VIDEO Tezele școlare, în scenariul roșu, ar putea fi susținute ca eseu care să fie transmis online în timp real profesorului. Analizăm și posibilitatea eliminării tezelor – Luminița Barcari, secretar de stat în Educație

[jp_post_view]
FOTO: edu.ro
„Analizăm posibilitatea, să spunem, eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări: pentru elevii care învață în scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalți nu”, a anunțat în această dimineață secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar. În scenariul roșu, elevii ar putea susține ca teză un eseu pe care să îl trimită online, în timp ce în scenariul galben elevii ar putea susține tezele pe rând, atunci când revin la școală, a declarat Luminița Barcari.

În prezent, în cadrul Ministerul Educației sunt în analiză mai multe variante, printre care aceea ca în „scenariul galben să susțină aceste lucrări atunci când vin elevii la clasă, profesorul având grijă ca elevii să aibă același tip de item. Iar în scenariul roșu ne gândeam, dar aceasta este doar o variantă, – în funcție de disciplină pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecare disciplină. La Limba și literatura română, de exemplu, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o variantă de lucru și după ce ne vom consulta cu partenerii noștri sociali – sindicatele, parintii, elevii – vom lua o decizie. Deci în scenariul roșu să fie o evaluare care să se preteze online, iar copilul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului”, a declarat Barcari.

Luminița Barcari, secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar:
  • Analizăm posibilitatea, să spunem, eliminării tezelor.
  • Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări: pentru elevii care învață în scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalți nu.
  • Am analizat posibilitatea susținerii tezelor semestriale indiferent de scenariul pe care îl avem, pentru că aceste teze sau lucrări scrise semestriale sunt prevăzute în ROFUIP (Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – N.Red.) aprobat prin ordin de ministru și la a cărui elaborare au contribuit toți partenerii noștri sociali.
  • La momentul respectiv, toți au fost de acord să se susțină aceste lucrări.
  • Și variantele ar fi:
  • – în scenariul verde, elevii să dea tezele normal
  • – în scenariul galben să susțină aceste lucrări atunci când vin elevii la clasă, profesorul având grijă ca elevii să aibă același tip de item
  • Iar în scenariul roșu ne gândeam, dar aceasta este doar o variantă, – în funcție de disciplină pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecară disciplină. La Limba și literatura română, de exemplu, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o variantă de lucru și după ce ne vom consulta cu partenerii noștri sociali – sindicatele, parintii, elevii – vom lua o decizie 
  • Deci în scenariul roșu să fie o evaluare care să se preteze online, iar copilul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului.
  • Acestea sunt variante, dar noi am studiat toate posibilitățile și, în funcție de ce vom stabili la nivelul MEC, vă vom transmite un răspuns final. 
  • În ce privește olimpiadele, și aici sunt foarte multe discuții, pentru că sunt olimpiade care au și o probă practică, chimie, fizică, biologie, ceea ce în aceste condiții nu s-ar putea realiza.
  • Încă o problemă de luat în calcul: elevii care obțineau premiul I, II puteau intra fără admitere la facultate. De aceea trebuie să ne gândim foarte bine cum organizăm aceste olimpiade, pentru că putem fi acuzați că nu există obiectivitate sau nu există o transperanță a modului în care ei își rezolvă online cerințele – deci acestea sunt problemele pe care le luăm în calcul atunci când vom stabili dacă olimpiadele mai pot fi susținute în acest an sau nu
https://www.facebook.com/educatiepentrueducatie/videos/432680734368924/


9 comments
  1. Subiecte de teză personalizate pentru fiecare elev?? V-ați gândit mult la ideea asta? Cine are , de exemplu, 200 de elevi care dau teză, ce imaginație ar trebui să aibă profesorul ca să facă subiect pentru fiecare elev în parte?
    Dacă este greu? Da! Este foare greu! Dacă nu mă credeți, încercați!

  2. Este atat de greu sa se dea un mini examen online? Sa luam de exemplu clasele de matematica-informatica unde tezele se pot sustine la urmatoarele discipline: matematica, fizica, informatica, biologie, chimie. La matematica, fizica, informatica, chimie, se pot concepe subiecte personalizate pentru fiecare elev in parte, avandu-se in vedere doar capacitatea de a rezolva probleme, tinand seama si de posibilitatea de a utiliza orice documentatie disponibila. Nu mai punem accent pe memorare, avem in vedere doar modalitatea de rezolvare. Elevii pot utiliza orice resursa disponibila, tezele sunt evaluari de tipul „open-book”. Se pot utiliza si teste cu variante de raspuns, similare cu testele grile. La sfarsitul timpului disponibil elevii trimit subiectele rezolvate sub forma de imagini intr-un formular disponibil online. In ceea ce priveste limba romana si biologia, utilizam pentru o parte din cerinte itemi grila si un eseu care mai apoi este verificat anti-plagiat online de catre profesor. Este chiar atat de greu?

    1. Subiecte de teză personalizate pentru fiecare elev?? V-ați gândit mult la ideea asta? Cine are , de exemplu, 200 de elevi care dau teză, ce imaginație ar trebui să aibă profesorul ca să facă subiect pentru fiecare elev în parte?
      Dacă este greu? Da! Este foare greu! Dacă nu mă credeți, încercați!

      1. Noi am incercat, am si reusit la informatica. Se pot realiza usor 20-30 de exercitii personalizate, exista o sumedenie intreaga de culegeri disponibile. Nu e necesara nicio imaginatie sau creativitate, doar atentie la nivelul cumulat de dificultate.

  3. Da??? Dar știu fondatorii acestui demers că există la această oră elevi care nu au NICIUN dispozitiv electronic pentru a putea susține teze în scenariul roșu? Cu ei ce facem?! Mă duc eu la 100 km, acolo unde am serviciul, să duc personal copilului teza și stau lângă el, eventual, să o rezolve?

  4. Dar de metode confirmate la nivel mondial de examinare nu ati auzit? Ca doar s-au folosit in Romania deja in invatamantul universitar din semestrul trecut. Un exemplu este programul ClassMarker.

  5. Doar platitudini. Nimic concret. Mi se pare ca ia banii degeaba. Propun ca impreuna cu doamna ministru sa ne dea exemple concrete cum dau ele teze in pandemie. Dar tezele sa ne permita sa dam note (in special celor de-a VIII-a si a XII-a) apropiate de realitate.

    1. Sa mai tinem cont si de urmatorea situatie: tezele trebuie arhivate, dar anul acesta nu avem voie sa luam nicio hartie de la elevi! Simplu si logic, usor de rezolvat, gasim noi o solutie, ce naiba 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Politehnica București anunță că „a demarat o analiză proprie“ în cazul profesorului reținut de DNA, acuzat de luare de mită într-un proiect cu fonduri europene: „În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluția adoptată de către universitate va fi una fără echivoc“

Universitatea Politehnica București anunță că „a demarat o analiză proprie pentru a proteja studenții și comunitatea academică, pe parcursul întregului demers judiciar“, după ce profesorul Cristian-Florian Dincă a fost reținut…
Vezi articolul

„Refuzul oricărei posibile dictaturi trebuie să fie dezideratul constant al României”, țară care a cunoscut și extremismul de dreapta, și pe cel de stânga – Organizația scriitorilor PEN Club România / Apel la un vot „pentru direcția pro-europeană firească” la al doilea tur al alegerilor prezidențiale

„România a cunoscut, în secolul XX, atât extremismul de dreapta, cât și extremismul de stânga, care au produs sute de mii de victime” și de aceea „refuzul oricărei posibile dictaturi…
Vezi articolul

Guvernul: Premierul a cerut Ministerului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media/ Ciucă: Nu voi tolera niciodată astfel de încercări de intimidare la adresa jurnaliștilor

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut ministrului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media, privind amenințarea soției jurnalistului Cristian Pantazi, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro. Potrivit…
Vezi articolul

BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

Greva angajaților din Învățământ se suspendă, potrivit unui comunicat comun al sindicatelor din Educație. Luni, 12 iunie, este a 13-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat…
Vezi articolul