USR anunță un proiect de lege prin care să fie interzisă renunțarea voluntară la titlul de doctor: ”Când Iohannis ne-a pus în brațe un nou guvern PSD, punem cruce și României educate”

679 de vizualizări
Foto: Ekrulila – Pexels.com
Mai mulţi parlamentari de la USR au anunţat luni că depun o iniţiativă legislativă de modificare a Legii învăţământului, prin care să fie interzisă renunţarea voluntară la titlul de doctor, scrie G4Media.ro, care citează Agerpres.

Proiectul are drept scop eliminarea „hoţiei academice”, corectând astfel o ordonanţă dată chiar de actualul ministru al Educaţiei în anul 2014, a precizat senatorul Simona Spătaru într-o conferinţă de presă susţinută alături de ceilalţi iniţiatori ai propunerii legislative.

„Astăzi, când preşedintele Iohannis ne-a pus în braţe un nou guvern PSD, punem cruce şi „României educate”. (…) Am iniţiat un proiect prin care am eliminat posibilitatea ca un plagiator să-şi retragă la cerere titlul de doctor, scăpând astfel de toate urmările gestului său. Societatea civilă a adus în atenţia opiniei publice multe cazuri flagrante de plagiat, unele comise chiar de către persoanele aflate în funcţii publice înalte. Iar actualul ministru, în 2014, a dat o OUG prin care le-a dat posibilitatea acestora să-şi retragă la cerere titlurile de doctor, scăpând astfel de urmări şi sancţiuni”, a declarat Simona Spătaru, vicepreşedinte al Comisiei juridice din Senat.

  • Potrivit ei, prin ordonanţa dată de Sorin Cîmpeanu „s-a slăbit capacitatea instituţiilor abilitate de a rezolva credibil şi rapid cazurile de plagiat, iar urmările sale nefaste au fost subliniate şi de CCR în decizia 624/2016”.

Senatorul Ştefan Pălărie, preşedinte al Comisiei de muncă, consideră că „nu se poate juca alba-neagra, prin lege, cu titlurile de doctor”, apreciind că este un lucru inadmisibil pentru un stat membru al UE, şi l-a invitat pe Sorin Cîmpeanu să semneze iniţiativa USR.

„Să nu uităm că OUG care a introdus această facilitate a fost dată în anul 2014 de către Guvernul Ponta. Şi a fost iniţiată şi contrasemnată de ministrul Sorin Cîmpeanu. Ne pregătim de un nou guvern şi poate să avem Sorin Cîmpeanu „3.0”, al treilea mandat. Tocmai de aceea îl întrebăm pe domnul Sorin Cîmpeanu dacă vrea să rămână de partea farsorilor sau doreşte să vină de partea adevărului, a eliminării acestui fragment din lege şi de a avea o educaţie cinstită, aşa cum scrie şi în programul de guvernare al domnului Ciucă”, a spus senatorul.

Context: Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă i-a dat dreptate și a obligat Ministerul Educației să ia act de renunțarea la titlul de doctor în urma unei teze plagiate parțial, potrivit deciziei instanței.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Sa ne spuna cei care au propus acest proiect ce se va intampla cu profesorii universitari care au coordonat doctoratele plagiate. Niciun doctorand nu poate sustine teza daca nu primeste aprobarea de la conducatorul stiintific! Continutul tezei este decis in mare masura de catre conducator nu de catre doctorand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 650.000 de părinți cu posibilități materiale reduse primesc bani de la Guvern în săptămâna alegerilor. Cardurile de rechizite și haine vor fi încarcate cu 500 de lei luni, 18 noiembrie, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Mesajul e marcat cu cod electoral

Luni, 18 noiembrie vor fi încărcate cardurile educaționale pentru elevii defavorizați de clasele primare și gimnaziu dar și preșcolari, în valoare de 500 de lei, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor…
Vezi articolul

EXCLUSIV Republica Dolj în ARACIP – Cum au ajuns în funcții cheie din Agenția care asigură calitatea în învățământ apropiați ai președintei Mariana Dogaru. Al doilea om din instituție a fost coleg de liceu cu Dogaru, care i-a echivalat activitatea de profesor de cultură civică cu 7 ani vechime în specialitatea studiilor juridice necesare exercitării funcției / Avocatul care a reprezentat-o pe Dogaru într-un proces împotriva Agenției este acum avocatul ARACIP, pe aproape 10.000 de euro în 4 luni

Primul concurs pentru funcțiile de conducere din ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar – s-a încheiat pe data de 13 iulie, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI trag de timp pentru Guvern. Anunță că vor protesta dacă Executivul nu vine cu soluții la problemele salariale ale angajaților din Educație până la 1 martie, deși termenul a fost depășit săptămâna aceasta

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunță că a stabilit un calendar de proteste dacă, până cel mai târziu la data de 01.03.2023, Guvernul României nu va prezenta soluțiile concrete…
Vezi articolul

Ligia Deca: Vom solicita ca fiecare școală cu o medie a rezultatelor sub 7 la simularea Evaluării Naționale să aibă un plan dedicat de intervenţie. Planul de intervenție va fi monitorizat prin inspecții, potrivit ministrului Educației

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, pentru Euronews România, că școlile cu o medie a rezultatelor sub 7 la simularea Evaluării Naționale 2024 vor avea un plan dedicat de intervenție.…
Vezi articolul