VIDEO Mircea Miclea: Profesorii de la sate trebuie să aibă salarii duble sau triple / România, din păcate, n-are vocația monumentalului, ci are vocația derizoriului. Avem vocația lui „merge și așa”

650 de vizualizări
Mircea Miclea / Foto: G4Media.ro
Mircea Miclea, fost ministru al Educației care a demisionat în semn de protest față de subfinanțarea școlii, a declarat într-un podcast cu fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu că societatea românească are o lipsă cronică de standarde și criterii care să fie respectate, ceea ce are un impact și asupra sistemului de educație, relatează G4Media.ro. ”România, din păcate, de-a lungul istoriei, poate și datorită vicisitudinilor istorice, n-are vocația monumentalului, are vocația derizoriului”, a apreciat el.

Pe de altă parte, Miclea a cerut ca profesorii din mediul rural să aibă salarii duble sau triple față de medie pentru a crește calitatea actului educațional la sate.

  • Fragmente din podcast:

Care e boala cea mai gravă a societății românești? Ce ar trebui vindecat?

Mircea Miclea: Obiceiul acesta de a considera că lucrurile merg și așa… Știți, era un cântec anii trecuți, în urmă cu mai mulți ani, „las-o, bă, că merge așa, ne-am îndrăgostit de ea.” E lipsa de, știu eu, standarde, de criterii, pe care oamenii să le urmărească cu perseverență. „Merge și așa”; de ce să mai schimbăm dacă merge și așa; nu trebuie să meargă și așa. Trebuie să facem ca lucrurile să meargă conform standardelor și trebuie să ai pentru asta standarde; nu există standarde. Țara aceasta, din păcate, de-a lungul istoriei, poate și datorită vicisitudinilor istorice, n-are vocația monumentalului, are vocația derizoriului. Uitați-vă la mănăstirile din Moldova, superbe, mici, nu impunătoare, nu monumentale, nu capabile să aducă mulțimi mari de oameni, să fie monumentale, să rămână ca un monument major simbolic. Doar chestiuni mărunte.”

Citește mai mult pe G4Media.ro

Podcastul integral Ionuț Vulpescu-Mircea Miclea:


5 comments
  1. România are vocația infinitului.

  2. Să aibă salarii duble când vor face naveta 60- 100 km, când vor veni zilnic prin nămeți la școală, când vor plăti din buzunarul lor naveta!
    Nu când vin lipa-lipa în papuci, pe jos, ei locuind în sat! Ia stai așa, un profesor stă la 2 case de școală și îi triplăm salariul doar că predă în ” mediul rural”? Nu, zău!?

  3. acu…hai zău,nu exagerați cu duble sau triple

  4. Au deja salarii mai mari.
    Pt ca unii au spor de rural.
    Unii lucrează cu 12 elevi în clasă față de 33 in urban.

    Nu cred că trebuie generalizat.

    Poate fi găsită o metodă punctuală de recompensare temporară.
    Cu obiective măsurabile si rezultate concrete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Obiectivele” presupus politice ale acuzațiilor de plagiat – noua eschivă a ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, devenit la rândul său subiectul unei anchete de presă. În cazul Ciucă, el trecuse de la argumentul irelevanței la cel al “coincidențelor” politice. Cum s-au schimbat pozițiile PNL și ale președintelui Iohannis pe tema plagiatelor

Bagatelizarea acuzațiilor de plagiat ca simple instrumente de atac politic este linia la care apelează ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru a se apăra în fața acuzației că el însuși a…
Vezi articolul
Calendarul de înscriere pentru clasa pregătitoare

Alexandra Anton, expert în educație finlandeză, sfaturi și observații despre scenariile pentru grădinițe și școli: „Profesorii pot colabora și își pot înregistra orele prin rotație, astfel încât să se ajute reciproc”

Adaptarea regulilor publicate săptămâna aceasta de Ministerul Sănătății va fi marea provocare a începutului de an școlar. Alexandra Anton, expert în educație finlandeză care a studiat domeniul Educației la Universitatea…
Vezi articolul

Cauzele dezastrului de la vaccinare. Mircea Miclea: Nu pot să fie credibile niște autorități care spun să te vaccinezi, dar fac congrese cu 5.000 de oameni într-o sală, care se interesează mai degrabă de luptele interne dintr-un partid decât de interesele țării, mai degrabă de golf decât de sănătatea populației

Care sunt cauzele dezastrului numit vaccinare, în România? De ce doar 36,3% dintre români s-au vaccinat cu cel puțin o doză împotriva SARS-CoV-2, în vreme ce țări ca Portugalia sau…
Vezi articolul

Sprijinul pentru profesorii români, văzut prin prisma Comisiei Europene: salarii crescute în urma unei greve, nu prin reforme, deficitul de cadre didactice persistă la țară / Plus: cazul Bulgariei, unde salariile profesorilor au crescut de peste două ori în cinci ani 

Sprijinul pe care România îl oferă profesorilor este contorizat, la nivel european, în special prin angajamentele din noile legi ale educației și printr-o creștere salarială determinată de o grevă, nu…
Vezi articolul