O listă a profesorilor ucraineni și asigurarea școlarizării copiilor refugiați, propuse de fostul ministru Daniel Funeriu: Avem programă şi manuale în ucraineană

487 de vizualizări
Foto: Agerpres Foto/Grigore Popescu
România are programă și manuale în limba ucraineană pentru comunitatea de ucraineni din țara noastră, iar fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, propune într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare să „se facă o listă a ucrainienilor care sunt sau pot fi profesori şi să se organizeze şcolarizarea copiilor ucrainieni de pe teritoriul nostru”.

Mesajul vine în contextul în care peste 230 de copii au intrat până acum în grija autorităților, împreună cu părinții sau bunicii lor, potrivit datelor afalte în dinamică.

„Cred că ar fi bine -şi fezabil- să se facă o listă a ucrainienilor care sunt sau pot fi profesori şi să se organizeze şcolarizarea copiilor ucrainieni de pe teritoriul nostru. E crucial pentru aceşti copii să aibă certitudinea că în viața lor războiul e doar o paranteză, să sperăm cât mai scurtă. Iar pentru cei care predau, ar fi o sursă de venit. Asta cu atât mai mult cu cât avem programă şi manuale în ucraineană. Să imprimăm rapid mai multe şi… let’s do it!”, a scris Daniel Funeriu.

Articol în curs de actualizare


3 comments
  1. ianuarie 2023 si inca caut in tot internetul lista cu cele 45 de scoli

  2. Singurul Ministru al învățământului care a făcut ceva cât a stat pe scaunul de ministru.
    BACALAUREAT FĂRĂ FRAUDA!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testarea elevilor să fie făcută în școli, nu acasă, ar fi fost o măsură agreată și de ministrul Sănătății, susțin reprezentanții elevilor, după o întâlnire cu Rafila. CNE a mai cerut și descentralizarea deciziei la nivelul școlilor pentru trecerea în online

Conducerea Consiliului Național al Elevilor (CNE) a avut o întrevedere marți cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în care au discutat, printre altele, și introducerea unor noi modalități de calcul a…
Vezi articolul

Ultimul act normativ care să permită sesizările anonime privind hărțuirea sexuală sau morală în universități – discutat și avizat joi în cadrul Ministerului Educației șI Cercetării, anunță Alianța organizațiilor studențești / Măsura – la mai bine de un an de când au început discuțiile publice privind sesizările anonime

Un proiect de ordin privind modificarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică din universități, ce include prevederi despre admisibilitatea sesizărilor anonime privind acte de hărțuire morală sau…
Vezi articolul