VIDEO Reprezentant al Ministerului Sănătății: În acest moment, rata de ocupare a paturilor la nivel național este de 22%. Ce se întâmplă cu școlile săptămâna viitoare

9.952 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Paturile din spitale destinate pacienților bolnavi de Covid-19 au, în prezent, un grad de ocupare de 22% la nivel național, iar niciun județ nu are peste gradul de 41%, deci școlile vor putea să funcționeze cu prezență fizică și săptămâna viitoare, a anunțat în cadrul conferinței de la Guvern medicul Amalia Șerban, directorul general al Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății. Amintim că menținerea școlilor deschise depinde de nivelul de ocupare cu bolnavi de Covid-19 a paturilor de spital.

„În acest moment, România are aproximativ 25.000 de paturi de spital dedicate pentru îngrijirea pacienților cu Covid, din care aproximativ 7% paturi ATI. În acest moment, rata de ocupare a paturilor la nivel național este de 22%, iar pe județe variază între 5% și 41%, astfel încât, săptămâna viitoare, școlile își vor putea continua activitatea”, a spus Amalia Șerban.

Amintim că, luni, 17% dintre paturile destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus erau ocupate la nivel naţional, iar cel mai mare grad de ocupare, de 45%, se înregistra în Tulcea, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă organizată de Salvați Copiii.

Noile reguli de funcționare a școlilor pe parcursul valului Omicron au fost anunțate pe 14 ianuarie, într-o conferință de presă comună, de ministrul Educației, Sprin Cîmpeanu, și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Când gradul de ocupare a paturilor din spitale va ajunge la 75%, toate școlile vor trece în online.

„De ce 75 la sută? Pentru că a fost o evaluare a colegilor din zona de Sănătate publică și de asistență medicală, care consideră că atingerea acestui prag trebuie să ducă la luarea unei măsuri care să reducă transmisibilitatea brusc și, atunci, vom solicita această decizie de închidere a școlii pentru un interval de timp care să ducă la scăderea până la 70 la sută. Este important să fie o diferență sensibilă atunci când se redeschide școală, [ca] să nu fie situația ‘săptămâna viitoare s-au închis din nou’. Este bine să fie continuitate pentru procesul de învățământ”, a explicat atunci Rafila.


4 comments
  1. Eu nu am cazuri in scoala si in localitate. De ce sa tin online? Si profesorii suntem vaccinati. Scoala din rural cu posibilitati reduse. De ce???? De ce m-am vaccinat daca nu am ABSOLUT niciun avantaj? Sa intre online cei nevaccinati. Vrem scoala fizic.

  2. Sunt unele unităţi şcolare unde sunt atât de mulţi profesori bolnavi încât nu se mai poate asigura suplinirea lor. Ba mai mult, au fost cazuri în care profesorul a intrat online de acasă, cu elevi care erau prezenţi fizic la ore. Cum? Cu ajutorul laptopului, proiectorului vorbitor şi a unui ecran; calitatea difuzorului proiectorului nu e una grozavă. De asemenea ,sunt nenumărate cazuri de ore hibrid. Elevii sunt prezenţi, dar laptopul vorbitor continuă să existe. Adică, pe de o parte, ne ferim de hibrid, pe de alta îl promovăm. Un alt aspect. Procentul minorilor internaţi raportat la totalul internărilor se menţine peste 8, dar să zicem că există o tendinţă de scădere.

    Ar fi fost bine ca greva profesorilor să aibă ca una din revendicări măsuri coerente în ceea ce priveşte funcţionarea şcolilor. S-a ales 6 la mie. Când pragul de 6 la mie urma să fie depăşit, gata. Renunţăm la prag. Efectul a fost „şcoala dezmembrată”. Hibrid şi online integral la nivel de clase. Oare guvernanţii conştientizează ce înseamnă o sală de clasă fără elevi la care profesorul vorbeşte unui laptop? E sinistru, domnilor guvernanţi.

  3. Saptamana viitoare vor tine ore cu prezenta fizica papagalii de la ministere,pentru ca foarte multi profesori sunt deja infectati,in carantina…dar nu conteaza nici asta pentru incompetentii de la ministere,doar scoala deschisa cu orice pret…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dan Barna, despre cazul Bode, acuzat de plagiat: Nu știu dacă termenul dat de președinte pentru rezolvare – până la rotativa guvernamentală – e vreo dovadă de seriozitate. Știu doar că România a pierdut în fiecare zi în care Iohannis, Ciolacu și Ciucă s-au făcut că nu aud și nu văd

Fostul lider USR, Dan Barna, critică, într-o postare pe Facebook, declarația președintelui Klaus Iohannis, care a cerut PNL și ministrului Lucian Bode să ia o decizie în urma acuzațiilor de…
Vezi articolul

Autoritățile din Educație nu iau încă măsuri în privința noii tulpini Omicron. Cîmpeanu: Până în acest moment, autoritățile sanitare în frunte cu ministrul Sănătății nu au considerat necesar să previzionăm măsuri pe acest palier

Autoritățile din Educație așteaptă mai întâi un semn din partea Ministerului Sănătății înainte să anunțe vreo decizie privind posibile schimbări în sistem din cauza răspândirii noii variante de coronavirus, tulpina…
Vezi articolul

Vor exista situații în care unii colegi nu vor mai accepta ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore, spune un profesor reprezentanților Ministerului Educației: Să fie regândită puțin situația plății cu ora, adică să nu se reducă la jumătate

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor…
Vezi articolul