Votez! Un proiect despre vot şi implicare – profesorul Doru Căstăian

[jp_post_view]
Foto: Captura Facebook.com
În ultimii ani, societatea a devenit tot mai interesată de lucrurile care merg mai puţin bine în educaţie. Probleme mici şi mari, unele conjuncturale, altele sistemice, au ieşit la iveală tot mai limpede şi, după părerea mea, vor fi greu de ignorat de aici încolo, indiferent ce se va întâmpla. Din punctul meu de vedere, unul dintre lucrurile grave ieşite dureros la iveală este proasta formare a competenţelor civice la elevi, tară care se manifestă de decenii printr-o participare scăzută la alegeri şi printr-o implicare scăzută în procesele cetăţeneşti curente.

Totuşi, ultimii ani au arătat o creştere a interesului pentru intrarea în viaţa politică, dar şi pentru procesele şi activităţile democratice de ordin civic şi de voluntariat. Mai simplu spus, avem o generaţie tot mai îndrăzneaţă şi mai puţin dispusă să­-şi lase soarta în mâna altora. Încă timidă, încă ezitantă, o generaţie care nu mai vrea să accepte pe temeiuri axiomatice că România şi clasa ei politică sunt nereformabile şi lipsite de speranţă, pretinde azi cuvântul şi dreptul de a conta pe scena publică. Eu cred că e trebuie ajutată.

Şi trebuie ajutată inclusiv vorbindu-i pe limba ei, fără ifose şi cinisme pseudofilosofice.

Trebuie ajutată redându-i speranţa.

Trebuie ajutată conectând-o cu membrii societăţii care nu aparţin neaparat aceleiaşi grupe de vârstă.

Trebuie ajutată punându-i la dispoziţie un spaţiu unde să se manifeste creativ.

A vota este un drept fundamental. Aşa cum este şi cel de a nu vota.

Rolul şcolii este să dezvolte la tinerii ei cetăţeni dispoziţia reflexivă, sentimentul apartenenţei la comunitate şi al relevanţei propriilor acţiuni.

Or, mult prea mult timp, şcoala românească a fost locul defetismului şi al neajutorării învăţate.

Aş spune că e timpul ca, împreună, elevi, studenţi şi profesori, să punem bazele unei comunităţi demne şi vii.

De aceea, proiectul Votez!, dezvoltat de Casa Corpului Didactic din Galaţi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean al Elevilor, se adresează tinerilor care votează de ceva vreme, vor vota în curând sau votează la viitoarele parlamentare pentru prima dată.

Ceea ce este original în acest proiect este faptul că nu nişte adulţi mai mult sau mai puţin înţelepţi le spun tinerilor de ce ar trebui să-i preocupe votul, ci tinerii le spun altor tineri.

Dacă eşti elev de liceu sau student şi vrei să iei parte la proiectul Votez!, te poţi implica în 3 feluri:

  • înregistrează-te într-un clip video nu mai lung de un minut, spune-ne de ce votezi tu sau prietenii tăi şi încarcă filmul pe serverul nostru (detalii pe pagina de Facebook dedicată proiectului);
  • trimite-ne o fotografie însoţită de un scurt text pentru a o publica pe paginile de Facebook şi Instagram (votezccdgalati) ale proiectului;
  • trimite un eseu scris la adresa votez@ccdgl.ro

Fă-o prin modalitatea care ţi se potriveşte mai bine!

Vizitează pagina de Facebook a proiectului nostru şi află cum ne poţi trimite înregistrarea.

Pe perioada campaniei, filmele voastre vor rula pe pagina de Facebook a proiectului şi pe canalul de Youtube al CCD Galaţi.

Cele mai bune clipuri vor primi premii în cărţi şi vor exista, de asemenea, şi alte surprize!

Vino alături de noi!

Filmează, pozează, scrie,  trimite, votează!

Dragi prieteni, proiectul Votez! s-a născut din dorinţa de a oferi tinerilor suport intelectual şi motivaţional pentru o mai bună implicare, inclusiv prin vot, în viaţa democratică. Credem sincer că tinerii implicaţi reprezintă şansa României pentru un viitor mai bun şi mai substanţial şi, din acest motiv, considerăm îndemnul la vot ca pe un act necesar şi responsabil. Dat fiind însă că traversăm vremuri neobişnuite, considerăm că participarea la alegerile care urmează trebuie să se facă numai în condiţii de maximă prudenţă şi responsabilitate. De aceea, toate mesajele şi materialele care apar în cadrul campaniei Votez! dedicată tinerilor, vor fi însoţite de următorul avertisment:

Protejează-te, respectă măsurile de protecţie şi prevenţie!

Fii atent, votează după ce ai evaluat starea de risc personal şi a celor din jurul tău!

Semnalează orice neregulă în respectarea acestor măsuri la secţiile de votare!

Votează responsabil!

Despre autor:

Doru Căstăian este profesor de Filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, unde le predă copiilor începând cu clasa a V-a și până la clasa a XII-a. Este publicist, traducător, doctor în filosofie (Universitatea de Vest din Timișoara).


1 comment
  1. Mult succes! As dori sa aflu si ceva despre nivelul de participare al tinerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bani în plus doar pentru profesorii care scanează lucrări la examenele din această vară, anunță ministra Educației / Majorările ar fi de 40 de lei pe zi la Bac, 35 de lei la Evaluarea Națională și 93 de lei la Titularizare și Definitivat

Propunere de majorare a sumelor cu care sunt plătiți profesorii care scanează lucrările la examenele din această vară. Ministra Educației, Ligia Deca, anunță pe Facebook că în proiectul de ordin…
Vezi articolul

Comisia de Etică a SNSPA a închis cazul referitor la profesorul Marius Pieleanu, după ce acuzațiile nu au putut fi dovedite / Dacă apar probe incontestabile, cazul poate fi redeschis / Snoop.ro scrie că Pieleanu se întoarce la catedră

Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a închis cazul referitor la profesorul Marius Pieleanu, întrucât acuzaţiile nu au putut fi dovedite, anunţă, luni, instituţia…
Vezi articolul

Zeci de personalități din societatea civilă au semnat o petiție adresată liderilor coaliției: Deschiderea miniștrilor Educației, Justiției și Sănătății către dialogul cu AUR este scandaloasă și inadmisibilă, să înceteze imediat

Zeci de personalități din societatea civilă au semnat o petiție adresată liderilor coaliției, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș și Kelemen Hunor, în care își exprimă îngrijorarea cu privire la…
Vezi articolul