World Vision și VeDemJust cer urgentarea votului pe proiectul de lege prin care orice act sexual cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol / Pedeapsa va fi între 7 și 15 ani de închisoare

153 de vizualizări
Foto: © Flynt | Dreamstime.com
World Vision și VeDemJust cer urgentarea votului pentru proiectul de lege prin care orice act sexual cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol, indiferent dacă se constată că minorul și-a dat acordul. În prezent, pedepsele sunt diferite în funcție de acest aspect. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, potrivit unui comunicat de presă. Pedeapsa pentru act sexual cu un minor sub 16 ani va fi între 7 și 15 ani de închisoare, potrivit proiectului de lege.
  • În ultimii opt ani, 1.885 de fete și 202 băieți au fost victime ale infracțiunilor de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, în care autorul era un membru de familie, potrivit datelor transmise de Poliția Română la solicitarea Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor.

„Actele sexuale desfășurate cu un minor având vârsta sub 16 ani vor fi considerate viol, indiferent dacă a existat sau un acord exprimat din partea minorului, potrivit proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală, care prevede această modificare. Documentul a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Următorul pas este votul final în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților. Întrucât activitatea parlamentarilor reîncepe la 1 februarie, World Vision România și VeDem Just solicită urgentarea votului, având în vedere că o serie de prevederi importante vor proteja victimele prin această lege”, se menționează în comunicat.

Câteva dintre modificările propuse de proiectul de lege:

  • Actul sexual cu un minor va fi considerat viol

Legislația în vigoare prevede că actele sexuale cu un minor fără acordul lui sunt considerate viol, iar pedeapsa este închisoare între 7 și 12 ani. Celelalte raporturi sexuale, unde procurorii și judecătorii consideră că există acord din partea minorului sub 16 ani, sunt încadrate la act sexual cu minor, iar pedepsele sunt mai mici: între 1-5 ani (dacă victima are între 14 și 16 ani), respectiv între 2 și 9 ani (pentru victima mai mică de 14 ani). Rareori instanțele din România pronunță pedepse maxime în asemenea cazuri, menționează World Vision și VeDem Just.

În proiectul de lege, toate actele sexuale cu un minor sub 16 ani vor fi considerate viol, indiferent dacă a fost sau nu exprimat un acord din partea copilului. Pedepsele prevăzute sunt între 7 și 12 ani de închisoare (dacă se constată că victima și-a dat acordul), respectiv între 8 și 15 ani închisoare (dacă victima nu-și dăduse acordul).

Va fi pedepsit penal inclusiv minorul care are peste 14 ani și care violează un alt minor. Dacă fapta minorului are loc însă cu acordul victimei sub 16 ani și diferența de vârstă dintre autor și victimă nu depășește patru ani, fapta nu se pedepsește.

  • Cresc pedepsele pentru agresiune sexuală

În prezent, actele sexuale cu un minor sub 16 ani, care se desfășoară fără acordul său, sunt pedepsite cu între 2 și 7 ani de închisoare, iar cele care se desfășoară cu acordul său sunt sancționate cu închisoare între 2 luni și 3 ani (dacă victimele au între 14 și 16 ani), respectiv între 1 și 5 ani (dacă victima are mai puțin de 14 ani).

În noua lege care va fi votată, se vor considera agresiuni sexuale toate actele sexuale, indiferent dacă victima și-a exprimat acordul sau nu. Pedeapsa va fi între 3 și 10 ani de închisoare.

  • Orice mesaj cu tentă sexuală transmis către un minor sub 16 ani va fi corupere sexuală

Potrivit noii legi, orice tip mesaj transmis către un minor cu vârsta sub 16 ani cu scopul de-al incita să comită un act sexual asupra sa ori împreună cu altă persoană se va încadra la infracțiunea de corupere sexuală a minorului. În prezent, această infracțiune vizează doar mesajelor trimise către copiii sub 14 ani. Pedeapsa pentru această infracțiune va fi între 1 și 5 ani de închisoare.

Un mesaj prin care i se cere unui minor să transmită fotografii și filmulețe cu el în ipostaze sexuale va fi încadrat la infracțiunea de pornografie infantilă. Pedeapsa va fi închisoare între 6 luni și 3 ani.

Informații de context

Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu chestionaţi de World Vision România declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii. Aceleași date arată că peste 17% dintre adolescenţi au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în cele mai multe cazuri de către colegi.

În ultimii opt ani, 1.885 de fete și 202 băieți au fost victime ale infracțiunilor de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, în care autorul era un membru de familie, potrivit datelor transmise de Poliția Română la solicitarea Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor.

Comunicatul de presă VeDem Just și World Vision

Photo 66558437 © Flynt | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Politrucii nu se grăbesc să-și condamne votanții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este Marcel Boloș, propus ministru la Cercetare-Digitalizare: fost ministru al Fondurilor Europene și autor al primei variante de PNRR, în care majoritatea banilor pentru Educație ajungeau la Colegiile Centenare / „Tehnocrat” și preot, doctor în contabilitate și management, unul dintre doctorate – omis în cel mai recent CV

Marcel Boloș, om cu 20 de ani de activitate în administrația locală și centrală și cu experiență în domeniul fondurilor europene, fost ministru aflat chiar în cărți, acum doi ani,…
Vezi articolul

Deputatul UDMR Szabo Odon, în comisia de învățământ: Angajamentele cu privire la salarizare și învățământul minorităților naționale nu se regăsesc în programul de guvernare/ Ligia Deca: La priorități, într-adevăr, la nivel general, este specificată creșterea nivelului de salarizare din învățământ

„Programul de guvernare are cel puțin două probleme. Angajamentele cu privire la salarizare semnate și promovate prin Ordonanță de urgență și învățământul minorităților naționale nu se regăsesc în programul de…
Vezi articolul

UPDATE: Nu există o înregistrare de creșteri de radiații pe teritoriul României – anunță ministrul sănătății. Nu e cazul să ne îngrijorăm / Parlamentul ucrainean anunțase că radiațiile emise de centrala de la Cernobîl au depășit nivelul de siguranță după ce rușii au cucerit zona

UPDATE: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Nu avem nicio informație potrivit căreia pe teritoriul României ar fi un nivel de radiații crescut de la Cernobîl. Sigur, dacă se ajunge la o…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Un profesor excelent vede că este un salariu prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Predarea excelentă e ca un act de iubire. Nu mai ai argumente de ce să o faci, dar o faci și asta te diferențiază

„Un profesor excelent se definește prin contrapoziție. Vede cum e lumea, că este un salariu foarte prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Cred că o…
Vezi articolul