Se lucrează pentru optimizarea platformei ca să permită programarea copiilor de 12-16 ani prin contul părinților / 10,58% din copiii cu vârste de 16-19 ani au fost vaccinați cu cel puțin o doză de ser – Valeriu Gheorghiță

1.390 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro
În total, 86.718 de copii cu vârste cuprinse între 16-19 ani, adică 10,58% din populația din această grupă de vârstă, au fost vaccinați cu cel puțin o doză până astăzi, 18 mai, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare la conferința de presă săptămânală de la Guvern. De asemenea, medicul a adăugat că în prezent se fac modificări la platforma de vaccinare astfel încât părinții să își poată programa copiii din grupa de vârstă 12-15 ani prin contul lor.

„Vreau să fac câteva precizări în perspectiva autorizării vaccinului de la compania Pfizer pentru grupa de vârstă 12-15 ani. Deja se lucrează, cu ajutorul colegilor de la STS, pentru optimizarea platformei ca să permită programarea copiilor prin contul părinților”, a mai precizat Gheorghiță astăzi.

Amintim că pe 11 mai, Gheorghiță anunța că sunt aproximativ 800.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani care vor putea fi vaccinați cu Pfizer din această vară. El a mai spus atunci că aprobarea vaccinului Pfizer pentru adolescenți de către Agenția Europeană a Medicamentului va fi făcută cel mai probabil la finalul acestei luni, începutul lunii iulie, în general fiind un decalaj de aproximativ o lună între autorizările date de FDA-ul american (The United States Food and Drug Administration) și Europa. Autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech a fost extinsă la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite pe 11 mai.

„Avem deja peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer care sunt livrabile până în septembrie, ceea ce ne asigură vaccinarea și pentru această grupă de vârstă, nu trebuie să mai contractăm și doze suplimentare. Ca să înțelegem, între 12 și 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze, adică 100% acoperire vaccinală. Avem doze suficiente încât să asigurăm vaccinarea aceste grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, același tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă”, a spus Gheorghiță pe 11 mai.

Citește declarația completă aici: Sunt circa 800.000 de adolescenți, cu vârste între 12 și 15 ani, eligibili pentru vaccinare, anunță Valeriu Gheorghiță: Vom primi 20 de milioane de doze de Pfizer până în septembrie

Sursă foto: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetători români: Experiențele de stres înainte de examene sunt modelate de sănătatea mintală a studenților / Intervențiile în sănătate mintala aplicate în mediul universitar ar putea face experiența învățării și a examinării universal mai plăcută

Experiențele de stres în context de examinare sunt modelate de sănătatea mintală a studenților, arată un studiu coordonat de cercetători de la Universitatea din București. Coordonatoarea studiului, conf. univ. dr.…
Vezi articolul

Educația care să ajute în fața amenințărilor hibride trebuie să fie susținută în universități de țările membre, nu de NATO – Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, într-o dezbatere la Universitatea din București: Să ne asigurăm că experiența voastră e folosită, că și alte țări fac același lucru

Țările membre NATO, nu Alianța în sine ar trebui să fie responsabile cu finanțarea efectivă a programelor universitare care să contribuie la combaterea unor amenințări hibride și cibernetice, a spus…
Vezi articolul