Vânzarea băuturilor energizante în școli și către minori este interzisă – proiect de lege adoptat de Parlament

782 de vizualizări
Foto: © 32755854 © Dimakp | Dreamstime.com
Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care se interzice consumul de astfel de băuturi de către minori, a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 12 abţineri, conform Agerpres.
  • Băuturile energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Potrivit unui amendament adoptat de plen, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Amenzi de până la 30.000 de lei pentru pentru firme

Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, potrivit sursei citate.

Foto: © 32755854 © Dimakp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. bani pe cardurile de alimente nu s-au băgat la toți din prahova varnita cind alți au dej de 1 saptamina cin viraza bani în conturi k nici acum nu mi-a băgat nici mie nici sotului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinarea obligatorie a fost adoptată în unanimitate de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților / Amenzi de până la 10.000 de lei pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor

Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie, după ce deputaţii Comisiei pentru sănătate au votat, luni, în unanimitate, introducerea acestui amendament în proiectul legii vaccinării, transmite Agerpres. Proiectul de lege mai…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, către profesori, în timp ce peste 10 mii de cadre didactice protestează în București: Am auzit solicitările. E complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar-fiscală sau că premierul își va da demisia sau va cădea Guvernul

Ministrul Daniel David le-a transmis profesorilor care protestează în București că „în această perioadă este foarte important să fim și realiști și înțeles și anume, am auzit solicitările. Este complet…
Vezi articolul

O profesoară de limba română din Olt, deranjată că elevii ei nu au învățat pe de rost pentru Evaluarea Națională rezumate din cărți sau scrise de ea: “Le-am spus: le citiți, le rețineți, le folosiți când faceți teste, le învățați pe dinafară. Părinții trebuie să verifice copiii dacă lucrează testele pentru examen. Ei lasă totul pe profesorul de la clasă și meditator“

O profesoară de Limba română de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina și-a arătat nemulțumirea față de elevii ei de la clasă, care nu au învățat pe dinafară pentru Evaluarea…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele de Matematică, Pedagogie și „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV liceu, publicate de Ministerul Educației

Regulile specifice de organizare a Olimpiadei Naționale de Matematică, pentru Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) – clasele IX-XII și pentru Olimpiadele de Psihologie-Pedagogie și cea a Animatorilor, au fost…
Vezi articolul

BAC 2025. Structura subiectelor la proba scrisă de Limba română, explicată în documentul cu reperele metodologice. Care sunt greșelile frecvente pe care le fac elevii la textul argumentativ

Structura subiectelor la Limba și literatura română din cadrul examenului național de Bacalaureat 2025 este explicată într-un document al Ministerului Educației. Este vorba despre Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la…
Vezi articolul