VIDEO „Mă! Ține minte! Drumul României spre NATO trece prin Afganistan” – Premierul Ciucă, despre sfatul dat de Mircea Pașcu în 2001 când a ajuns din comandant de batalion la Craiova, în Afganistan / Plus: Discursul lui Ciucă despre evoluția tehnologică ce evoluează

535 de vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă și-a început discursul susținut astăzi, la Bucharest Security Conference, cu sfatul dat de fostul ministru PSD al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, după ce România a trimis primele trupe în Afganistan. „Dacă ar fi să încep tot cu o poveste, atunci nu pot decât să nu o leg de ceea ce a însemnat drumul ireversibil al țării noastre pentru a deveni membru al Alianței Nord Atlantice, obiectiv național la vremea respectivă și, desigur, membru al Uniunii Europene”, a spus Ciucă.

„Și atunci, aveți în sală doi protagoniști ai anului 2002 când s-a luat decizia,… practic ai anului 2021 că atunci s-a luat decizia, scuze, 2001, că atunci s-a luat decizia ca România să trimită trupe în Afganistan și la vremea aceea dl ministru Ioan Mircea Pașcu era ministrul Apărării Naționale, subsemnatul era comandant de batalion la Craiova. Și după ce am reușit noi să ajungem în Afganistan și domnia sa a venit să ne vadă cum ne instalăm acolo, înainte să urce în avion m-a tras deoparte și mi-a zis atât – sper să vă aduceți aminte, dle ministru: „Mă! Ține minte! Drumul României spre NATO trece prin Afganistan”. Mi-a strâns mâna și-a plecat”, a declarat Ciucă.

Șeful executivului a precizat și că „evoluția tehnologică globală evoluează„, în cadrul evenimentului cu titlul „“Strenghtening resilience in volatile times. New dimensions, new players, new perspectives”. „România promovează deplina aplicabilitate a dreptului internațional, fundamentat pe carta ONU în integralitatea sa, precum și a dreptului umanitar și a drepturilor omului în spațiul cibernetic și va continua să facă acest lucru pe măsură ce evoluția tehnologică globală evoluează”, a spus prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Oficialul a făcut declarațiile vineri, în cadrul celei de-a șasea ediție a Bucharest Security Conference, cu tema “Strenghtening resilience in volatile times. New dimensions, new players, new perspectives”, găzduită de Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA).

VIDEO discursul premierului Nicolae Ciucă:

Ciucă a mai spus că, prin fonduri europene, „trebuie să asigurăm digitalizarea serviciilor publice, astfel încât cetățeanul să poată să acceseze cât mai facil tot ceea ce ține de domeniul instituțiilor guvernamentale și, desigur, de nevoile și solicitările sale, iar de cealaltă parte luăm măsurile necesare împreună cu aliații noștri, cu instituțiile și specialiștii uniunii europene (…) astfel încât să construim un spațiu digital, un spațiu cibernetic care să asigure protecția datelor și siguranța serviciilor pe care le asigurăm„, a mai fost parte din discursul premierului.


3 comments
  1. Parca prea tare chinuie limba romana, in propria exprimare.

  2. Mă,principala ta calitate slugoi la securiști,i marioneta securiștilor,om fără principii,demnitate,asumare……adică un jeg uman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate simulare BAC 2024. Borderourile de notare cu punctajele detaliate vor ajunge în școli, la profesori, până miercuri, 20 martie, anunță ministerul, după ce notele au venit vineri după program

Borderourile de evaluare pentru fiecare probă de la simularea examenului de BAC 2024 vor ajunge în școli abia săptămâna viitoare, cel târziu miercuri, 20 martie, anunță Ministerul Educației într-un comunicat…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion: Miza elevilor din liceele tehnologice nu este neapărat examenul de bacalaureat, ci acel certificat de calificare care le asigură inserția pe piața muncii / Ori nu se prezintă, ori lasă pregătirea pe locul doi

Elevii din liceele tehnologice „ori nu se prezintă la Bacalaureat, ori lasă pregătirea undeva pe locul doi”, a afirmat secretarul de stat Sorin Ion, la matinalul Radio România Actualități, referitor la rezultatele…
Vezi articolul

În programa de Istorie se acordă prea puțin timp Istoriei comunismului, spune o elevă de liceu / Alexia Mihon, de la Colegiul „Matei Basarab” din București: După ce am vizitat Memorialele Închisoarea Pitești și Sighet am început să conștientizez mai bine suferința celor care au trecut prin acele momente cumplite

„Consider că în programa de istorie se acordă prea puțin timp studierii despre regimul comunist din România și cred că se poate acorda mai mult timp pentru a aprofunda și…
Vezi articolul