Zeci de mii de elevi se întorc în şcoli din vacanţa de vară, în noi condiţii de pandemie, în Germania

5.709 vizualizări
Ghidul pentru gimnaziu și liceu
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Zeci de mii de elevi revin de luni la şcoală în nordul Germaniei, sfârşitul vacanţei de vară aducând cu sine un test major în materie de gestionare a pandemiei cu noul coronavirus, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Mecklenburg-Pomerania de vest este primul din cele 16 landuri germane unde se încheie vacanţa şi cei 152.700 de elevi din land sunt aşteptaţi la cursuri pentru prima dată după închiderea şcolilor ca răspuns la pandemie, la jumătatea lunii martie.

Pentru a reduce la minim riscul de infectare, elevii au fost împărţiţi în grupuri care nu trebuie să se amestece, deşi în interiorul fiecărui grup regulile de distanţare socială au fost ridicate.

Jan Bonin, director la o şcoală generală din oraşul Rostock, s-a declarat încrezător că va fi un start bun.

Măştile sunt obligatorii pe holuri, iar elevii preocupaţi sau nesiguri în legătură cu noile norme sunt întâmpinaţi de profesori şi primesc sprijin, a explicat acesta pentru dpa, subliniind că elevii care nu poartă mască nu vor fi toleraţi.

Tot luni au reînceput cursurile în şcoli pe mai multe insule aparţinând de landul Schleswig-Holstein, iar joi vor începe şi în oraşul-port Hamburg.

Săptămâna viitoare se reiau cursurile şi în şcolile din Berlin şi Brandenburg, precum şi în cel mai populat land, Renania de Nord – Westfalia, precum şi în restul landului Schleswig-Holstein.

Reamintim că ministrul german al Educaţiei, Anja Karliczek, pledează pentru folosirea măştii la şcoală.

Oficialul consideră că impunerea purtării măştii este ‘rezonabilă’, deoarece în multe şcoli nu va fi posibil să se impună, în practică, regula distanţei fizice. Pentru a face acest lucru, ar trebui să se ‘limiteze’ orele de clasă, ceea ce nu este de dorit, explică Karliczek în ziarul duminical ‘Die Welt’.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Acces la învățarea online

Odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate, potrivit ministrului Educației: Predarea online este un compromis, nu este recunoscută de lege

Predarea online este un compromis, nu este recunoscută de lege, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat în cadrul dezbaterii online „Adolescența fără filtre: importanța încrederii în sine în…
Vezi articolul

Directoare de liceu tehnologic: Nu mai avem ingineri și nici maiștri. Resursa umană în domeniul tehnologic este o mare problemă / Vă spun cu sinceritate că abuzez de foștii mei elevi care au mici afaceri, rugându-i să-mi primească copiii în practică, spune directoarea

Mihaela Enache, profesoară de fizică și director adjunct al Liceului Tehnologic “Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin-Vale, a vorbit despre lipsa de resursă umană. „Nu mai avem ingineri. Nu știu dacă la…
Vezi articolul

Ministrul interimar al educației, despre slujbele religioase la începerea anului școlar: Nu putem să spunem că această slujbă este ilegală. Nu este obligatorie/ Aţi văzut vreo reacţie negativă din partea părinţilor, astăzi?

Ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a afirmat luni că slujbele religioase oficiate la ceremoniile de începere a noului an şcolar nu sunt obligatorii, rămânând la latitudinea unităţilor de învăţământ…
Vezi articolul