World Vision: 25% dintre copii nu au acces întotdeauna la suportul educațional de care au nevoie la școală. Peste 7.700 de copii din medii defavorizate au primit cărți și rechizite donate

[jp_post_view]
Foto: World Vision România
25% dintre copii nu au acces întotdeauna la suportul educațional de care au nevoie la școală, conform unor statistici realizate de World Vision, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. A fost demarată în luna septembrie campania de strângere de cărți și rechizite noi „Dăm Aripi Educației”, iar până în noiembrie 24 biblioteci din comunitățile locale au fost dotate și mobilate.

24 de școli din 18 județe au primit donații în cărți și piese de mobilier necesare dotării bibliotecilor școlilor. 7.768 de elevi au acum acces la cărți și rechizite, după cum se arată în comunicat. Pe lângă școli, campania a vizat și copiii din comunitățile defavorizate, astfel că peste 500 de rechizite au fost donate familiilor elevilor, ce au avut astfel un început de an școlar fără griji. 

Cărțile și rechizitele au fost distribuite de World Vision România bibliotecilor si școlilor din București, Ilfov, Constanța, Ialomița, Arad, Timiș, Dolj, Gorj, Vâlcea, Neamț Brăila și Galați. Donațiile au reprezentat o oportunitate de înnoire pentru bibliotecile școlare, al căror fond este învechit și necorespunzătorul noului curriculum școlar, potrivit anunțului. Unele dintre aceste școli nu au mai primit cărți noi în ultimii 10 ani.

  • Toți cei ce și-au dorit să ofere cărți (noi sau second-hand) sau rechizite (noi) au putut dona în spațiile special amenajate în 10 centre comerciale din rețeaua NEPI Rockcastle din întreaga țară.

Gândiți-vă la un copil care iubește poveștile, este avid de cunoaștere, vrea să învețe, dar nu are de pe ce. Un copil pentru care singura șansă de a evada din sărăcie este educația, dar cum să fie educat când el nu are o armă esențială – cartea? (…) A fost o bucurie imensă şi pentru noi, dar mai ales pentru copii”, menționează echipa World Vision România.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cum îți gestionezi emoțiile

Frica nu este generată în amigdală, teoria este greșită și un mit / Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive: Ne place ideea că emoțiile sunt o parte primitivă a minții și că asta ne absolvă de răspunderea de a le controla, ceea ce nu e adevărat

În episodul al doilea al Podcastului de Neuroștiințe, profesorul universitar de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală Andrei Miu, de la Departamentul de Psihologie al UBB Cluj-Napoca și Simina Pițur, doctorand…
Vezi articolul

Simularea Evaluării Naționale 2025, proba la Matematică, a început. Elevii au primit subiectele. Este permisă realizarea de marcaje și completări pe figurile geometrice, dar doar cu creion sau stilou/pix albastru

Elevii de clasa a VIII-a susțin marți, 18 martie, proba scrisă la Matematică din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională 2025, potrivit calendarului oficial. Sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi…
Vezi articolul

Ce implicare au avut liderii Federației Naționale a Părinților în școala lui Lajos Kristof, „antrenorul de genii” prins în flagrant când viola un copil / Eugen Ilea, care poza în „bun manager” când vopsea sediul școlii fondate de Kristof, spune că acesta i-a cerut să-l ajute cu autorizarea și că i-ar fi fost prezentat de Iulian Cristache, pe atunci președinte FNAP / Cristache neagă, dar spune că s-a întâlnit și el cu Lajos, care ar fi vrut să-l angajeze drept consultant

Liderii Federației Naționale a Părinților, organizație parteneră a Ministerului Educației, au fost implicați în negocieri cu Lajos Kristof și chiar în promovarea școlii ilegale Amias Internațional School/ Amia Small School,…
Vezi articolul