World Vision: Bacalaureatul – promovat de 85% dintre elevii care au participat la programul derulat de organizație în mediul rural

1.199 de vizualizări
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale
Școala săracă din mediul rural / Foto: World Vision România
Rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2020 a elevilor din mediul rural din programul „Vreau în clasa a 9-a”, derulat de Fundația World Vision România, este de 85%, cu peste 20% mai mare decât cea națională (62,9% – care include atât copiii din mediul rural, cât și pe cei din mediul urban), potrivit unui comunicat al organizației. Aceasta prezintă ca referință și capitala: promovabilitatea copiilor din mediul rural, din proiect, o depăşeşte pe cea din București, care a fost de 67,46%.

Potrivit World Vision, în cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a” au fost înscriși în acest an școlar peste 700 elevi de liceu, dintre care 140 au dat examenul de Bacalaureat. Aproape două treimi dintre cei care au dat examenul au obținut note peste 8.00, cea mai mare notă fiind de 10 pe linie.

Organizația, despre proiect:

  • În pandemia de COVID-19, liceeni de clasa a XII-a din proiect au participat constant la meditaţii gratuite online, pentru a nu pierde contactul cu materiile de învăţământ la care urmau să susţină examenul de Bacalaureat. Meditaţiile au fost susţinute de profesorii din cadrul liceelor la care învaţă elevii, de profesori din partea unui centru privat de meditații sau de voluntari ai Fundaţiei World Vision România. În plus, elevii din proiect care nu au putut să-şi continue educaţia online pentru că nu au avut infrastructură digitală au primit tablete, laptopuri sau telefoane performante din parte donatorilor.

1 comment
  1. În ce măsură, oare, elevi/şcoli din programul World Vision s-au suprapus peste Proiectul Naţional ROSE?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Absolvenții de liceu care au dat Bacalaureatul anul acesta nu vor putea să-și vadă lucrările înainte de contestație, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației la o petiție cu aproape 20.000 de semnatari: Vizualizarea lucrărilor înainte de etapa de depunere a contestațiilor ar presupune modificarea legislației aplicabile

Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, nu vor putea să-și vadă lucrările înainte de contestații, potrivit unui răspuns al Ministrului Educației către Asociația Federației Părinților…
Vezi articolul

BAC 2025. Variantele de rezervă la Istorie și la Matematică, publicate de Ministerul Educației și Cercetării / Eseu de două pagini despre evoluția statului român în perioada 1875-1930, la subiectul al III-lea de la Istorie

Ministerul Educației și Cercetării a publicat variantele de rezervă pentru Istorie și Matematică. Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de BAC 2025 a fost susținută, miercuri, 11 iunie,…
Vezi articolul