VIDEO Aproape 30% din elevii din Suceava au pierdut bursa de merit, spune primarul localității, care anunță că nu mai suplimentează cuantumul minim. Ion Lungu: Să mai mărim celor care au 9,50 și cei care au 9,48 să nu primească deloc, mi se pare incorect

1.671 de vizualizări
Ion Lungu / Foto: Primăria Suceava
Mai mult de jumătate din numărul elevilor care beneficiau de bursă de merit au pierdut acest drept, după ce media minimă de acordare a crescut la 9.50, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, potrivit Agerpres.ro.

El a spus că, prin modificarea legislaţiei privind acordarea burselor şcolare, foarte mulţi elevi din municipiul Suceava au pierdut posibilitatea să obţină această bursă.

Lungu a precizat că, în cazul în care s-ar fi menţinut la 8.50 media minimă, se încadrau pentru bursa de merit 54% din elevi, iar în prezent, cu media minimă de 9.50 pot fi beneficiari circa 25% din elevi. Diferența este de 29%.

„Au pierdut foarte mulţi elevi posibilitatea de a obţine această bursă”, a spus Lungu.

Primarul Sucevei a declarat în conferință că Primăria nu va mai suplimenta cuantumul minim pentru că nu i se pare corect ca cei cu 9,50 să primească și mai mulți bani, iar cei cu 9,48 să nu primească deloc.

„Sigur că primăria municipiului Suceava doar gestionează aceste sume de la bugetul de stat. Sigur, noi avem posibilitatea să mai majorăm aceste burse, dar nu cred că este cazul mai ales că repet, s-a redus foarte mult posibilitatea celor care beneficiau de ele și să mai mărim celor care au 9,50 și cei care au 9,48 să nu primească deloc, mi se pare incorect”, a declarat Lungu. 

Edilul a mai semnalat și probleme în aplicarea legislației noi, „care nu este foarte clară” și care dă „foarte multe bătăi de cap directorilor”.

„Vă spun că am trecut pe la niște școli și foarte multe bătăi de cap au directorii cu această legislație care nu este foarte clară legătură cu acordarea burselor”, a declarat Ion Lungu.

Declarațiile pot fi urmărite de la minutul 7:00:

Valoarea bursei de performanţă este de 500 de lei, a celei de merit de 200 de lei, bursa de studiu este de 150 de lei, iar bursa socială de 200 de lei.

Potrivit lui Lungu, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de merit şi bursa de performanţă, iar din acest an se dau burse şi la învăţământul gimnazial.

Primarul a precizat că, pe baza situaţiei trimise de la şcoli, cea mai mare sumă pentru burse va fi la Şcoala „Miron Costin” cu 459.000 de lei, urmată de Şcoala Nr. 3 cu 424.000 de lei şi Şcoala „Ion Creangă” cu 406.000 de lei.

În ceea ce priveşte liceele, cea mai mare sumă pentru burse, de 1,43 milioane de lei, va fi alocată Colegiului Naţional „Petru Rareş”, urmat de Colegiul Economic cu 1,086 milioane de lei şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” cu 801.000 de lei.


1 comment
  1. aceasta trecere brusca la 9,50 dintr-o data , a fost o greseala de la inceput . Trebuia facuta etapizat.Primul an sa se modifcie la media 9 urmand ca in urmatorul an sa fie 9.50 , timp suficient pt toata lumea sa accepte schimbarea , sa se puna pe invatat cei care sunt interesati si sa nu fie „sanctionati” cei care au avut note peste 9 dar nu peste 9.50 ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Povestea profesoarei care a renunțat la universitate, pentru a-și crește copilul: Despre școala în Marea Britanie, învățarea a 2 limbi și cele mai bune resurse de învățare pentru copilul mic

A renunțat la cariera la catedră, la Universitatea din București, pentru a deveni profesorul copilului său. “Rolul meu este fundamental pentru ca fetița noastră să poată să gestioneze schimbările din…
Vezi articolul

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, despre acuzațiile de antisemitism și rasism din unele texte recomandate în varianta „Fotache 2″ a programei de limba română: Programa este în ceață / A lăsa totul pe seama profesorilor și pe pregătirea lor, nu cred că va aduce rezultate așa cum ne așteptăm – manualele trebuie să fe foarte bine pregătite

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, spune că fragmentele de texte din recomandările programei de limba română „Fotache 2″ care ar conține elemente rasiste și antisemite, „trebuie dezbătute dintr-o perspectivă…
Vezi articolul

Radu Vancu, despre programa de Limba și literatura română: Ori o refacem de la zero, ori corectăm urgent periodizarea și aducem literatura până în prezent / Fără o programă coerentă, analfabetismul funcțional se va accentua și mai groaznic

Profesorul universitar și scriitorul Radu Vancu a explicat că programa de Limba și literatura română trebuie fie refăcută integral, fie corectată în ceea ce privește periodizarea literaturii și adusă până…
Vezi articolul