World Vision România a avut peste 370 de mii de beneficiari anul trecut. Evenimentul Cercul de Prieteni a adunat zeci de donatori și vedete care susțin copiii de la sate

[jp_post_view]
Foto: WV
Fundația World Vision România a avut peste 376.000 de beneficiari anul trecut în proiectele sale, conform raportului anual al fundației lansat în cadrul celei de-a zecea ediția a evenimentului Cercul de Prieteni. Evenimentul este organizat de World Vision în semn de recunoaștere pentru donatori, susținători și toți cei interesați să contribuie cu soluții pentru educația copiilor din medii dezavantajate.

În mediul rural din România, doi din 10 copii merg la culcare flămânzi, familia nereușind să le asigure suficientă mâncare, potrivit datelor World Vision România. De asemenea, unul din 10 copii de la sat nu se regăsește în nicio formă de învățământ și 37% dintre adolescenți lipsesc de la școală pentru că trebuie să lucreze în gospodărie, iar unul din 10 au cunoștințe care au devenit mame în ultimul an, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Sunt realități pe care copiii din mediul rural le cunosc bine și atunci când fac pasul spre o școală de la oraș, tot acest context socio-economic devine și mai vizibil. 

Mara este reprezentanta Consiliului Consultativ al Copiilor din World Vision România, un grup de 20 de tineri care reprezintă vocea și provocările mediului rural în spațiul public. Despre preconcepțiile societății față de copiii veniți din provincie, Mara spune că este o poveste care o revolta și o făcea să se gândească de două ori înainte să spună că este de la sat. 

„Din fericire, în experiența mea în Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România am învățat să aștept câteva minute, să mă gândesc la ceea ce se întâmplă de fapt, să găsesc motive și soluții. Astfel, mi-am dat seama că nu realitatea dureroasă care îmi era expusă mă apăsa, ci necunoașterea. Necunoașterea care poate s-ar putea încurca cu nepăsarea sau ingnoranța, dar de data aceasta este strict o lipsă de perspective ale poveștii. Soluții există, chiar mai multe decât putem implementa la momentul actual”, a explicat Mara în cadrul evenimentului Cercul de Prieteni. 

Anul trecut, World Vision a ajutat pestete 117.000 de preșcolari, peste 78.000 de elevi de școală generală, peste 40.000 de elevi de liceu, peste 134.000 de părinți și peste 5.300 de profesori.

Raportul anual integral al fundației poate fi citit aici.

 „Uitându-mă în urmă la ultimul an, pot spune că sunt recunoscătoare. Pentru partenerii și donatorii noștri. Pentru colegii mei fără de care n-am fi putut să ajutăm zeci de mii de copii și în acest an. Pentru că lucrez într-un domeniu în care oricât de greu ar fi, misiunea noastră ne ține acolo, pe poziții, cu brațele deschise și dorință de a face bine. Am reușit anul acesta să aducem două componente care ne-au ajutat să închidem cercul programelor noastre: avem astăzi programe care iau copilul de mână încă din grădiniță și-l duc până la facultate. Am continuat programele noastre de protecție a copilului în fața abuzului, atât prin educația parentală, a educatorilor, a profesorilor, cât și prin campanii de conștientizare dedicate copiilor, adolescenților și publicului larg”, a spus Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, în cadrul evenimentului Cercul de Prieteni. 

Tot în ultimul an, a fost extins și în programul „Pâine și Mâine”, printr-un apel național către școlile care doresc să se înscrie, pe lângă cei 1.500 de beneficiari. Doar în 2023 au fost oferite 234.000 de mese calde în cadrul programului de after school și Școala de vară. În cele 32 de școli în care s-a derulat programul anul trecut, a fost redus abandonul școlar, 99% dintre copii raportând prezență zilnică la școală. De asemenea, peste 80% au raportat rezultate mai bune la Matematică și la Limba Română.

De asemenea, tot în ultimul an, programul „Vreau în clasa a 9-a”, care ajută la combaterea abandonului școlar, a ajuns în 410 comunități rurale, la 4.500 de elevi beneficiari din 102 unități de învățământ. Rezultatele: 88% dintre elevii de liceu care au făcut parte din program au promovat la Bacalaureat și 78% dintre elevii de gimnaziu au luat peste 5 la Evaluarea Națională. Toți elevii au promovat anul școlar trecut. 

În cadrul evenimentului Cercul de Prieteni, fundația a premiat ambasadorii și susținătorii persoane publice, partenerii privați, instituților și media, precum și donatorii individuali. Printre cei care au primit trofee se numără: Alina Eremia, Dragoș Pătraru, Liana Stanciu, Feli, Andi Vasluianu. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Dacă permanent vom face lucrul acesta, sigur că va fi un plus pentru educația copiilor – Aurica Chidoveț, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Mitropolit „Iacob Putneanul” din Putna, județul Suceava

Educația financiară se potrivește de minune la învățământul primar și la copiii preșcolari, este unul dintre mesajele unanime ale cadrelor didactice din proiectul LifeLab by BCR. În toate cele 12…
Vezi articolul

Francofonia, sărbătorită internațional pe 20 martie în fiecare an. Peste 50 de milioane de elevi și studenți învață franceza ca limbă străină, însă predarea acesteia este în pericol dacă politicile din Educație nu determină tinerii să aleagă meseria de profesor – nou raport al Organizației Internaționale a Francofoniei

În fiecare an, pe 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită în întreaga lume, atât în țările francofone, cât și în cele în care limba franceză este mai puțin…
Vezi articolul

Universitatea din București, după amenda pentru cantină: Întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii

Sănătatea studenților și a profesorilor care mănâncă la cantina Universității din București nu este pusă în pericol, anunță purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior. Într-un răspuns la solicitarea…
Vezi articolul

Material susținut de NextLab.tech

Profesoara Petruța Oprișoiu: Chiar dacă suntem o școală din mediul rural, elevii sunt fascinați de lumea roboților. Le-am dat curaj, încredere. Niciodată nu le-am spus „Nu o să puteți!”. Și am reușit

„Ținând cont de faptul că suntem o școală din mediul rural, elevii chiar sunt fascinați de lumea roboților. Aș încuraja orice profesor să încerce, pentru că se vor descurca și…
Vezi articolul