Vaccinarea antigripală ar putea deveni mai accesibilă elevilor dacă ar fi organizată în școli, în regim voluntar, cu acordul părinților – propune deputatul Mihai Ghigiu

395 de vizualizări
Elevi, copii cu ghiozdanele in spate la scoala / Foto: Freepik.com
Elevi la scoala / Foto: Freepik.com
Vaccinarea antigripală ar putea deveni mai accesibilă elevilor dacă ar fi organizată în școli, în regim voluntar, cu acordul părinților, propune deputatul PSD Mihai Ghigiu. Președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților subliniază că măsura ar contribui la reducerea îmbolnăvirilor și la continuitatea procesului educațional. „Școala este inima comunității. Aici copiii învață nu doar matematică sau literatură, ci și cum să fie responsabili, să aibă grijă de ei și de cei din jur. Vaccinarea voluntară antigripală poate fi un pas în această direcție – un gest simplu, dar cu impact mare”, a explicat parlamentarul, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Potrivit datelor oficiale citate de președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, în sezonul 2024–2025 România a înregistrat peste 133.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o singură săptămână. Ghigiu atrage atenția asupra efectelor gripei în rândul elevilor: „Pentru copii, gripa poate însemna absențe de la școală, pierderea ritmului educațional și, în unele cazuri, complicații care pot dăuna sănătății pe termen lung.”

Măsura nu este obligatorie

Vaccinarea ar avea loc doar cu acordul părinților, într-un cadru organizat de autoritățile sanitare și unitățile de învățământ, în prezența medicilor abilitați să facă asta, fără a presupune o obligativitate, propune acesta. „Vaccinarea antigripală nu este obligatorie și nici nu ar trebui să fie. Este o alegere personală, dar o alegere care trebuie bazată pe informații corecte și pe încredere”, spune deputatul.

Vaccinul antigripal este gratuit în România începând cu anul 2023 pentru copii și persoane din categorii de risc. Administrat înainte de sezonul de vârf, el poate reduce cu până la 60% riscul de îmbolnăvire, potrivit specialiștilor, și contribuie la prevenirea cazurilor grave care necesită spitalizare.

Președintele Comisiei pentru Învățământ susține că este esențial ca părinții să fie informați corect și sprijiniți în luarea celor mai bune decizii pentru ei și copiii lor: „Părinții sunt cei care poartă grija fiecărei nopți nedormite când un copil tușește. Haideți să le oferim răspunsuri sincere, să le punem la dispoziție materiale informative și să fim alături de ei în tot acest proces.”

Imunizarea în școli, cu sprijinul autorităților locale, al cadrelor medicale și al personalului educațional, ar putea elimina barierele logistice care descurajează accesul la vaccin, spune oficialul: programările, lipsa timpului sau distanța până la medicul de familie. „Vaccinarea antigripală nu este doar despre sănătatea unui copil, ci despre sănătatea întregii comunități”, a subliniat Mihai Ghigiu.


1 comment
  1. iar începeți cu înțepatul în scoli?! Chiar nu ați învățat nimic din alți ani?!?!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un centru educațional destinat cadrelor medicale este construit de Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București în apropierea Halei Laminor – proiect PNRR de 12,6 milioane de euro / Ar urma să se deschidă în toamnă

Un pol educațional destinat cadrelor medicale urmează să fie construit în Sectorul 3, în proximitatea Halei Laminor, transmite Agerpres, care citează un comunicat de presă al Universității de Medicină şi…
Vezi articolul

BREAKING Doar 25% din fondurile apelurilor pentru dotarea școlilor prin PNRR au fost cheltuite până în ianuarie 2025. Secretarul de stat Sorin Ion susține că „aproape 500” de școli sunt dotate complet din cele 5.800 care ar trebui dotate până la finalul anului

Aproape 500 școli ar fi fost dotate complet și au încheiat proiectele de dotări cu mobilier, echipamente și laboratoare sau ateliere de practică, potrivit unei declarații făcute la România te…
Vezi articolul

LIVE VIDEO Sergiu Arsene, primar Bod: Pentru descentralizarea educației trebuie să ne așezăm toți la masă, să vedem ce facem dincolo de a lua o tabletă / Dezbaterea online de Ziua Educației a început: Cum funcționează descentralizarea deschiderii școlilor în rural

Funcționează descentralizarea deciziei de a deschide școlile? Aflăm acum cum funcționează în realitate școala în pandemie. World Vision Romania în parteneriat cu Edupedu.ro organizează dezbaterea LIVE VIDEO “Ziua Educației: Lecțiile…
Vezi articolul

Profesorul George Ardeleanu de la Facultatea de Litere a Universității din București și Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, câștigătorii premiului literar „Monica Lovinescu”, decernat la prima ediție

Cei doi câștigători ai premiului „Monica Lovinescu”, acordat pentru prima dată în acest an, la un secol de la nașterea disidentei anticomuniste sunt Alexandra Furnea, supraviețuitoare în incendiul din clubul…
Vezi articolul