Zeci de școli care au depus proiecte educaționale cu același titlu au pierdut finanțarea prin PNRR – anchetă Libertatea

28.626 de vizualizări
Foto: captură rezultate – AFCN via Libertatea.ro
40% dintre proiectele înscrise la un program al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) au fost scrise de Asociația Culturală Ludmila Vidrașcu și prevăd aceleași obiective, printre care înființarea unei biblioteci cu 150 de volume în fiecare sală de clasă din 71 de unități de învățământ, scrie Libertatea.ro.

ONG-ul care în trecut a câștigat zeci de contracte cu diferite instituții publice îi aparține lui Marin Vidrașcu, care este și directorul executiv al Editurii Litera. Reprezentanții asociației neagă însă și susțin că la mijloc e o confuzie, potrivit publicației citate.

Deși au fost admise în prima etapă, cea administrativă, proiectele nu au primit de la evaluatori punctajul necesar și astfel 71 de școli au pierdut o posibilă finanțare. „Îmi pare foarte rău că a picat acest proiect, pentru că aveam nevoie de așa ceva”, a spus pentru Libertatea unul dintre directori, la aflarea veștii. 

Sunt 20.000 de euro pentru școli din zone defavorizate cultural. AFCN are un program de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru promovarea culturii în instituții de învățământ din localități cu mai puțin de 50.000 de locuitori.

Dintre cele 181 de proiecte depuse de tot atâtea instituții de învățământ, 71 au același titlu, respectiv „Cultura și diversitatea culturală pe înțelesul copiilor. Cinci tehnici de învățare activă, prin joc”, conform tabelului publicat pe site-ul AFCN. În unele titluri, cuvântul copii este înlocuit cu elevi, iar sintagma „prin joc” este eliminată. O adaptare în funcție de tipul de instituție.

Citește materialul integral pe Libertatea.ro.


1 comment
  1. busele sociale si de studiu la scoala gimnaziala spiru haret nr 3 medgidia nu sa dat pe 15

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vulnerabilizarea inspecțiilor școlare ca urmare a numeroase suprapuneri de activități, a solicitărilor Ministerului Educației, a calendarelor concursurilor, examenelor naționale și olimpiadelor – amenințare identificată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București

O amenințare semnalată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) este vulnerabilizarea inspecțiilor școlare ca urmare a numeroase suprapuneri de activități, a solicitărilor Ministerului Educației, a calendarelor concursurilor, olimpiadelor și…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, despre programa de Limba și literatura română: Nu există nici o competiție între contemporani și clasici pentru prezența în manuale: cei dintâi funcționează în favoarea celor din urmă / E infinit mai eficient să aduci elevii de a IX-a dinspre Cărtărescu spre Arghezi și Dosoftei

Radu Vancu, scriitor și profesor universitar în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a explicat că miza programei de Limba și literatura română nu este să evidențieze autorii clasici sau…
Vezi articolul

Studenții vor avea acces gratuit la serviciile bibliotecilor central-universitare. Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital – Alianța Națională a Studenților

Studenții vor obține gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, după ce Comisia de învățământ a Senatului României a dat, ieri, un raport favorabil inițiativei legislative, potrivit…
Vezi articolul

Școală online doar pentru elevul din Dâmbovița, mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi violent / Urmează încă o evaluare psihologică a elevului și consiliere psihologică, care acum este obligatorie, conform legii

Cazul elevului din Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv generează o nouă situație inedită: în următoarele 3 săptămâni doar el va învăța online, restul colegilor…
Vezi articolul