VIDEO Malta a făcut în mai puțin de un an o platformă online cu lecții „la cerere” pentru toate materiile și toți anii de studiu – Proiectul Teleskola / România așteaptă de zece ani o bibliotecă virtuală similară

2.543 de vizualizări
Sursă foto: captură Teleskola.mt
Ministerul Educației din Malta a decis, la începutul anului școlar 2020-2021, în plină pandemie, să realizeze o bancă de lecții înregistrate, așa încât materia să fie accesibilă online pentru toți elevii, oricând și oriunde. La mai puțin de un an de atunci, biblioteca virtuală, realizată sub genericul de “teleșcoală”, este aproape finalizată și dată deja în folosință, conform unui anunț făcut de autoritățile malteze prin platforma europeană Eurydice. 
  • În România, realizarea unei biblioteci școlare virtuale este prevăzută de un deceniu în Legea Educației Naționale și a devenit proiect în 2018. În mai 2020, fostul ministru de resort, Monica Anisie, spunea că o astfel de bibliotecă urma să fie pusă la punct până în septembrie 2020, cu fonduri europene. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. În martie a.c., Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, aprecia că în luna mai avea să fie declarat un câștigător pentru proiectul Bibliotecii virtuale. De atunci, nicio veste.

Potrivit prezentării făcute de oficialii din Malta, platforma de „lecții la cerere” este aproape finalizată, cuprinzând peste 10.500 de materiale (în câteva zile de la publicarea anunțului pe platforma Eurydice, numărul de lecții depășise 11.100). Acestea acoperă toate subiectele atinse în toate materiile predate în școlile malteze, de la nivel preșcolar la ultimul an de învățământ secundar.

Lecțiile video sunt disponibile online, gratuit, pe platforma Teleskola.mt, administrată de Ministerul Educației și care apelează la platforma video Vimeo pentru stocarea și redarea materialelor video. Studenții le pot accesa oricând și de oriunde. Platforma deține un catalog de lecții înregistrate și un motor de căutare ce permite și gruparea materiei în funcție de ziua anului școlar aleasă.

Pe aceeași platformă, există secțiuni de consiliere pentru elevi, de informații pentru părinți și elevi cu privire la sistemul de predare, calendare etc., precum și o secțiune pentru profesori, ce include materiale ajutătoare și resurse pentru pregătirea lecțiilor proprii.

Exemple de lecții incluse pe platforma Teleskola din Malta:

O lecție de matematică pentru clasa a 3-a, în care elevii află cum să compare prețuri, cantități de ouă sau de detergent, programul angajaților etc.:

O lecție de științe pentru clasa a V-a, în care li se explică elevilor felul cum vremea afectează viața oamenilor și animalelor – de la adaptarea biologică a ființelor la diverse medii, până la distrugerile provocate de furtuni:

O lecție de chimie pentru clasa a X-a, despre mișcarea browniană:

O lecție de artă pentru clasa a VII-a – cum să realizezi sculpturi 3D folosind carton: 

Sursă foto: captură Teleskola.mt


9 comments
  1. Acum multi ani era un software educational implementat de Siveco Romania, nu se poate folosi acea platforma sau cel putin materialele din acea platforma?
    Adica, probabil tot a fost platit de XXX mai mult decat facea … macar sa il folosim

  2. Romania are, de 16 ani, datorita OG75-2005, celebrele ARACIS si ARACIP care ar fi trebuit sa promoveze si realizeze ceea ce au inteles autorii damboviteni ca ar insemna ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI…
    De fapt calitatea educatiei in Romania este cea binecunoscuta celor implicati – mai ales ca beneficiari – desi birocratia aferenta functionarii acestor agentii si nemultumirile cadrelor didactice implicate in scoli si universitati au tot sporit, ca si sumele platite agentiilor de acestea, ceea ce conduce la concluzia SIMULACRULUI ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI in Romania… Asa cum demonstreaza si acest articol – daca stim cum arata si ce contin emisiunile TELESCOALA realizate si difuzate de TVR 2 si comparam cu ceea ce au vrut, putut si stiut face profesionistii in domeniu din Malta si alte state……

  3. Cine vrea invatamant acasă sa militeze ptr introducere H O M E S C H O O L I N G în noua lege a invatamantului. Părinții sa-si asume. Da’ ei nu, online, online, și apoi ca cică nu știu și nu fac profesorii ce trebuie. Nediferentiere apoi la examene. De ce Bac cu subiecte diferite? Dacă nu se baga Bac tehnic atunci subiecte UNICE! Toți absolvenții concurează pe aceeași piata a facultăților și muncii. Atunci sa se vadă diferența între mediile de Bac obținute. 2 absolvenți (unul de teoretic unul de tehnologic) cu aceleași medii la Bac pe subiecte diferențiate nu au aceleași „capacitati”.

  4. https://library.livresq.com
    Sunt și lecții omologate de către MEd.

    1. Lecțiile sunt cu ce subiect a preferat profesorul sa realizeze. Asa ca te poți alege cu dubluri, triluri și majoritatea temelor neatinse. Se da cumva și diplome creatorilor? 🙂

  5. Romania se chinuie de 30 ani sa faca autostrazi si nu-i iese. La noi totul dureaza de 10 ori mai mult si de 10 ori mai scump!
    Cand ai un premier care gandeste ca banii pe educatie si cercetare sunt bani aruncati pe fereastra, atunci ar trebui sa ne facem bagajele si sa plecam in alta tara.

  6. In Romania nu il vom avea niciodata pentru ca Guvernul vrea sa fie facut de voluntari, iar profesorii s-au cam saturat de voluntariat…

    1. Exact. Dar si lectiile de la moldoveni, ma scuzati, dar nu am inteles nimic din ele. Iti trebuie vreo doua facultati sa intelegi. La franceza vorbea una doar in franceza abrupt si abstract…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În container sau după-amiaza. Parte dintre părinții elevilor de clasa a VIII-a de la Colegiul Coșbuc din București, mutați pentru renovare la Mihai Viteazul, protestează față de condițiile în care învață copiii lor

Lucrările de renovare sau consolidare a școlilor și grădinițelor au dat peste cap cursurile în numeroase cazuri, încă din prima zi de școală. La Colegiul Bilingv George Coșbuc din București,…
Vezi articolul

Campania de vaccinare antiHPV reîncepe în această lună: Ce trebuie să facă părinții fetelor cu vârste de peste 11 ani / Coordonatorul grupului de vaccinologie explică de ce este recomandată și vaccinarea băieților

Ministerul Sănătății reia, în această lună, campania gratuită de vaccinare antiHPV, care previne cancerul de col uterin, a fetelor cu vârste între 11 și 14 ani pentru care deja părinții…
Vezi articolul

Niciun proiect nou finanțat din fonduri europene nu e propus de Ministerul Educației pentru 2023, potrivit bugetului pe care Ligia Deca îl consideră “acoperitor” / Politicile și prioritățile instituției – copiate în mare parte din fișa de buget propusă acum un an, sub predecesorul Sorin Cîmpeanu

Fișa de buget aferentă Ministerului Educației, pentru 2023, nu menționează niciun proiect nou finanțat din fonduri europene, pe care această instituție să îl deruleze de anul viitor. Documentul menționează doar…
Vezi articolul

Este deja prea târziu pentru a evita consecințe majore ale schimbării climatice – Mihai Dima, profesor la Facultatea de Fizică a Universității din București

Comitetul International pentru Schimbare Climatică (International Panel on Climate Change – IPCC) este cel mai reprezentativ for științific din domeniul schimbărilor climatice. Acesta ȋși desfășoara acivitatea ȋn subordinea Organizației Națiunilor…
Vezi articolul
Învățământul primar

Naveta copiilor din București spre școlile din Ilfov – nestingherită de scenariul roșu din Capitală. Prefectul de Ilfov: Sunt 3 școli în scenariul roșu, DSP nu a tras un semnal de alarmă / Orban: Va trebui să adoptăm o legislație referitoare la arealul metropolitan

Sute de elevi din București continuă să meargă în fiecare dimineață la școală sau la grădiniță, la cursuri față în față, deși în Capitală toate școlile sunt închise de marți,…
Vezi articolul