VIDEO Președintele Universității Harvard, mesaj aplaudat în picioare de mii de studenți la absolvirea 2025, în plin conflict cu Trump: „Certitudinea absolută și ignoranța voită sunt fețe ale unei monede fără valoare, dar cu un cost incalculabil”

1.043 de vizualizări
Foto: EPA/ CJ Gunther via AGERPRES
Președintele Universității Harvard, Alan M. Garber, le-a transmis absolvenților 2025 un mesaj puternic despre pericolele gândirii „comode” și importanța curiozității, în contextul tensiunilor dintre administrația Trump și instituția de învățământ superior, pe tema studenților internaționali.

Într-o atmosferă încărcată de emoție și aplauze, Garber a vorbit despre rolul universității ca spațiu al cunoașterii și al deschiderii intelectuale, într-o perioadă în care Universitatea Harvard este implicată într-o confruntare declanșată de administrația președintelui Donald Trump.

În debutul discursului său de la a 347-a ceremonie a universității, Garber a salutat absolvenții „din apropiere, din toată țara și din întreaga lume”, subliniind: „Din întreaga lume – exact așa cum ar trebui să fie”.

  • Afirmația a fost percepută ca un răspuns direct la eforturile administrației Trump de a limita înscrierea studenților internaționali la Harvard, eforturi care au inclus revocarea certificării universității pentru programul de studenți și vizitatori internaționali (SEVP) și amenințări cu retragerea statutului de scutire fiscală.

„Vă implor să rămâneți ancorați în această lecție și după ce veți primi diplomele astăzi”, a spus Garber, făcând apel la absolvenții promoției 2025 să nu cadă pradă siguranțelor înșelătoare: „Lumea, așa cum este ea, ne ademenește cu ceea ce am putea numi generos gândire comodă – un obicei mintal care ne convinge prea ușor de meritele propriilor noastre presupuneri”.

Într-o aluzie subtilă la polarizarea ideologică și la atacurile la adresa universităților de elită, Garber a avertizat: „Certitudinea absolută și ignoranța voită sunt două fețe ale aceleiași monede – o monedă fără valoare, dar cu un cost incalculabil. Falsa convingere consumă potențialul autentic”.

Președintele le-a cerut absolvenților să îmbrățișeze „disconfortul” intelectual și personal ca stare de spirit necesară pentru progres: „Speranța mea pentru voi, membri ai Clasei 2025, este să rămâneți confortabili în disconfort. Începând cu scaunele pliabile pe care stați acum”.

  • Confruntarea dintre Harvard și administrația Trump a fost alimentată de acuzații privind presupusul antisemitism și influența ideologiilor progresiste în campus, administrația cerând universității să își modifice politicile de admitere și să reducă influența anumitor grupuri studențești. Harvard a respins aceste cereri, considerându-le o încălcare a libertății academice și a drepturilor constituționale.

Discursul lui Garber a fost perceput ca un act de rezistență simbolică împotriva acestor presiuni, reafirmând angajamentul universității față de valorile incluziunii și libertății intelectuale.

Amintim că, cel mai recent, pe 27 mai, Edupedu.ro a scris că administrația Trump ia în considerare impunerea obligativității de verificare a conturilor de pe rețelele sociale pentru toți studenții străini care aplică pentru studii în Statele Unite, potrivit unui document intern al Departamentului de Stat, obținut de publicația Politico.

În așteptarea implementării acestei măsuri, ambasadelor și secțiilor consulare americane li s-a cerut să suspende programarea noilor interviuri pentru solicitanții de vize studențești, potrivit documentului datat marți și semnat de secretarul de stat Marco Rubio. Detalii aici

Discursul integral al președintelui interimar Harvard, Alan M. Garber, tradus în limba română (sursa):

Bine ați venit, familii și prieteni, susținători și susținătoare.

Bine ați venit, oaspeți din apropiere, din întreaga țară și din întreaga lume.

Și bine ați venit, membri ai Clasei din 2025.

Membri ai Clasei din 2025 din apropiere, din toată țara și din toată lumea.

Din întreaga lume – exact așa cum ar trebui să fie.

Vă privesc în această dimineață nu ca grupuri de absolvenți despărțiți de Școli, ci ca pe un singur Harvard – o comunitate unită prin cauza comună a căutării cunoașterii, a dobândirii înțelepciunii și a servirii societății – o comunitate formată din indivizi remarcabili care își asumă riscuri în loc să se mulțumească cu laurii obținuți. Ne-am adunat azi ca să vă recunoaștem realizările și să vă celebrăm excelența.

Aici, alături de colegi și mentori dragi, și de un corp profesoral și administrativ distins și devotat, ați învățat să priviți curiozitatea ca pe o stare de a fi, deschiși mereu posibilității permanente de dezvoltare personală.

Vă implor să păstrați această lecție și după ce diplomele vă vor fi înmânate astăzi. Lumea, așa cum este ea, ne ademenește cu ceea ce am putea numi generos gândire comodă – un obicei mintal care ne convinge prea ușor de meritele propriilor noastre presupuneri, de veridicitatea argumentelor proprii și de soliditatea propriilor opinii, poziții și perspective – atât de convinși de credințele noastre, încât căutăm doar informațiile care le confirmă și respingem dovezile care le contrazic.

Deși puțini ar recunoaște, certitudinea absolută și ignoranța voită sunt două fețe ale aceleiași monede – o monedă fără valoare, dar cu un cost incalculabil. Convingerea falsă consumă potențialul adevărat. Conduși de dorința profundă de a avea dreptate, putem pierde cu bună știință ceea ce se câștigă deseori din a greși – smerenia, empatia, generozitatea, intuiția – irosind ocazii de a ne extinde gândirea și de a ne schimba convingerile în acest proces.

Speranța mea pentru voi, membri ai Clasei 2025, este să rămâneți confortabili în disconfort.

Începând cu scaunele pliabile pe care stați acum.

Ambiția evită confortul. Dacă – într-un viitor apropiat sau îndepărtat – vă veți trezi simțindu-vă de parcă ați înțeles totul, ca și cum ați ști destul încât să vă lăsați pe spate și să vă ridicați picioarele, amintiți-vă de această zi – și de scaunele voastre – și de cât aveți de câștigat din a trăi viața într-o stare de curiozitate, întâmpinând idei, familiare și nefamiliare, cu brațele deschise și mintea limpede.

Voi sunteți speranța întrupată a acestei instituții – dovada vie că misiunea noastră schimbă nu doar viețile indivizilor, ci și traiectoriile comunităților pe care le veți întâlni, le veți sluji și le veți conduce. Să duceți în lume ce e mai bun în ceea ce Harvard este și face. Să trasați o cale pe care alții să o urmeze, alegând-o pe a voastră. Și ca toate destinațiile voastre să vă aducă bucurie, satisfacție și pace.

Drumul vostru nu va fi mereu clar, și cu siguranță va fi plin de cotituri neașteptate, dar fortificați de deschidere și curiozitate, de ce ați învățat aici și de legăturile pe care le-ați format și le veți forma, veți aduce onoare vouă, familiilor voastre și alma materului vostru.

Vă mulțumesc și felicitări”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
ChatGPT în școli

Google sprijină financiar programe de inteligență artificială în educație, în SUA: de la pregătire specializată pentru profesori, la reducerea decalajelor urban-rural pentru elevi, până la folosirea tehnologiei în dansuri

Conglomeratul Google a anunțat, recent, prin intermediul fundației sale Google.org, finanțări de 25 de milioane de dolari pentru o serie de programe nonguvernamentale care să sprijine profesorii și elevii din…
Vezi articolul

Ligia Deca: Raportul preliminar în cazul Şcolii Nicolae Titulescu arată o serie de abateri de la procedură. Inspectoratul urmează să demareze procesul de cercetare disciplinară / Am trimis corpul de control la școală și inspectorat

„Raportul preliminar al inspectoratului ne sesizează o serie de abateri de la procedură. Inspectoratul urmează să demareze procesul de cercetare disciplinară. În plus, am decis ca începând de astăzi să…
Vezi articolul