Workshop de antreprenoriat pentru elevii de la Liceul Agricol din Călugăreni

122 de vizualizări
Foto: Axa Edu
Liceul Agricol „Mihai Viteazul” din Călugăreni a găzduit workshopul „Young Agripreneurs – Grow your business, finance your future”, un eveniment dedicat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a, organizat de Axa Edu în parteneriat cu BCR Social Finance. Proiectul și-a propus să aducă mai aproape de tinerii din mediul rural concepte esențiale despre antreprenoriatul agricol, finanțarea responsabilă și dezvoltarea de afaceri sustenabile în agricultură.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost gândit ca o introducere practică în lumea antreprenoriatului, cu accent pe valorificarea tradiției locale și transformarea acesteia într-o resursă economică și educațională. Elevii au aflat cum pot combina munca pământului cu inovația, tehnologia și finanțarea modernă, pentru a construi afaceri proprii în comunitățile lor.

Reprezentanții BCR Social Finance au susținut sesiuni interactive, în care au explicat elevilor cum pot planifica un start-up agricol, ce instrumente de finanțare există pentru tineri și care sunt pașii pentru a transforma o idee într-un proiect real.

„Am fost primii care am îndrăznit să aducem antreprenoriatul aproape de tinerii dintr-un liceu agricol. Am vorbit despre agricultură ca drum al responsabilității, al inovației și al viitorului”, a transmis profesoara Georgeta Ghenea, reprezentant Axa Edu după eveniment.

Elevii participanți au fost încurajați să-și pună întrebări, să-și exprime ideile și să creadă că pot construi un viitor prin educație și prin munca lor. „Copiii au înțeles că investiția în educație este primul pas spre reușită și că acolo unde s-au născut pot clădi pentru comunitate”, au adăugat organizatorii.

Workshopul face parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate de Axa Edu în mediul rural, care urmăresc să sprijine tinerii în formarea unei perspective moderne asupra agriculturii și economiei locale. „Vom continua acest drum început în mediul rural, pentru că fiecare copil trebuie respectat, sprijinit și încurajat. Prin educație, lumea se ridică, iar prin agricultură punem bazele sănătății și ale viitorului nostru”, au conchis reprezentanții organizației.


1 comment
  1. „oț'” avea și profesori mai tineri??? Că prin unele părți, predau zootehnie, agricultura etc. seniori+++ de peste 65 care au „înflorit” pe vremea colhozurilor…foarte „în temă” cu agricultura modernă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile închise din cauza codului roșu de vreme rea vor recupera orele, anunță Ministerul Educației: Măsura se aplică în Constanța, Călărași, Giurgiu și Ialomița, iar situația altor județe este în analiză

Cursurile vor fi suspendate miercuri, 8 octombrie 2025, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Constanța, Călărași, Giurgiu și Ialomița, din cauza avertizărilor meteorologice cod roșu de ploi abundente…
Vezi articolul

Revocarea ministrului Bode din funcție, „dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”, cerută de comunitatea Declic / Imnul plagiatorilor, „Plagiamus Igitur” va fi cântat joi în fața Palatului Cotroceni

Comunitatea Declic cheamă cetățenii joi, 19 ianuarie, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, pentru a cânta Imnul plagiatorilor „Plagiamus Igitur”. Prin acest demers, activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis…
Vezi articolul

OFICIAL Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2025-2026 / Prima etapă s-a încheiat pe 25 noiembrie, deși calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 26 noiembrie. Până pe 20 decembrie, inspectoratele școlare și liceele analizează solicitările operatorilor economici

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul