VIDEO Ligia Deca a declarat că sindicatele au agreat eliminarea salarizării profesorilor din proiectele legilor Educației / Când vor fi majorate salariile debutanților? Deca: Imediat după Paște s-a agreat un grup de lucru

2.498 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministra Educației, Ligia Deca, susține că eliminarea din proiectele legilor Educației a prevederilor care vizează salarizarea cadrelor didactice ar fi fost agreată de către reprezentanții sindicatelor din învățământ. Aceasta a făcut declarații la Guvern, după aprobarea în Executiv a proiectelor de legi ale Educației.

Edupedu.ro a dat pe surse informația că salarizarea profesorilor a fost eliminată din proiectele legilor Educației. Declarațiile ministrei au confirmat aceste informații.

Deca a precizat că există în continuare „angajamentul politic” pentru ca „debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie ca nivel minim pentru a fi stimulați”.

„Este vorba despre articolul care vorbea despre grila de salarizare care a pornit de la nivelul salariului mediu pe economie. S-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor, care a precedat ședința de Guvern, ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare, din partea coaliției, ca debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie ca nivel minim pentru a fi stimulați și pentru avea cei mai buni profesori la clasă”, a declarat ministra Educației la briefingul de presă de la Palatul Victoria.

Deca a mai spus că „această decizie s-a luat pentru a exista o unitate legislativă, pentru a nu avea o prevedere care să vizeze direct grila salarială într-o lege specială, ideea ar fi ca legea salarizării unitare să includă toate elementele necesare pentru ca în cazul nostru, personalul din învățământ, să fie motivați financiar. Rămâne, așa cum am spus, angajamentul politic că pentru debutanții din învățământ salariul va pleca de la nivelul salariului mediu brut pe economie”.

Despre când anume ar urma să fie crescute salariile debutanților, Deca a răspuns că după Paște se formează un grup de lucru.

„Noi am avut o serie de discuție cu federațiile sindicale, am înaintat deja către Ministerul Muncii, vizavi de cum ar trebui să arate salarizarea, plecând de la acest principiu că pleacă de la salariul mediu pe economie, s-a agreat o discuție între reprezentanții federațiilor sindicale, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor imediat după sărbătorile de Paște. Practic avem un grup de lucru…”, a spus Ligia Deca.


5 comments
  1. Inca o dovada ca nu merita sa cotizam la sindicat, vor ca profesorii sa traiasca in saracie.

  2. G – h -i-n-i-o-n
    Romania Educata – Profesori mintiti|!
    Bataie de joc!
    Slava sindicatelor!

  3. La paștele cailor mai exact.
    Mitomana von Luxemburg este lopata cu care herr Klaus îngroapă definitiv Educația românească!

  4. Azi la protest sindicatele cereau ca un profesor debuntat sa aiba salariul mediu pe economie. Ori ministra minte, ori sindicatele ne-au lucrat pe la spate.

    1. Care sindicate? Tradatorii care doar mimeaza ca ne reprezinta, dar isi fac afacerile lor?
      Rectorii vor fi limitati la doua mandate. Sindicalistii sunt pe viata si sunt tradatori!
      Ministra a mintit pana in ultima clipa!
      Romania Mincinoasa, nu Educata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE: Școlile nu vor fi închise în condițiile creșterii numărului de cazuri de gripă, vor fi doar recomandări pentru efectuarea triajului și purtarea măștilor de protecție de către elevi și profesori / Ședința la care au participat miniștrii Rafila și Deca s-a încheiat

Autoritățile din domeniul sănătății și educației au avut o ședință la Ministerul Sănătății, joi la prânz, pentru stabilirea scenariilor de lucru în perioada următoare, în contextul creșterii numărului de cazuri…
Vezi articolul

Preşedintele Iohannis a atacat la CCR prevederea din legea educației care permite rectorilor să rămână în funcție pe viață. Articolul a fost modificat de PSD și votat de toți senatorii PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind mandatul nelimitat al rectorilor. Actul normativ, care a fost trimis la promulgare…
Vezi articolul

Bursele elevilor de la liceele militare ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale / Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – proiect

Pentru a debloca plata burselor pentru elevii din liceele militare, Ministerul Educației vrea să modifice prevederile art. 42 din legea învățământului preuniversitar, iar finanțarea burselor ar fi urma să fie…
Vezi articolul