VIDEO Raed Arafat: S-a aprobat procedura de suspendare a cursurilor școlare, la confirmarea unui caz cu infecție cu coronavirus. Începând de astăzi, sunt interzise activitățile cu peste 1.000 de persoane

31.698 de vizualizări
FOTO: Facebook.com/Dr.RaedArafat
Raed Arafat a anunțat că s-a aprobat procedura de suspendare a cursurilor școlare, în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecție cu coronavirus. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat în această dimineață, într-o conferință de presă, că „începând cu astăzi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane”.

Pentru activitățile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcției de Sănătate Publice. Aceste măsuri se pot prelungi și după 31 martie. Ele sunt prevăzute până în 31 martie, dar pot fi prelungite, în funcție de evoluția situației la nivel mondial și european„, a anunțat Raed Arafat, secretar de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Acesta a precizat că evenimentele cu peste 1.000 de persoane sunt interzise indiferent dacă sunt planificate a se desfășura într-o incintă, în aer liber, dacă sunt publice sau private.

Arafat a anunțat că anulează și stagiile de practică în spitale, pentru studenții la medicină, precum şi vizitele aparţinătorilor.

Declarațiile au fost făcute după o ședință referitoare la gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19), la care au participat și reprezentanții Ministerului Educației.

Arafat a comunicat „cele mai importante decizii care vor intra în vigoare”. „În primul rând, s-a aprobat procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ, în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecție cu coronavirus. Această procedură a fost redactată de Institutul Național de Sănătate Publică și nu ia în considerare doar aspectele medicale. La propunerea Inspectoratului Școlar Județean, comisia de situații de urgență poate să analizeze alte criterii: criterii sociale, bazate pe discuțiile cu părinții șamd„, a explicat oficialul.

Acesta a declarat că sunt persoane care se prezintă la spital pentru a obține certificat că nu au COVID-19. „Unităţile sanitare nu testează persoanele sănătoase„, a anunțat Arafat.

Declarațiile au fost susținute de secretarul de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, referitor la gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19):

 


2 comments
  1. Atâta exagerare ca imi este sila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două profesoare se opun posibilității elevilor de a-și vedea lucrările la examene înainte de contestații pe motiv că nu sunt suficiente cadre didactice la supraveghere și că s-ar aglomera școlile sau inspectoratele cu părinți și elevi / Florian Lixandru, Ministerul Educației: Am dublat timpul pentru depunerea contestațiilor și considerăm că această etapă este una utilă în decizia de a contesta notele

„Dacă luăm în considerare faptul că la aproximativ 6000 de lucrări la nivel județean se depun în jur de 800 de contestații, consider că s-ar aglomera practic inutil inspectoratele școlare…
Vezi articolul

Reprezentantul elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău a fost destituit de la președinția organizației pe școală pentru că a susținut-o pe fosta directoare, care critica inspectoratul – surse / Șeful Consiliului elevilor din județ, care a luat decizia: N-are nicio legătură. Adică are o mică legătură, pentru că nu ne-a ascultat punctul nostru de vedere și a acționat pe cont propriu

Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul Național Hasdeu din Buzău a fost demis printr-o decizie a organizației județene, pentru că ar fi susținut-o pe fosta directoare a Colegiului, Virginia Tănăsescu, când…
Vezi articolul

Examenele de corigență 2025 au loc în perioada 7-18 iulie. Elevii care nu se prezintă la sesiunea de corigențe și cei care nu promovează examenul vor fi declarați repetenți – notă a Ministerului Educației și Cercetării

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 7-18 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre…
Vezi articolul