VIDEO Președintele Nicușor Dan anunță că legea salarizării unitare va fi gata în 2026 sau 2027, după ce în 2023, 2024 și 2025 au fost amânări electorale repetate și minciuni ale ultimelor trei guverne

[jp_post_view]
Foto: captură TikTok
Legea salarizării unitare, unul dintre jaloanele importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ar urma să fie gata în termen de „un an – un an și jumătate”, potrivit unui mesaj publicat de președintele Nicușor Dan pe rețeaua socială TikTok. Este primul termen anunțat de acesta pentru finalizarea unui proiect așteptat încă din 2023, dar amânat în repetate rânduri.

„Este o necesitate. Probabil că va dura un an – un an și jumătate până să o avem. Ce s-a întâmplat? Am avut o lege a salarizării, dar de la ea, plecând de la cât de puternic a fost un ministru sau altul, s-au adăugat legi, derogări, sporuri. Și în momentul acesta oameni care lucrează același lucru au salarii diferite, ceea ce nu este echitabil”, a spus Nicușor Dan.

Inițial, legea salarizării din sistemul bugetar ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, dar a fost amânată în contextul anului electoral de politicieni.

În timpul grevei generale din educație din primăvara lui 2023, premierul Nicolae Ciucă i-a „asigurat” pe profesori prin memorandum că majorările salariale solicitate vor fi prevăzute în noua lege a salarizării, promisă pentru finalul anului 2023. Profesorii au fost în realitate sfidați, Guvernul Ciucă aprobând majorări prin ordonanță de urgență (OUG) pe care sindicatele nu le agreaseră.

După câteva luni însă, Guvernul Ciolacu 1 a anunțat că amână adoptarea legii pentru mai multe consultări pe marginea acesteia și spunea că proiectul de lege va trece prin Parlament în septembrie 2023. Sindicatele polițiștilor au fost cele care au aflat în octombrie 2023, după o întâlnire la Ministerul Muncii, despre faptul că cel mai devreme de la 1 ianuarie 2025 va fi aplicată această lege. Nu a fost aplicată până în prezent.

În 2024, Guvernele Ciolacu 1 și 2 au amânat elaborarea și adoptarea legii, fiind an cu patru rânduri de alegeri, iar în 2025, primele cinci luni au fost, de asemenea, marcate de alegerile prezidențiale.

@nicusordanro Legea salarizării unitare este o necesitate! #NicusorPresedinte #NicusorDan #legi #salarizare #fyp ♬ original sound – Nicușor Dan

În acest context, estimarea lui Nicușor Dan indică un posibil termen de aplicare abia în a doua jumătate a anului 2026 sau începutul lui 2027 – adică după încheierea perioadei oficiale de implementare a PNRR, care se termină în vara anului viitor.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susținut în funcție de președintele Nicușor Dan, a scris în mesajul său de la preluarea mandatului în guvernul Ilie Bolojan, că „pe termen imediat, nu avem oameni de disponibilizat în educație-cercetare”, subliniind că nu vor fi afectate contractele de muncă sau salariile actuale.

  • Pentru termenul mediu, însă, acesta a reiterat că legea salarizării unitare ar trebui să includă un salariu de început în educație echivalent cu salariul mediu brut pe economie pentru debutanți și o echivalare a funcțiilor de cercetători științifici cu cele universitare de conferențiar și profesor. Potrivit acestuia, aceste angajamente au fost deja asumate prin acte normative și în Programul de Guvernare.
  • „Salariul ar trebui să pornească de la nivelul salariului mediu pe economie la nivel de debutant și să crească apoi în funcție de vechime/grade didactice (cel puțin în corelare cu salariile din sănătate, prin anii de studiu/școală)”, mai scrie în Raportul QX asumat de David în luna mai 2025.

De la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant este de circa 3.700 de lei net. În 2025, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 este de 8.620 lei, potrivit legii 10/2025.

O analiză Edupedu.ro din iunie 2024 arată că salariul profesorului debutant trebuia să fie cel puțin 4.400 de lei net în 2025.

Citește și:
Nota pentru sistemul de educație dată de Nicușor Dan: între 5 și 6 / Trebuie să stimulăm inclusiv financiar profesorii buni, să meargă spre zonele rurale, urbane mici. Am încredere în ministrul Daniel David
VIDEO Ministrul Daniel David: Nu poți aduce tineri buni în sistem la un salariu de debutant care nu le permite să trăiască de pe o lună pe alta
Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater”, despre înghețarea salariilor profesorilor în 2025: De ce mai facem legea salarizării dacă nu o aplicăm?
Întâlnire vineri la Guvern cu sindicatele din educație pentru salariile profesorilor de la 1 ianuarie / Premierul Ciolacu: Vom avea discuții ca să acoperim cât mai mult din acești 50% până la legea salarizării. Nu sunt Harry Potter
Salariul profesorului debutant ar trebui să fie cel puțin 4.400 de lei net în 2025. Acum e cu 700 de lei mai mic – analiză
Promisiunea primită de sindicatele profesorilor, la întâlnirea de la Guvern: Noua lege a salarizării va fi adoptată de Parlament până la sfârșitul anului 2023
Rezultatele discuției dintre sindicatele profesorilor și premierul Ciolacu, după ce Guvernul le-a mințit că legea salarizării va fi gata pe 15 iulie și pe 1 septembrie depusă în Parlament: Salariile din Educație vor fi majorate de la 1 ianuarie 2024
Ligia Deca, întrebată dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei net, spune că salariile din 2024 au fost “o negociere” cu sindicatele și că “obiectivul meu” este ca noua grilă de salarizare să plece de la salariul mediu pe economie / Ar însemna că debutantul nu va avea 4.600 de lei net nici pe noua lege

4 comments
  1. Desigur, dar cea mai mare diversitate in ceea ce privește salarizarea o găsim la nivelul autorităților locale, adică exact cei care-s exceptați de legea „unitara”.
    Pentru ca așa-i la noi: exista o lege pentru toți, dar este pentru aproape toți. Specialii de pe lângă primarii/CJ primesc cât decide primarul.

  2. Inca 4 ani pierduti pe mina a doua partide incompetente si a unor lideri de sindicat care au putut fi santajati tocmai datorita veniturilor mari pe care le aveau. Au dat 2000 de lei la profesori si apoi i-au luat cu doua maini prin inflatie si taxe (se pregatesc si episoade noi). Romania nu mai are alternativa pentru ca unii au vrut sa stea pe viata la putere. Acum ai de ales intre aceiasi impostori si extrema dreapta care exploateaza din plin inconstienta primilor pe seama oamenilor amarati si debusolati. Presedintele nu are suficienti oameni competenti care sa il sustina si care sa implementeze reforme reale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Partidul de guvernământ din Italia elaborează un proiect de lege pentru a „proteja” scenele Nașterii Domnului din școli. Proiectul urmărește să ia măsuri împotriva școlilor care organizează festivități generaliste în perioada sărbătorilor

Partidul de extremă-dreapta aflat la putere în Italia a identificat un nou câmp de luptă în războiul său pentru protejarea „rădăcinilor culturale” ale țării: Scena Nașterii Domnului din școli, scrie The Guardian. Un…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu acuză „bâlbe” în hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență București: Nu poate decide asupra universităților, care hotărăsc prin senatul universitar cum continuă cursurile

Decizia de astăzi a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență este o „bâlbâială”, a declarat președintele Consiliului Rectorilor, Sorin Cîmpeanu. Acesta a avertizat că instituția convocată de prefectul Capitalei tocmai…
Vezi articolul

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” din Capitală: La Fizică am avut 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat. Nu găsesc la acest moment un om care să ocupe acele ore

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre lipsa de profesori de fizică: „Am avut, dau exemplu concret, 6 ore…
Vezi articolul

Digitalizarea evaluărilor naționale a început. Dosar cu șină și depunere fizică la registratură, cerute de Centrul pentru Politici în Educație candidaților la concursul pentru două posturi la Serviciul „evaluări și examene” / În atribuții intră și „alte sarcini de lucru” date de directorul general

Prin documente „așezate în ordine într-un dosar cu șină”, așa se face înscrierea la un concurs de angajare pentru două posturi de „consilier clasa I grad profesional superior” la Centrul…
Vezi articolul

Elevi cu nevoi speciale de la o școală din Călărași, folosiți într-un material video PSD, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege / Era prezent și inspectorul școlar general adjunct, dar “nu în calitate de inspector” / Directoarea spune că a fost “luată prin surprindere” și că nu a existat un acord al părinților ca elevii să apară în clipul politic

Mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale Nr. 1 din Călărași au apărut într-un material filmat în unitatea de învățământ de Organizația Femeilor Social Democrate – Călărași, material publicat pe…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, mesaj către profesori: Luni cred că va fi ziua crucială, psihologic vorbind. Să nu renunțe la deja o jumătate de lună de grevă în care și-au arătat demnitatea, și-au arătat forța morală și să meargă cu forța morală până la capăt, tocmai de dragul copiilor noștri

Momentul psihologic va fi ziua de luni, spune scriitorul Radu Vancu. Acesta le-a transmis un mesaj profesorilor din învățământul preuniversitar, într-o emisiune B1TV – să nu renunțe și „să meargă…
Vezi articolul