loc la folosirea problematică a social media de către copii și adolescenți, cu un procent de două ori mai mare decât media țărilor din studiul OMS. Comportamentul e asociat cu probleme mintale, sociale și de școlarizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciolacu se întâlnește joi, 14 decembrie, la ora 11, cu sindicatele din Educației / De la 1 ianuarie, salariile din școli cresc cu doar 13%, potrivit unui proiect de OUG / Pentru personalul nedidactic și didactic auxiliar, creșterea ar urma să fie tăiată la 8% – surse

Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește joi, 14 decembrie, la ora 11, cu sindicatele din Învățământ, potrivit agendei prim-ministrului. Angajații din școli și cadrele didactice primesc doar 13% creștere salarială de…
Vezi articolul

Actualizări la calendarul olimpiadelor europene, anunțate prin erată de Ministerul Educației. Olimpiada de Informatică Juniori – EJOI va fi la Chișinău, pe 16-22 august

Calendarul olimpiadelor europene a fost actualizat cu datele și locurile de desfășurare pentru trei competiții, printr-o erată a Ministerului Educației, publicată pe site-ul edu.ro, secțiunea „Olimpiade și concursuri”. Aceste informații…
Vezi articolul

Rezultate admitere liceu 2023. Au rămas nerepartizați 1.619 elevi, din care patru au medii peste 9 / Cei mai mulți elevi, peste 111.000, au intrat la liceul dorit, iar aproape jumătate dintre ei la prima opțiune pusă pe fișă

Rezultatele admiterii la liceu au fost anunțate de Ministerul Educației miercuri la prânz. Acestea arată că numărul elevilor repartizați computerizat  111.128 de elevi, adică 98,56% dintre cei care au depus…
Vezi articolul

Scriitorul Mircea Cărtărescu: Literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte

„Azi, în școli, nu se face practic literatură. Cei responsabili cu programele nu înțeleg ei înșiși literatura. Li se prezintă elevilor un șir de vestigii și ruine din secolele trecute,…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul