VIDEO Sfaturi pentru părinții ai căror adolescenți pleacă la facultate: Să fie deschiși, să rămână în ascultare, fără critică și să primească atât cât adolescentul lor le dă – psihologul Irina Conu-Radu

2.549 de vizualizări
Foto: 111411894 © Dan Grytsku | Dreamstime.com
Părinții să stea mai aproape de nevoia asta de control, să îi exploreze laturile, iar pe de altă parte să-și aducă aminte care erau nevoile lor atunci când erau adolescenți în formare, este unul din sfaturile psihologăi Irina Conu-Radu, prezentate într-o intervenție video în cadrul proiectului ROSE desfășurat de Ministerul Educației. Subiectul clipului a fost relația părinte-adolescent în momentul plecării la studii în alt oraș.

Nevoia de control și de verificare permanentă a copilului este firească, însă pentru a se tempera părinții pot să apeleze la auto-analiză, consideră aceasta: „Mai degrabă decât să insiști, să fii intruziv în această relație, poate ai putea să te duci să-ți muți atenția în zona aceasta – ‘Hai să văd ce aș putea să citesc despre adolescenți, oare cum o fi chestia asta cu adolescentul?'”.

„Dacă ar avea nevoie de mai multă însoțire, de mai multă atenție, să-l inviți acasă; când ajungi acasă să curgă lapte și miere pe acolo. Să nu fie conflict, să nu fie tensiune, să-i dai timp, să începi încet, încet să îți recunoști, să reintri în contact cu acest adolescent care doar își trăiește viața. Altceva nu se întâmplă, adică doar merge pe drumul lui”, spune Irina Conu-Radu.

„Și mesajul este să fie deschiși, să rămână în ascultare, să rămână fără critică, da, și să primească atât cât adolescentul lor le dă. Pentru că s-ar putea, prin acest rol și fiind mai în contact cu tine, să fii mai aproape și de nevoile lui”, mai este o indicație a psihologăi.

Redăm mai jos intervenția:

„Poate cea mai mare de dificultate prin care trec părinții care își văd puii zburând departe, da, poate în alt oraș, este nevoie aceasta de control, de fapt, ca să o numim. De a fi, de a ști, de a fi pe acolo, de a avea tu autoritatea ta. Cumva este și un rol învățat, pentru că da, e de mic, e bebelușul tău, l-ai crescut… câteodată, părinții nu înțeleg că nu mai au în față niște copilași de 5 ani, de 12 ani, de 16 ani, am niște adulți de 18, 19, 20 de ani. Deci ar fi, o dată, să stea puțin cu această nevoie de control și s-o exploreze. ‘Oare ce o fi aici, de fapt? Oare ce mi se întâmplă mie, ca adult care se dezvoltă?’ (…) Cumva îi putem sensibiliza pe părinți: ‘Eu mă aflu într-un proces de creștere, de dezvoltare personală’.  

Oare ce mi se întâmplă de am nevoie să vorbesc în fiecare seară cu adolescentul meu? Să întreb: ‘ai mâncat? Ți-ai încălzit mâncarea? Ți-ai spălat hainele. Ești singur? Se aude ceva pe acolo’. ‘Astăzi te culci, dar să te învelești bine. E ora 10:00, deja ar trebui să te culci’. Și adolescentul nostru e în cămin, mai o petrecere pe acolo, mai adună colegii să învețe, poate are un proiect. Ce se întâmplă de fapt adolescentului: este între 2 lumi. E lumea lui, zice acel ‘da, da’, te ascultă, să te liniștească. Dacă vreți așa, mai să-ți închidă gura. Că dacă nu îți răspunde apoi insiști și tot insiști și, când sună mama de 10 ori și tu ești dintre prietenii tăi, băiat fiind, de exemplu, apoi nu e chiar confortabil să îi dai raportul mamei, ca să zic așa.  

Deci cumva să stea mai aproape de nevoia asta de control, să exploreze, iar pe de altă parte să-și aducă aminte care erau nevoile lor atunci când erau adolescenți în formare și atunci când erau un în primul an de facultate, de exemplu. Asta o dată. Și cred că să mențină acest rol, de a fi acolo aceste mesaje pozitive, de a asculta și de a și găsi propriile lor resurse în a se dezvolta în continuare. Pentru că momentul în care simt că nevoia ta de control este peste o anumită limită, te simți anxios, nefericit, panicat. Începi să-ți faci gânduri, să ruminezi. ‘Nu mi-a răspuns o dată. Nu mi-a răspuns de două ori, gata, ceva rău i s-a întâmplat’.

Și începi tu cu mesajele pe rețelele sociale. Și cumva să conștientizezi ce-i cu tine și, poate acum, ar fi un moment bun să începi un program de dezvoltare personală, ca să spun așa, adică mai degrabă decât să insiști, să fii intruziv în această relație, poate ai putea să te duci să-ți muți atenția în zona aceasta – ‘Hai să văd ce aș putea să citesc despre adolescenți, oare cum o fi chestia asta cu adolescentul? Că am uitat, da?’. Îmi reamintesc. Din experiența mea, da, citind sau ascultând emisiuni, sunt foarte multe informații acum. Multe programe, multe documente, multe cărți.

Deci cumva sunt în contact cu lumea asta, dar sunt într-un contact de creștere, de dezvoltare și, într-adevăr pentru părinți, cred că momentul acesta este unul dintre cele mai dificile de a ieși din zona asta de confort. Ei sunt într-o totală zonă ‘lipsă de confort’ și mesajul bun pentru ei este că, trecând prin această zonă de disconfort se îndreaptă cu pași repezi către zona de creștere și de dezvoltare personală, adică rămânând în confort și rămânând cu aceleași obiceiuri, cumva nu pot merge mai departe.  

Și mesajul este să fie deschiși, să rămână în ascultare, să rămână fără critică, da, și să primească atât cât adolescentul lor le dă. Pentru că s-ar putea, prin acest rol și fiind mai în contact cu tine, să fii mai aproape și de nevoile lui. Când îți spune ‘Alo’, deja cam iei pulsul, cam știu pe unde se află. Fiind foarte centrat pe ‘ai mâncat, n-ai mâncat, ce ai făcut’, adică pe fricile tale, că ‘ puiul meu a rămas nemâncat’, că n-am fost eu acolo să-i dau drumul să îi pună lingura în farfurie, rămân centrat pe aceste frici, cumva pierzi contactul cu el. Deci dintr-un prim ‘Alo’ tu știi cam în ce zonă se mișcă el și dacă ar avea nevoie de mai multă însoțire, de mai multă atenție, să-l inviți acasă; când ajungi acasă să curgă lapte și miere pe acolo. Să nu fie conflict, să nu fie tensiune, să-i dai timp, începi încet, încet să îți recunoști, să reintri în contact cu acest adolescent care doar își trăiește viața. Altceva nu se întâmplă, adică doar merge pe drumul lui, ca să spun așa”.

VIDEO – Irina Conu-Radu – Psiholog – Sfaturi pentru părinții copiilor care studiază în alt oraș

Foto: © Dan Grytsku | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Nu doar în alt oraș, ci și în altă țară. Exodul tinerilor e masiv. Și e de înțeles, din multe puncte de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul președinte al Consiliului de etică universitară este păstrat pentru încă 4 ani în CEMU chiar de Ministerul Educației, care constata în vară că a fost angajat titular la două facultăți simultan, lucru ilegal. Trei din cei cinci noi membri provin de la Universitatea Politehnica București

Noua componență a Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației care verifică respectarea eticii în universități, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ciprian Ion Preda,…
Vezi articolul

Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: A citi din obligație cronicari în clasa a IX-a e total nepotrivit. Nimeni nu devine cititor începând cu astfel de texte

Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, remarcă pe pagina sa de Facebook faptul că „a citi din obligație cronicari în clasa a IX-a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației vrea din nou teste grilă la Evaluarea Națională și BAC-ul din 2020. Precedenta tentativă a declanșat un scandal major

Testele grilă revin în planurile Ministerului Educației pentru examenele naționale. “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar…
Vezi articolul

Profesorii care se gândesc că pot comite abuzuri trebuie să știe că statul se uită la problema asta, a afirmat președintele Nicușor Dan, întrebat despre cazurile Marius Pieleanu și Alfred Bulai de la SNSPA

Președintele Nicușor Dan a explicat astăzi, 30 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că, pentru ca elevii să lucreze în echipă, inclusiv cu profesorii, este nevoie de o schimbare…
Vezi articolul
angajatori caută să recruteze studenți

OFICIAL Lucrările de licență, disertație, abilitare sau examenele din sesiune se pot da și online pe perioada stării de urgență. Profesorii, obligați să dea rapoarte săptămânale superiorilor despre cursurile online

Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență pentru anul universitar 2019-2020, potrivit unui Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Condiția pentru…
Vezi articolul