VIDEO Anisie: Infrastructura școlară la acest moment nu oferă posibilitatea distanțării fizice la toamnă

[jp_post_view]
Monica Anisie / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Este adevărat, infrastructura școlară la acest moment nu oferă posibilitatea distanțării fizice” a declara ministrul Educației Monica Anisie la Digi24, întrebată ce soluții vor găsi autoritățile pentru începerea anului școlar, la toamnă.

Anisie a anunțat că după încheierea examenelor naționale „trebuie deja să gândim scenariul pentru noul an școlar”. Aceasta a explicat apoi că se va uita la ce măsuri iau autoritățile din alte state europene și că se va inspira de acolo.

Întrebare: Haideți să vorbim un pic și despre începutul noului anului școlar, dacă îmi permiteți, și poate că ar fi interesant să facem referire la ce se va întâmpla cu grupele de elevi, cu cei mici, cu cei din clasele un pic mai mari, cum va arăta luna septembrie, cum va arăta noul an școlar din punct de vedere al măsurilor de protecție?

Avem suficiente clase astfel încât să faceți acea repartizare, să fie mai puțini oameni în clasă?

Putem să-i convingem pe copii să fie suficient de conștienți să poarte măști unde va fi cazul și când va fi cazul?

Monica Anisie: „Toată această perioadă de vacanță de vară va fi de fapt pentru Ministerul Educației nu o perioadă de vacanță, ci din contră, de o muncă asiduă pentru că acum după ce vom încheia cu examenele naționale trebuie deja să gândim scenariul pentru noul an școlar și de aceea în funcție și de evoluția epidemiologică la nivelul țării noastre va trebui să gândim măsurile cele mai bune pentru elevi și pentru profesori și aici includem inclusiv această distanțare fizică.

Este adevărat, infrastructura școlară la acest moment nu oferă posibilitatea distanțării fizice de care vorbeam mai devreme la examenele naționale și de aceea trebuie să ne gândim cum anume am putea pune în practică o astfel de situație, dar trebuie să vă spun că noi ar trebui să privim și către celelalte state, cum anume au reușit să realizeze acest lucru.

Și de aceea la următoarea videoconferință pe care o voi avea cu miniștrii educației voi prezenta și câteva dintre propunerile pe care le are România, dar voi asculta și propunerile pe care le au ceilalți miniștri.”

Declarația ministrului vine în condițiile în care Legea care prevede, începând cu anul școlar următor, 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV, 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu și 30 pentru liceu, ceea ce înseamnă reduceri de până la 9 ore/săptămână la gimnaziu, a fost promulgată pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis.

În noiembrie 2019 Monica Anisie, declara că „Noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie 2020” iar până acum niciun plan-cadru nu a fost publicat de Minister.

“Legea prevede că trebuie să reducem și numărul de ore. Dar nu poți să lași, de exemplu, 3 ore la Limba română și o programă construită pentru 5 ore. De aceea trebuie corelate între ele numărul de ore și programa”, a continuat ministrul Educației, în noiembrie 2019.

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea


3 comments
  1. Un mesaj deja „clasic” al doamnei Anisie in care practic si efectiv dumneaei nu spune nimic in adevaratul sens al cuvantului, nu raspunde la intrebari si nu ofera vreun raspuns concret. Mesajul este in tonul cu care suntem obisnuiti, „vom face, analizam, vom vedea, se lucreaza intens in minister, etc …”. Nu se precizeaza nimic legat de reducerea numarului de elevi dintr-o clasa, de atragerea de fonduri europene sau de la buget intr-un sistem deja subfinantat cronic, dotarea laboratoarelor din licee, consolidarea cladirilor si dotarea toaletelor, promovarea in sistem a unor profesori pregatiti care vor apare odata cu un salariu decent, marirea alocatiilor care ar putea contribui si la stabilizarea demografiei, etc. In esenta observam ca toate masurile promovate de acest guvern reprezinta un miraj, o „fata morgana” care nu exista in realitate. Concluzia finala este ca noi in calitate de elevi chiar nu vedem nicio diferenta in raport cu masurile demarate de doamna Ecaterina Andronescu in anii anteriori.

  2. Din pacate trebuie sa o contrazic pe doamna Ansie. Infrastructura scolara permite distantarea fizica, dar trebuie luate niste masuri care nu ar fi prea populare.
    1. toti elevii care nu sunt din circumscriptiile scolare trebuie sa se mute la scolile de circumscriptie.
    2. scolile si liceele care au fost desfiintate trebuie reintroduse in circuitul educational. Un exemplu ar fi scoala nr 94 din sector 3
    Practic, o data in plus, se cauta solutii de avarie, menite sa protejeze niste status-quo-uri care nu au ce cauta intr-o educatie moderna. Problema este data de scolile supraglomerate care trebuie dezaglomerate daca vrem ceva serios de la sistem. Daca nu vrem …asta e. O sa oprim anul scolar de fiecare data cand apare cate un virus. Pentru cei 20-25% din copiii tarii, care invata in scolile supraaglomerate, deci potentiale centre de risc epidemiologic, o sa stea acasa toti copiii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației atacă în instanță hotărârea prin care CNCD l-a acuzat de discriminare pentru că nu a acordat bursele de clasa a V-a și liceenilor din mediul rural / De un an, acești elevi încă nu au primit bursele 

Ministerul Educației a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, prin care fusese amendat cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de…
Vezi articolul

Doar 3,04% din PIB pentru învățământ, prin Ministerul Educației, potrivit bugetului pe 2025 adoptat de Parlament / Ministerul estimează un buget total pentru învățământ, din toate sursele de finanțare, de 4,5% din PIB / Cercetarea – sub 0,2% din PIB

Ministerul Educației și Cercetării primește pentru Învățământ, în bugetul pe anul 2025, propus de guvern și adoptat miercuri seară de Parlament, 58,06 miliarde de lei, reprezentând 3,04% din PIB-ul prognozat…
Vezi articolul

Organizarea anului școlar pe module este „defectuoasă” și „nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”, este de părere profesorul Cătălin Ciupală: Modulele au fost introduse după ureche, după părerea mea, și nu au fost făcute studii

„Ideea de structurare modulară a anului școlar, după părerea mea, este foarte defectuoasă și nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”, a declarat, pentru Edupedu.ro, profesorul…
Vezi articolul

Peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau vor intra la ore în acest an școlar, anunță Ligia Deca / Ministra dă asigurări că „cineva va intra la clasă” mai ales în mediul rural, unde sunt „situații dificile” la găsirea profesorilor de științe

Sunt peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina care o predau și care vor intra la ore din 11 septembrie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, la conferința de presă…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2022. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale, precum cele de Sârbă și Slovacă maternă, au fost publicate de Ministerul Educației. Nu au apărut pentru Olimpiadele de Fizică, de Chimie – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele școlare naționale din anul școlar 2021-2022, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor, calificarea acestora,…
Vezi articolul