Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe din Focșani / Copiii au fost aduși de acasă, deși făceau cursuri online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19 / Oficialii, inclusiv primarul, și-au dat măștile jos pentru poza de grup

795 de vizualizări
Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță
Foto: Pixabay.com
Inaugurare ca în ”epoca de aur” la Grădinița 18 Focșani. Copiii, deși făceau cursuri online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19, au fost aduși de acasă ca să cânte și să danseze auditoriului. Cu toate acestea, potrivit unei comunicări oficiale, Grădinița 18 desfășura cursurile și din cauza reabilitării sediului, scrie G4Media.ro.

La eveniment au participat, într-o sală devenită neîncăpătoare, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, directorul Grădiniței – Doina Dima, șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea – Daniela Marchitan, consilieri locali, copii și elevi.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


3 comments
  1. titlul articolului mi se pare mai degraba un clickbait. Inaugurari de genul asta se intampla peste tot, in fiecare an. Pornind de la inaugurarile de inceput de an (director + primar + preot + milițian + multe flori pentru ”doamna”). Problema nu este la Focșani. Problema este la (genul asta de ”informație” și la ) intreg sistemul educațional din romania.

    Am putea spune că articolul este indirect despre ceva ce iese la iveala într-un studiu recent, intitulat Educatie pentru democratie in scolile din Romania. S-a scris despre rezultatele studiului si pe acest site. Zice așa:
    „… aproape jumătate dintre-aceştia [profesorii din romania] au un “ataşament scăzut faţă de prezenţa unui regim democratic” (în schimb sunt sensibili la un lider autoritar şi – e de bănuit – carismatic), au o încredere ridicată în instituţiile de forţă (armată şi poliţie) şi în “gardianul tradiţiei” (Biserica), sunt (din ce în ce mai) reticenţi faţă de “străini” – romi, imigranţi, cupluri dezorganizate (ca să nu mai vorbim de homosexuali) – şi cred că şcoala românească e mai bună decât cea din alte ţări (dar nu tot aşa de bună ca pe vremea lui Ceauşescu). (https://dev.edupedu.ro/declasarea-profesorimii-romane/)

    De ce au acceptat părinții ca să-și trimita copiii la marele eveniment? În cele mai multe cazuri ei acceptă pentru că așa li se zice să facă. Ei NU sunt o notă discordantă într-un sistem bazat și promovat prin valori ierarhice și autoritare. Nota discordantă sunt acei profesori (nu mai spunem de directori de școală) care vorbesc despre promovarea unei „gandiri critice” dar care se comportă ca niște mici dictatori atât cu elevii cât și cu părinții acestora.
    ps. Respect pentru colegii de la Focșani – și nu numai – care rezistă și luptă împotriva acestor mentalități autoritare! (colegii/colegele despre care nu se scrie în acest „articol”)

  2. Faptul ca niște imbecili cu educație comunista au luat aceasta decizie nu ma mira. Ce ma mira este faptul ca părinții au acceptat așa ceva. De ce nu au refuzat? Problema nu pleacă doar de la imbecilii care cer așa ceva fără sa se gândească la interesul și sănătatea celorlalți. Problema pleacă și de la cei care executa ce li se spune ca pe vremea lui Ceausescu. Au dreptul sa refuze. De ce au acceptat?

  3. Încă nu am scăpat de urmele comunismului. Sa arătăm ce???…. Ca este totul roz și perfect. Dar sa ne uitam cine ne conduce și găsim ușor răspunsul…. Păcat de sacrificiul celor care și-au dat viata pentru noi sa fim liberi….. Nu suntem liberi!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

„Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i…
Vezi articolul

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu: Comisia Europeană nu poate interveni în reformarea programei de română, dar facilitează de schimburi de bune practici / Erasmus+ este foarte popular și în România și dorința mea e ca fiecare copil să aibă parte de o mobilitate Erasmus măcar o dată

Comisia Europeană nu poate interveni în construirea curriculumului de limbă română și nici în disputa care scindează acum România, referitoare la reintroducerea în programa de clasa a IX-a a studiului…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași critică Ministerul Educaţiei şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România pentru că ar fi lăsat studenţii fără bani pentru reducerile la transportul local în comun la începutul acestui an universitar / În același timp îndeamnă studenții să păstreze abonamentele și biletele achiziționate la preț întreg, pentru decontare ulterioară

Critici vehemente la adresa noului sistem de alocare a reducerilor pentru studenți la transportul local, din partea LS Iași. Într-un comunicat de presă reprezentanții Ligii Studenților acuză Ministerul Educației, pe…
Vezi articolul

Ministerul Educației va introduce în curriculumul școlar tematici de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online, anunță guvernul / Program de sprijin psihologic pentru copii, în contextul pandemiei Covid-19

Tematici legate de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online vor fi introduse în curriculumul școlar, ca parte a unui program dedicat sănătății emoționale și siguranței copiilor, în contextul pandemiei…
Vezi articolul

Adrian Cioroianu, șeful Bibliotecii Naționale, a fost făcut suspect de Parchetul Tribunalului București după ce a divulgat faptul că jurnalista Emilia Șercan a cerut să studieze teza de doctoratul a lui Mircea Geoană, adjunctul NATO – surse

Adrian Cioroianu, șeful Bibliotecii Naționale, a fost făcut suspect de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București după ce a divulgat, într-un mesaj pe Facebook, faptul că jurnalista Emilia Șercan…
Vezi articolul