VIDEO Metode prin care copiii și adolescenții se pot proteja de abuzurile online – prezentate în clipuri „realizate cu ajutorul inteligenței artificiale”, ce vor fi promovate în toate școlile și liceele din România – parteneriat World Vision – Ministerul Educației

780 de vizualizări
Sursa: Captura Youtube – World Vision Romania
Felul cum acționează abuzatorii online, în diverse tipuri de acțiuni împotriva minorilor, precum și felul cum aceștia din urmă pot obține sprijin și pot reclama asemenea fapte fac obiectul mai multor clipuri „realizate cu ajutorul inteligenței artificiale”, prezentate miercuri de organizația World Vision România. Clipurile, publicate pe YouTube și care vor fi promovate și pe TikTok, au fost lansate în parteneriat cu Ministerul Educației și vor fi promovate „în toate școlile și liceele din România”, potrivit unui comunicat al fundației.

Videoclipurile, ce includ scurte animații și prezentări de tip text, prezintă informații referitoare la trei forme de abuz: grooming (încercarea unui adult de a stabili o relație de apropiere cu un minor, cu scopul de a comite abuzuri sau de a-l exploata sexual), cyberbullying (agresiuni pe internet), revenge porn (răzbunarea prin pornografie). Ele menționează formele în care minorii pot reclama astfel de fapte:

  • Contacte – Telefonul copilului 119, Telefon urgențe 112
  • Instituții – DGASPC, Poliție
  • Persoane – Consilier școlar, diriginte adult de încredere.

Clipurile sunt subtitrate și în limba ucraineană.

World Vision prezintă, cu această ocazie, și rezultatele unui sondaj nereprezentativ, bazat de răspunsurile a 319 minori, cei mai mulți adolescenți din mediul rural. Dintre aceștia:

  • 2 din 5 au susținut că s-au confruntat cu agresiuni online
  • 1 din 10 a spus că a trecut prin situația în care a fost distribuit conținut fals cu imaginea sau vocea sa
  • O treime au afirmat că au fost abordați online de către adulți, cu mesaje de natură sexuală
  • Două treimi au afirmat că au primit mesaje private sau comentarii de la necunoscuți, în mediul online.

Clip 1 – Cum te poți proteja de Cyberbullying (versiunea cu subtitrare în limba ucraineană):

Clip 2 – Cum te poți proteja de Grooming (versiunea cu subtitrare în limba ucraineană):

Clip 3 – Cum te poți proteja de Revenge porn (versiunea cu subtitrare în limba ucraineană):


1 comment
  1. e treaba adulților , a forurilor competente , sa protejeze copiii.
    in raportul 1/1 copil – agresor , acesta din urmă are atuul vârstei , experienței
    , intimidează , domina și .. câștigă.
    E DE COMPETENTA ADULTILOR SA NU PERMITA INTERACTIUNEA MINOR- AGRESOR.
    e ca și cum pe o autostrada ți ai învăța copilul , trotinetist , cum sa se ferească de cerberii gen Pascu aratandu i filmulețe pe care parte e mai sigur sa mearga .
    era de competenta poliției sa l strângă de oo pe Pascu și pe tot neamul lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Normele de aplicare ale programului „Masa Caldă” în școli, aprobate de Guvern la o lună de la începerea școlii. Numărul de școli beneficiare și sumele alocate de Guvern sunt la fel ca anul trecut, dar lista școlilor încă nu e publică / Elevii vor primi masa caldă în câteva săptămâni, în funcție de durata licitațiilor, spune ministra Educației

Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare pentru desfășurarea programul „Masa Caldă” în școli, la o lună de când a început școala. Întrebată la Euronews, când vor…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, către lotul olimpic de matematică al României: Indiferent unde veţi învăţa în viitor, atunci când consideraţi că se cuvine, să vă întoarceţi acasă / Guvernul va dubla alocaţia zilnică a fiecărui elev participant la olimpiade naţionale, anunță prim-ministrul

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va dubla alocaţia zilnică a fiecărui elev participant la olimpiade naţionale şi va majora valoarea premiilor pentru elevii care câştigă olimpiadele la acest…
Vezi articolul

Protest în curtea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: Profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu sunt nemulțumiți pentru că se desființează una dintre clasele cu profil mate-info

Peste 30 de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au protestat, miercuri după-amiază, în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), în semn de nemulţumire faţă…
Vezi articolul

Sesiunea de toamnă a examenului de BAC 2025 se încheie joi, 14 august, cu proba scrisă la Limba maternă. Timpul de lucru este de trei ore de la distribuirea subiectelor către toți candidații din sală

Ultima probă a examenului național de Bacalaureat 2025 (sesiunea de toamnă) are loc joi, 14 august, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre proba la Limba și literatura maternă. Candidații trebuie…
Vezi articolul