Viitorul rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași va fi ales prin alegeri generale în cadrul instituției – rezultat referendum

4.648 de vizualizări
UMF Iași / Foto: news.umfiasi.ro
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași va fi desemnat pe baza alegerilor generale, prin vot universal, în cadrul instituției, potrivit deciziei luate de comunitatea universității, în urma unui referendum intern validat luni, 10 iulie, de senatul instituției de învățământ superior.

Potrivit unui comunicat de presă remis Edupedu.ro, aproape 89% dintre participanții la vot au optat pentru vot universal, direct, secret și egal, organizat în cadrul UMF Iași. Prezența la vot în cadrul referendumului a fost de 75,56%. 

La Referendum au avut drept de vot toate cadrele didactice și de cercetare titulare (810) și reprezentanții studenților din Senatul universitar și din Consiliile facultăților (37).

Referendumul s-a ținut vineri, 7 iulie 2023.

În prezent, UMF Iași este condusă de rectorul Viorel Scripcariu, ales în această funcție în 2016.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Psihologul Ioana Podină, despre introducerea camerelor audio-video în școli: Anxietatea poate crește în rândul elevilor când știu că sunt supravegheați, mai ales în momentele de evaluare. Există și riscul ca unele persoane care vor să fie în centrul atenției să se comporte paradoxal

Psihologul Ioana Podină este de părere că „introducerea camerelor de supraveghere în școli poate schimba modul în care elevii și profesorii interacționează”, după cum a transmis pentru Edupedu.ro. „Anxietatea poate…
Vezi articolul

LISTĂ Peste 100 de acte normative trebuie aprobate pentru implementarea Legii Învățământului Superior / Până la finalul acestui an vor fi emise 8 Hotărâri de Guvern – proiect în consultare publică

Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de ordin privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învățământ superior pentru aplicarea noii Legi a Învățământului…
Vezi articolul

PROIECT Sumele pentru elevii olimpici și profesorii lor, crescute la 200 de lei pe zi pentru mâncare și cazare, inclusiv la concursuri și tabere de pregătire a loturilor / Premiile pentru medaliile europene, mărite / Mii de lei și pentru elevii care concurează în echipe la internațional

Ministerul Educației (ME) propune un proiect de norme metodologice prin care sumele alocate pentru cazarea și masa elevilor olimpici și a profesorilor care îi însoțesc să fie crescute la 200…
Vezi articolul

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație, cu 11 milioane de profesori și angajați printre membri, le scrie premierului Ciucă și Ligiei Deca, în semn de solidaritate cu profesorii din România: Guvernul trebuie să asigure salarii mai mari și condiții de muncă mai bune și mai incluzive pentru a atrage și a păstra profesori calificați și pasionați

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație – ETUCE, transmite o scrisoare către premierul României, Nicolae Ciucă, ministra Educației, Ligia Deca și către liderii sindicatelor reprezentative din Învățământ, pentru a se declara…
Vezi articolul