VIDEO Simulările pentru Bacalaureat 2021 și Evaluarea Națională 2021 nu se vor organiza online în localitățile carantinate – Sorin Ion, secretar de stat

12.054 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Simulările pentru Evaluarea Națională 2021 și Bacalaureat 2021 nu se vor organiza online pentru localitățile aflate în carantină, unde rata de infectare este de peste 6 la mia de locuitori, însă inspectoratele pot organiza la nivel local aceste simulări, după ce scade incidența, a declarat astăzi secretarul de stat pe preuniversitar Sorin Ion, în cadrul conferinței online „Educaţie remedială pentru copiii vulnerabili – intervenţii directe ca răspuns la nevoile actuale”, organizată de Salvaţi Copiii România.

„Simulările se vor susține în toate localitățile cu rată de infectare de până în 6 la mie. Ulterior, dacă o localitate iese din această rata de incidență, se pot organiza simulări prin intermediul inspectoratelor școlare. Nu trebuie să fie o problemă pentru inspectorat să elaboreze subiecte și nu discutăm de simulări în sistem online. Subiectele vor ține seama de perioada prin care trecem. Părerea mea obținută după 30 de ani de experiență este că nu gradul de dificultate e relevant, pentru că nu nota în valoarea absolută este relevantă, ci poziția într-o ierarhie”, a spus Sorin Ion.

Calendar Simulare Evaluarea Națională 2021 (pentru clasa a VIII-a)

29 martie 2021 – Limba și literatura română – probă scrisă
30 martie 2021 – Matematică – probă scrisă
31 martie 2021 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
16 aprilie 2021 – Afișarea rezultatelor

Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)

22 martie 2021 – Limba și literatura română
23 martie 2021 – Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
24 martie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării
25 martie 2021 – Limba și literatura maternă
31 martie 2021 – Afișarea rezultatelor

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
DOCUMENT Procedura și regulile pentru organizarea simulărilor de Bacalaureat 2021 și Evaluare Națională 2021


2 comments
  1. Deja devin caraghioși cu obsesia lor pentru simulări.
    Sunt scoli cu câte o clasa a opta în izolare acasă și de asemenea licee cu o clasa a 12-cea în izolare din cauza de 2-3 cazuri de covid pe clasa.
    Ce o sa facă ministrul?
    O sa ordone ca fiecare clasa care iese din carantina, sa fie așteptată cu simulare la întoarcerea la scoala?
    Daca ați testa toți elevii, v-ați ingozi câți bolnavi asimptomatici de covid sunt printre ei.
    Și care sunt bombe cu ceas… infectează la fiecare pas în familii, la scoala, în comunitate… Tic-tac-tic-tac.
    Și asa va ajunge rata de infectare peste 6, peste 7…pana nu vor trece școlile în online, nu va involua rata de infectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Diriginții trebuie să-i monitorizeze pe ceilalți profesori dacă le dau elevilor teme de maximum 2 ore, în gimnaziu și liceu. Dacă depășesc limita impusă îi raportează la director – prevede ordinul ce reglementează temele școlare, semnat de ministrul David / Directorul școlii verifică dacă învățătorii le-au dat teme de maximum 1 oră elevilor

Directorul și dirigintele trebuie să monitorizeze respectarea timpului maxim alocat temelor, iar elevii și părinții trebuie să dea anual feedback anual obligatoriu, potrivit ordinului de ministru semnat de Daniel David,…
Vezi articolul

FOTO Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de personalități ale societății civile i-au cerut miercuri demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Printre cei prezenți s-au aflat decanul Cristian Preda, regizorul Tudor Giurgiu, Lidia Bodea, Oana Gheorghiu. O singură televiziune a trimis echipă la protest / Protestatarii au anunțat că vin în fiecare zi până pleacă Cîmpeanu

Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de persoane au cerut miercuri, 28 septembrie 2022, demisia lui Sorin Cîmpeanu în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a…
Vezi articolul

Ariana Dudună, Asociația Elevilor din Constanța, mesaj pentru profesori: Această grevă trebuie să se încheie cu o victorie, altfel putem aprinde lumânarea pe învățământ. Continuați să luptați! Noi ne-am solidarizat cu voi, e rândul vostru să vă solidarizați cu viitorul nostru

Apel către cadrele didactice și angajații din Educație al președintei AEC, Ariana Dudună. Aceasta susține că aceștia nu ar trebui să cedeze, ci că „e timpul să vă solidarizați cu…
Vezi articolul

BREAKING Un elev a murit sub peretele prăbușit al căminului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Alte trei victime au fost scoase de sub dărâmături și sunt la spital / Clădirea e pe lista Ministerului Educației de școli cu risc seismic, dar apare ca neîncadrată într-o clasă

Patru copii au fost prinși sub dărâmături, trei au fost scoși de pompieri, iar un băiat a decedat, după ce peretele internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit,…
Vezi articolul