Votul de la 16 ani pentru alegerile locale și europarlamentare, solicitat de Federația Tinerilor din Constanța, după ce Florin Cîțu s-a declarat de acord cu așa ceva: Să fie inclus în discuțiile pentru revizuirea Constituției

952 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Federația Tinerilor din Constanța salută declarația făcută de președintele Senatului Florin Cîțu, care a răspuns luni că ar fi de acord cu reducerea vârstei necesare pentru a vota la 16 ani. Organizația solicită ca această propunere să fie inclusă în discuțiile pentru revizuirea Constituției dar și să fie făcute în paralel modificările legislative necesare în sensul permiterii tinerilor să voteze de la 16 ani pentru alegerile locale și europarlamentare, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

„Reducerea vârstei necesare pentru votul la alegerile locale reprezintă o măsură care va contribui la implicarea tinerilor în comunitatea lor, având în vedere că vor avea putere să își aleagă reprezentanții de la o vârstă mai mică. La acest moment, se constată că tinerii până în 18 ani sunt dezinteresați de subiectele politice și, mai ales, pasivi în ceea ce privește implicarea civică. O astfel de inițiativă ar responsabiliza tinerii de la o vârstă mai mică, contribuind, astfel, la sporirea spiritului democratic”, potrivit reprezentanților tinerilor. 

Cei de la FTC susțin că tinerii ar fi mai interesați astfel de deciziile politice și de politică, în general. „Un alt argument în favoarea acestei posibile inițiative ar fi schimbarea atitudinii oamenilor politici față de elevi și tineri. La acest moment, din păcate, tinerii nu se află în centrul deciziilor politice, mai ales din prisma posibilității lor reduse de a influența alegerea decidenților. O creștere a numărului de tineri care pot vota ar duce la responsabilizarea oamenilor politici în ceea ce privește măsurile pentru tineri”, potrivit documentului.

Tinerii explică faptul că mai multe state europene au implementat votul la 16 ani, printre care:

  • Austria (unde tinerii pot vota la toate tipurile de alegeri),
  • Germania (unde 7 landuri au acordat dreptul de vot de la 16 ani pentru alegerile locale și regionale),
  • Elveția (doar în statul Glarus).

„De-a lungul timpului s-au purtat numeroase dezbateri despre acordarea dreptului de vot pentru tineri de la 16 ani. Considerăm că inițiativa ar avea o multitudine de efecte pozitive, atât în rândul tinerilor, cât și în rândul percepției societății asupra tinerilor. E timpul ca România să devină un model democratic și pentru alte state și să ne asumăm această decizie”, a declarat Andrei-Mihai Tănase, președinte al Federației Tinerilor din Constanța.

Parlamentul European a demarat încă din 2015 o rezoluție prin care susține votul tinerilor de 16 și 17 ani pentru alegerile europarlamentare și a solicitat statelor membre să ia în considerare propunerea. Documentul integral aici.

—————————

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. De ce nu de la clasa pregătitoare? Poate ar fi bine și etnobotanicele da fie legalizate și băutură din gimnaziu. Trăiască Catu!!!

    1. Nu e de ajuns ca niste adulti in toata regula au votat AUR si PNL? Ne trezim cu vreo actrita de porm votata de baietii nostri de 16 ani. Sau ce mai vizioneaza ei noaptea. Si uite asa ajung in Senat doamne cu botnita precum Sosoaca. De pe Facebook ati votat, de pe Facebook aveti. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daria-Maria Bălan, singura elevă din Vâlcea cu media 10 la BAC 2024: Faptul că am fost constantă în acest proces de învățare m-a ajutat să am certitudinea că pot parcurge toată materia până la examen

Singura medie de 10 la BAC 204 din județul Vâlcea (n. red înainte de soluționarea contestațiilor) a fost obținută de Daria-Maria Bălan, absolventă a Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”…
Vezi articolul

2,7 milioane de lei pentru Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori – IJSO 2024, organizată în decembrie la București. Țările participante plătesc o taxă de 1.000 de dolari, care ajung la Politehnica București – proiect de HG

2,7 milioane de lei au fost alocate pentru Olimpiada de Științe pentru Juniori, care va avea loc în perioada 2-12 decembrie la București. La olimpiadă vor participa 813 persoane. Dintre…
Vezi articolul

Florian Lixandru o acuză pe ministra Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile „pentru un delict de opinie” / Secretarul de stat scrisese pe Facebook că PSD va propune în Coaliție ca legile să nu fie grăbite, ci finalizate până în martie 2024

Florian Lixandru o acuză pe ministra Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile pentru un delict de opinie, potrivit unui postări pe Facebook a secretarului de stat. Lixandru este secretar…
Vezi articolul