VIDEO Ce înseamnă Școala Parteneră Microsoft, proiect pilot pentru “profesorii care au înțeles ce înseamnă transformarea digitală și care vor mai mult” / Participă 100 dintre cele 300 de școli care s-au înscris

2.918 vizualizări
Sursa: Edupedu.ro
Compania Microsoft desfășoară, pe parcursul următoarelor patru luni, un proiect-pilot de certificare pentru profesorii și școlile care manifestă interes profund pentru transformarea digitală, care au înțeles ce înseamnă aceasta, Proiectul, numit “Școala Parteneră Microsoft” a fost prezentat, în conferința online “Educația digitală asimptomatică”, de Marilena Ionașcu, Education manager Microsoft România, potrivit căreia în cadrul pilotului vor fi selectate 100 de școli din întreaga țară, în condițiile în care s-au înscris peste 300.

Potrivit Marilenei Ionașcu, “în această perioadă am văzut clar aceste două categorii, profesori, directori proactivi, care au înțeles ce înseamnă transformarea digitală și care vor mai mult. Cumva, pe această idee s-a construit programul Școala Parteneră Microsoft, pe care l-am lansat acum”.

Ea a precizat că certificarea Microsoft Certified Educator a fost acreditată în mai anul trecut, prin ordin al Ministerului Educației și Cercetării de atunci, iar programul lansat acum se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației.

Marilena Ionașcu, despre “Școala Parteneră Microsoft”, la conferința “Educația digitală asimptomatică”:
  • „În mai am reușit să acredităm certificarea Microsoft Certified Educator, prin ordinul al Ministerului Educației și Cercetării la acea vreme. Profesorii primesc 15 credite profesionale pentru această certificare. În urma acestui fapt, în toamnă am lansat împreună cu fundația EOS un ghid metodologic, Proiectarea învățării în secolul XXI, prin care le oferim practic profesorilor suportul de curs pentru obținerea acestei certificări. Această certificare presupune ca profesorul să aibă deja niște cunoștințe de tehnologie. Vorbim aici de tehnologie Microsoft, dar cursul îi pregătește în ceea ce privește pedagogia digitală. Îi învață cum să se folosească de tehnologie ca să-și adapteze procesul de predare la ceea ce se întâmplă astăzi. 
  • Școala Parteneră Microsoft este un proiect-pilot în acest moment. Recrutăm pentru început 100 de școli, care folosesc deja tehnologia Microsoft. Ne orientăm către cei care își doresc cu adevărat să se transforme digital și folosesc deja tehnologia în procesul de predare. Și creăm un program foarte strict pentru ei. Le cerem să aloce două persoane la nivelul școlii, responsabile cu transformarea digitală a școlii. Le cerem la final să aibă minim cinci profesori certificați Microsoft Certified Educator. Și pe tot acest parcurs îi sprijinim cu acest ghid care îi învață cum să-și adapteze metodele de predare folosind tehnologia. În decurs de trei luni, le facem peste 10 instruiri pe diferite teme, care au la bază modelul de transformare digitală elaborat de Microsoft pornind de la criteriile UNESCO și UE. 
  • La finalul acestui program intensiv – acest pilot începe acum și se va implementa în următoarele patru luni – școlile vor primi această certificare din partea Microsoft. Chiar dacă este un program local, el e perfect integrat cu programele noastre globale. Ei, practic, prin aceste certificări multiple, obținute atât la nivel de școală, cât și la nivel de profesor, pot spune într-adevăr că sunt școli model din punct de vedere al transformării digitale. 
  • Abia am lansat programul și avem peste 300 de școli înscrise – noi le selectăm și rămân 100 cu care mergem mai departe pentru certificare. Ne dorim ca acesta să fie doar bulgărele de zăpadă care să se rostogolească și apoi din ce în ce mai multe școli să adopte acest program.
  • Programul îl facem în parteneriat cu Ministerul Educației, dorim să avem o acoperire geografică, dar și rural-urban, la nivelul întregii țări, astfel încât în medie 2-3 școli per județ sunt selectate, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene”.

Cea mai importantă conferință despre digitalizarea școlii românești, “Educația digitală asimptomatică”, a fost organizată marți de Edupedu.ro și World Vision România – vezi integral conferința.

Foto: Marilena Ionascu / Edupedu.ro


1 comment
  1. Sunteți bine veniți și sigur de folos și ușurare a muncii noastre !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
propunerea de scoatere a profesorilor de sport de la clasele primare

Cu o zi înainte de termenul limită impus profesorilor pentru a declara dacă vor să se vaccineze, Ministerul Educației anunță „disponibilitatea” universităților de Medicină de a le explica celor din învățământ de ce e bună vaccinarea

Universitățile de medicină și farmacie și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie își declară disponibilitatea de organizare și participare în webinarii și sesiuni de informare destinate…
Vezi articolul

VIDEO Locul 4 pentru România la Concursul European de Statistică, prima dată când participăm, anunță Eurostat. Elevii au prezentat date despre tineri în jocul Minecraft și provin de la un liceu privat

România a obținut locul 4 la Concursul European de Statistică 2025, organizat de Eurostat, la prima participare a țării noastre în competiția destinată promovării alfabetizării statistice în rândul elevilor. Anunțul…
Vezi articolul

Vineri, 23 mai, ultima zi în care se mai organizează testări de limbă străină pentru admiterea la liceu 2025. La proba scrisă pot fi întrebări cu răspunsuri multiple, cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe

Pentru admiterea la liceu 2025, doar vineri, 23 mai, se mai organizează testări la limba străină, conform calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în clasele cu predare a unei…
Vezi articolul

OFICIAL Planul național de combatere a violenței școlare, care va fi aplicat în toate școlile începând de luni, include măsuri pentru prevenirea violenței școlare, formarea profesorilor și responsabilitățile școlilor și inspectoratelor

Planul național de combatere a violenței școlare, aplicabil din anul școlar 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial. Planul este structurat pe 6 capitole și cuprinde măsuri pentru creșterea gradului…
Vezi articolul

Evaluarea Națională va fi organizată în 2 sesiuni, în premieră. Iohannis: O a doua sesiune de Evaluare, cu începere din 29 iunie, va fi numai pentru copiii cu probleme medicale / La Bacalaureat, va exista o a doua sesiune în august, ca în fiecare an

Evalaurea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a se organizează anul acesta, pentru prima oară, în două sesiuni. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu puțin timp că „Evaluarea…
Vezi articolul