Vaccinarea împotriva Covid-19 devine obligatorie în Los Angeles, SUA, pentru elevii de 12 ani și peste. Districtul numără aproape 600.000 de școlari

802 vizualizări
Foto: 215181664 © Grandbrothers | Dreamstime.com
Districtul şcolar din Los Angeles, al doilea cel mai important din Statele Unite, a decis joi să impună tuturor elevilor cu vârsta de 12 ani şi peste vaccinarea împotriva coronavirusului, dacă doresc să frecventeze o instituţie publică, relatează AFP, transmite Agerpres.

Acest vot al responsabililor districtului vizează aproximativ 600.000 de tineri, o premieră la o asemenea scară în ţară.

Decizia survine în timp ce preşedintele Joe Biden a anunţat că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane.

Decizia districtului şcolar din Los Angeles de a impune purtarea măştii atât în interior cât şi în exterior ar putea servi drept exemplu pentru mulţi alţii. Profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, mai informează sursa citată.

Moţiunea, adoptată în unanimitate cu şase voturi, prevede ca toţi copiii prezenţi fizic în clasă trebuie să fi primit o primă doză de vaccin până la 21 noiembrie, iar a doua până cel târziu pe 19 decembrie.

Foto: 215181664 © Grandbrothers | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Școlile din statul Florida, SUA, pot decide cu privire la obligativitatea măștilor, după ce au fost amenințate de un senator cu tăieri de buget pentru consiliile școlare dacă va trebui ca elevii să le poarte – decizia unui judecător
Ce măsuri împotriva Covid-19 funcționează în școli și ce s-a dovedit fără folos? Concluziile unui expert epidemiolog din SUA, pe baza experienței și cercetărilor din ultimul an
Un amplu studiu din SUA confirmă: riscul de transmitere a Covid-19 crește în familiile unde trăiesc elevi care merg la școală, dar poate fi ținut foarte bine sub control prin măsurile de prevenție din școli


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Procedura de gestionare a cazurilor de violență, doar pe hârtie, într-o școală din Teleorman: inspectoratul școlar a început o anchetă la aproape o săptămână după ce un elev a fost rănit la cap, îmbrâncit de un coleg / Tatăl victimei nu a fost contactat de școală nici până acum

Pe 2 octombrie un elev de gimnaziu de la Școala Gimnazială Siliștea, din județul Teleorman a fost rănit la cap după ce un coleg l-a îmbrâncit, scrie TotalImpact.ro. Tatăl elevului…
Vezi articolul

BAC 2025. Secretarul de stat Sorin Ion: N-aș face neapărat o legătură directă între notele de 10 și gradul de dificultate al subiectelor. Din punctul meu de vedere, 9.95 și 10 nu înseamnă o diferență neapărat uriașă

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că n-ar face „neapărat” o legătură directă între notele de 10 și…
Vezi articolul

Modele de subiecte grilă pentru simulare BAC 2019: Vezi modelele de subiecte grilă de Matematică și Istorie publicate și retrase de Minister în octombrie, la primul scandal în jurul grilelor la examen

Testele grilă vor fi experimentate de elevii de clasele a XI-a la simularea examenelor de Bacalaureat, potrivit documentelor trimise de instituție reprezentanților profesorilor, părinților și elevilor în comisia de dialog…
Vezi articolul