VIDEO Cele 4 închideri ale școlii în pandemie, anunțate de președintele Klaus Iohannis

3.719 vizualizări
Foto: presidency.ro
„Este evident că școlile sunt puternic afectate”, „sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online”, „școlile vor fi închise, pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților” sunt declarațiile președintelui Klaus Iohannis prin care anunța că „s-a decis” închiderea școlilor în diferite momente din ultimii aproape 2 ani. Săptămâna aceasta, președintele Klaus Iohannis a declarat pentru a patra oară că școlile se vor închide și că toți elevii vor intra într-o vacanță de 2 săptămâni.

Ce discurs a folosit Klaus Iohannis de fiecare dată când a declarat că școlile se vor închide?

Pe 16 martie 2020, când s-a declarat starea de urgență, Klaus Iohannis spunea că școlile vor fi închise pentru „protejarea copiilor, elevilor și studenților; activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență”. Tot atunci, președintele a subliniat faptul că „tehnologia ne oferă astăzi un avantaj considerabil în acest sens”.

Iată declarația de atunci a președintelui: „Este extrem de important ca oamenii să fie corect informați și de aceea vreau să spun românilor ce înseamnă instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre potrivit decretului pe care l-am semnat astăzi, ce efecte va produce asupra vieții fiecăruia dintre noi și în ce măsură ni se schimbă viața în următoarea perioadă.

Astfel, școlile vor fi închise, pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților, activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență. Salut efortul cadrelor didactice, dar și al tuturor celor care au propus și oferă soluții de pregătire academică alternativă, fie online, fie prin intermediul televiziunii, pentru ca elevii să traverseze această perioadă dificilă cu cât mai puține lacune. Tehnologia ne oferă astăzi un avantaj considerabil în acest sens”.

Anul trecut, pe 5 noiembrie 2020, cu 4 zile înaintea debutului campaniei electorale pentru alegerile locale, Iohannis anunța de la Guvern că sunt necesare măsuri ferme pentru ținerea sub control a pandemiei, printre care și trecerea în online a tuturor școlilor: „Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online”.

Pe 24 martie 2021, Klaus Iohannis a detaliat motivele pentru care școlile se închideau – sub pretextul unei vacanțe prelungite.

„Ce se întâmplă cu școlile. Deja știm că foarte mulți copii învață online. Sunt doar cei mai mici și cei din clasele care au examene care merg fizic la școală, însă dacă numărul de pacienți crește și se vede că suntem într-o fază de creștere, trebuie intervenit și aici. Cred că propunerea făcută de ministrul Educației este una acceptabilă, să se contopească cele două vacanțe și în loc de o săptămână acum, de Paștele Catolic, și încă o săptămână, când avem Paștele Ortodox, să le contopim și în acest fel să eliminăm un factor semnificativ de răspândire a bolii. Este, sigur, complicat, este complicat, înțelegem acest lucru, pentru părinții care, iarăși, vor avea copiii acasă, dar cred că niciun sacrificiu nu este prea mare pentru sănătatea copiilor noștri”.

Săptămâna aceasta, șeful statului a anunțat o vacanță de două săptămâni, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, și o prelungire a vacanței copiilor de grădiniță și elevilor din ciclul primar cu încă o săptămână, față de cea existentă deja, adică și ei vor avea vacanță tot până pe 5 noiembrie: „Dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre școli. Este evident că școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, dar și prin personal – profesorii, învățătorii care se îmbolnăvesc.

În mod normal, începând de luni, deci de săptămâna viitoare, de luni, ar fi vacanță pentru cei mici. S-a decis azi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanță școlară.

Când vorbim despre protecția individuală, nu întâmplător am venit cu mască. Începând de luni masca redevine obligatorie peste tot: și în interior, și în exterior, și la școală – unde se mai ține –, și în târguri, și la cinematograf. Și dacă vă plimbați pe stradă este obligatoriu să aveți mască. Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții, care vor intra în vigoare de luni”.

  • În septembrie 2020, după la introducerea scenariilor pentru deschiderea descentralizată a școlilor, a fost prima dată în care președintele a făcut și o scurtă pledoarie pentru continuarea școlii, vorbind despre efectele „negative majore” ale limitării dreptului la educație.

„Așa cum știți, școala începe pe 14 septembrie, în condiții cu totul diferite față de anii trecuți.

În acest moment, avem doar câteva localități în care educația se va relua exclusiv on-line, iar în altele se va desfășura în sistem hibrid, în funcție de situația epidemiologică și de condițiile logistice existente. Autoritățile centrale și locale, dar și conducerile unităților de învățământ au implementat o serie de proceduri pentru a limita riscul de transmitere a COVID-19 în comunitatea școlară, dar eficiența lor depinde în bună parte de colaborarea cadrelor didactice, a părinților și, evident, a elevilor. Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar, în același timp, este foarte important să conștientizăm că, prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranța întregii comunități.

Limitarea accesului la educație are consecințe negative majore pentru generațiile tinere și ne afectează tuturor viitorul. Așadar, decizia de a deschide școlile, deși nu este una ușoară, este corectă și necesară.

Mulțumesc tuturor celor care au depus eforturi ca școala să poată începe, pentru că obiectivul unei educații de calitate trebuie să rămână prioritar, chiar dacă ne confruntăm cu o criză sanitară. Vreau să evidențiez, totodată, eforturile autorităților locale de a asigura instituțiilor de învățământ tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea noului an școlar. Le mulțumesc, de asemenea, și dascălilor și conducerilor școlilor care, nu de puține ori, trebuie să găsească soluții pentru a face posibilă reluarea cursurilor în condiții de siguranță pentru copii și pentru cadre didactice.

Nu în ultimul rând, mă adresez și părinților, care, în mod firesc, sunt preocupați și îngrijorați de modul în care vor evolua lucrurile începând cu 14 septembrie: vă încurajez să îi trimiteți pe copii la școală și să le explicați că, pentru un timp, școala va fi diferită, dar, dacă vom respecta cu toții regulile, vom depăși cu bine această situație”.

Foto: presidency.ro


2 comments
  1. Romania fikusata: statul esuat acaparat de borfasi, incompetenti si psihopati.

    Cum o fi luat acest nimik premiului Carol cel Mare? Ce sa caute esuatul asta alaturi de Merkel, Kohl sau Papa Francisc? lol

    Locul lui este langa Abramburita, Genunche si alti demolatori mai noi sau mai vechi ai invatamantului romanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Vodafone România

Inteligența digitală explicată pe înțelesul elevilor de gimnaziu, în 12 resurse multimedia lansate în programul Școala din viitor ce pot fi folosite la orele de T.I.C, Dirigenție și în Școala Altfel. Ce este identitatea online, cum sunt colectate și folosite datele distribuite în noile media, ce este phishing-ul

Elevii de gimnaziu pot să afle cum să navigheze în siguranță în mediul online, fără a cădea în capcanele phishing-ului sau ale articolelor de tip clickbait, cu ajutorul unor lecții…
Vezi articolul

Consilierul prezidențial pe Educație: Președintele Iohannis va discuta cu partidele și guvernul pentru ca orice viitoare lege a Educației să aibă la bază rezultatele proiectului ‘România Educată’

Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta în următoarele 3 luni cu partidele și guvernul pe marginea proiectului „România Educată”, care urmează să fie lansat miercuri, 5 decembrie, a declarat consilierul…
Vezi articolul
Rezultatele de la Evaluarea Națională

Cum motivează Consiliul pentru Combaterea Discriminării decizia ca elevii cu cerințe educaționale speciale să aibă locuri speciale la admitere / Ei se confruntă cu discriminări „de la grădiniță până la faza studiilor superioare”

„E imperios necesar” ca Ministerul Educației să gândească măsuri de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, care se confuntă cu discriminări în accesul la educație, de la grădiniță până…
Vezi articolul

Guvernul britanic nu mai acordă împrumuturi de studii pentru tinerii români. Ce opțiuni vor avea de anul viitor? Simon Parker, profesor britanic stabilit în România: „Fiecare universitate va cere o taxă diferită care va varia în funcție de cursuri”

La scurt timp după votarea Brexitului, oficialii britanici spuneau că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta sprijinul academic pentru atragerea celor mai bine pregătiți tineri de pe continent, însă…
Vezi articolul

Proiect susținut de UiPath Foundation

Odată a venit de la școală cu 10 și am zis „du-te, măi, de aici, cum să vii cu 10?” – mama unui elev din satul Mihăileni, Botoșani, înscris în Future Acceleration Program / Recâștigarea curajului și încrederii prin educație

Are 12 ani și este unul din cei 20 de copii din județul Botoșani și 368 de copii din țară care, de toamna trecută, au parte de educație personalizată. S-a…
Vezi articolul