Zece elevi olimpici au primit burse în anul școlar 2022-2023 printr-un program al Academiei Române. Nu se precizează sumele acordate

507 vizualizări
Academia Română / Foto: Wikipedia.org
Zece elevi olimpici, însoțiți de părinți, au semnat contractele de acordare a bursei de merit din partea Academiei Române pentru anul școlar 2022-2023, transmite Agerpres. Nu se precizează sumele acordate copiilor selectați.

Potrivit unui comunicat al Biroului de comunicare al Academiei, bursele vor fi acordate anual până la finalizarea studiilor de liceu sau facultate, cu condiţia menţinerii performanţei şcolare de excepţie.

Pentru actualul an şcolar, Academia Română a acordat bursă de merit unor elevi provenind din 10 colegii naţionale şi licee din Braşov, Bucureşti, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Dorohoi, Fălticeni, Jibou şi Tulcea.

Aceştia au participat în perioada 1-5 august 2022 la Şcoala de vară „Sub semnul istoriei”, organizată de Academia Română la Centrul său din comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara, unde au beneficiat de un program ce a inclus întâlniri cu membri Academiei Române, precum şi o serie de excursii în Ţara Haţegului.

Cei zece olimpici, beneficiari ai burselor Academiei Române pentru anul şcolar 2022-2023, au fost selectaţi în urma unei competiţii la care au participat 64 de elevi din toată ţara.

Criteriile luate în considerare au fost: rezultatele şcolare, premiile obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, motivaţia şi dorinţa de a acumula cunoştinţe şi de a evolua profesional, capacitatea creativă şi inovativă, dar şi situaţia materială a părinţilor.

Evenimentul a avut loc în Aula acestui for, în prezenţa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi a membrilor Biroului Prezidiului.

În cadrul programului „Academia Română în dialog cu tinerii” va fi organizată anual o astfel de competiţie de selecţie, concursul urmând a fi anunţat la începutul fiecărui an şcolar prin intermediul inspectoratelor şcolare şi prin coordonatorii grupurilor de elevi olimpici pe domenii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii pot decide cu câte note încheie media anuală, după eliminarea obligativității tezei, propune ministerul Educației / Trebuie să aibă anual cel puțin trei note peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, potrivit unei propuneri aduse ROFUIP, în urma schimbării structurii anului școlar -Surse

Noua structură a anului școlar din toamna aceasta în 5 module și 5 vacanțe, dar și eliminarea obligativității tezelor (care erau evaluări semestriale scrise) aduc modificări în modul de calculare…
Vezi articolul

Arhivă majoră a Proceselor de la Nürnberg, în care au fost judecați pentru crime de război liderii naziști – lansată în variantă digitizată de Școala de Drept a Universității Harvard, la 80 de ani de la începerea procedurilor judiciare

Harvard Law School – Școala de Drept a Universității Harvard – a lansat săptămâna aceasta o arhivă digitală ce include peste 750.000 de pagini de documente de la cele 13…
Vezi articolul