VIDEO Salarizarea profesorilor va fi pe grila maximă de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie, anunță ministrul Educației: ”Am asigurat pe toată lumea”

[jp_post_view]
FOTO: Captura Epoch Times
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat luni că salariile profesorilor vor fi majorate anul acesta; afirmațiile au fost făcute după o întâlnire cu parlamentarii PNL, scrie Agerpres. „Pot să vă spun faptul că am asigurat pe toată lumea de un lucru foarte important, şi anume că de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie salarizarea profesorilor va fi pe grila maximă. Deci, se va face această mărire de salariu pentru cadrele didactice”, a spus ministrul, după întâlnire.

Edupedu.ro a scris pe larg despre ce salarii de bază vor încasa profesorii de la 1 septembrie 2020 pentru fiecare grad didactic, funcție și vechime în parte.

Anisie a mai vorbit despre programul pilot „Masa caldă”, care va fi extins de la 50 de unităţi de învăţământ, la 150.

Probabil că mâine această ordonanţă de urgenţă va fi pe ordinea de zi şi va fi adoptată. (…) Generic, lumea îl cunoaşte sub denumirea ‘Masă caldă’, de fapt se cheamă un supliment alimentar, un pachet alimentar. Acolo unde au cantine, e clar unde vor primi această masă, iar unde nu există această posibilitate, există soluţia acelui sandviş pe care îl poate primi copilul în conformitate cu normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă„, a adăugat Anisie.

https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/492750768098914/

Ministrul a anunțat că bursa profesională a crescut de la 200 de lei la 300 de lei, susţinând că aceasta va creşte gradual.

Salariile profesorilor vor ajunge în acest an la nivelul prevăzut de grila din Legea salarizării pentru anul 2022, potrivit modificărilor produse la Legea 153/2017 de Ordonanța de Urgență 114/2018.

Prima creștere salarială are loc de la 1 ianuarie 2020, cu ”a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018”.

Cea de-a doua creștere și ultima prevăzută de Legea salarizării va avea loc la 1 septembrie 2020, când salariile de bază vor ajunge la nivelul „prevăzut de lege pentru anul 2022”.

 


1 comment
  1. Povesti. Sporurile rămân la nivelul lunii decembrie, deci creșterea este cam jumătate fata de cât ar fi trebuit. Sindicatele dorm, le este bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șeful ANAF, Lucian Heiuș: Nu am spus niciodată că fac controale la profesorii care dau meditații și nici nu am făcut / Luna trecută, șeful ANAF spunea că își dorește ca profesorii care dau mediații să fie avertizați prin SMS că este ilegal dacă nu plătesc impozit pe veniturile declarate

Șeful ANAF a subliniat, într-o conferință de presă în care a prezentat un bilanț al controalelor din ultima perioadă ale ANAF la agenți economici și persoane fizice, că profesorii care…
Vezi articolul

Lista actualizată a magazinelor care acceptă cardurile de carieră didactică, cu peste 20.000 de magazine, farmacii și pensiuni / 60 de firme de training sunt pe listă, încă niciun curs CCD sau de la universități

Sunt peste 20.000 de locații în țară unde cardurile cu prima didactică sau de carieră profesională pot fi folosite de profesori și de ceilalți angajați din învățământ, potrivit listei actualizate…
Vezi articolul