VIDEO Raed Arafat: S-a aprobat procedura de suspendare a cursurilor școlare, la confirmarea unui caz cu infecție cu coronavirus. Începând de astăzi, sunt interzise activitățile cu peste 1.000 de persoane

31.704 vizualizări
FOTO: Facebook.com/Dr.RaedArafat
Raed Arafat a anunțat că s-a aprobat procedura de suspendare a cursurilor școlare, în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecție cu coronavirus. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat în această dimineață, într-o conferință de presă, că „începând cu astăzi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane”.

„Pentru activitățile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcției de Sănătate Publice. Aceste măsuri se pot prelungi și după 31 martie. Ele sunt prevăzute până în 31 martie, dar pot fi prelungite, în funcție de evoluția situației la nivel mondial și european„, a anunțat Raed Arafat, secretar de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Acesta a precizat că evenimentele cu peste 1.000 de persoane sunt interzise indiferent dacă sunt planificate a se desfășura într-o incintă, în aer liber, dacă sunt publice sau private.

Arafat a anunțat că anulează și stagiile de practică în spitale, pentru studenții la medicină, precum şi vizitele aparţinătorilor.

Declarațiile au fost făcute după o ședință referitoare la gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19), la care au participat și reprezentanții Ministerului Educației.

Arafat a comunicat „cele mai importante decizii care vor intra în vigoare”. „În primul rând, s-a aprobat procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ, în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecție cu coronavirus. Această procedură a fost redactată de Institutul Național de Sănătate Publică și nu ia în considerare doar aspectele medicale. La propunerea Inspectoratului Școlar Județean, comisia de situații de urgență poate să analizeze alte criterii: criterii sociale, bazate pe discuțiile cu părinții șamd„, a explicat oficialul.

Acesta a declarat că sunt persoane care se prezintă la spital pentru a obține certificat că nu au COVID-19. „Unităţile sanitare nu testează persoanele sănătoase„, a anunțat Arafat.

Declarațiile au fost susținute de secretarul de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, referitor la gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19):

 


2 comments
  1. Atâta exagerare ca imi este sila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un nou concurs școlar, anunțat de Ministerul Educației: Olimpiada Națională de Creativitate Științifică. Calendarul olimpiadelor naționale și internaționale

Un nou concurs școlar a fost anunțat de Ministerul Educației, care a publicat Calendarul olimpiadelor și competițiilor școlare internaționale, naționale și regionale pentru anul școlar 2018 – 2019. „În calendarul olimpiadelor…
Vezi articolul
Principalii indicatori pentru Educația din România

World Vision România solicită Guvernului și Parlamentului respingerea modificării legislative care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către școli: Aceste fonduri sunt menite să ajungă în sectorul privat, neguvernamental, nu tot în bugetul gestionat de către stat / Măsura ar discrimina comunitățile vulnerabile

World Vision România solicită Guvernului și Parlamentului respingerea inițiativei legislative care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit și către școli. Potrivit unui comunicat primit la redacție, ”propunerea…
Vezi articolul

FOTO Emilia Șercan semnalează că în Biblioteca Națională cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la 16,6 grade / Directorul Bibliotecii, Adrian Cioroianu: Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu 

Dezbatere pe rețeaua de socializare Facebook, după ce jurnalista Emilia Șercan a semnalat că în sălile Bibliotecii Naționale este foarte frig, cititorii fiind nevoiți să stea cu gecile pe ei,…
Vezi articolul

Trei premii europene pentru predare inovatoare în 2025, în România: proiectele aparțin Școlii Gimnaziale Hamburg 195 din București, Școlii Vasile Conta din Iași și Centrului Cultural Județean Harghita

Trei școli din România figurează pe lista câştigătorilor premiilor europene pentru predare inovatoare din 2025, anunţate de Comisia Europeană, luni, 15 septembrie. Este vorba despre proiecte care s-au desfășurat timp…
Vezi articolul