Zeci de profesori din Găgăuzia au fost instruiți în Rusia, cu finanțarea unei organizații sub sancțiuni ale UE și SUA

120 de vizualizări
Gagauzia / Foto: 238974559 © Iuri Gagarin | Dreamstime.com
33 de profesori din Republica Moldova au fost, anul trecut și la începutul acestui an, la instruiri în Federația Rusă organizate de „Evrazia”, entitate sancționată de UE, de Statele Unite și de Regatul Unit, conform Serviciului de Informații și Securitate moldovean.

În mare parte, profesorii vizați sunt din Găgăuzia și din instituții cu predare în limba rusă, a anunțat ministrul Educației Dan Perciun, transmite Radio Chișinău.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a comunicat că informațiile privind persoanele documentate au fost transmise Consiliului Național de Etică și Integritate, care urmează să le examineze și să decidă asupra eventualelor sancțiuni.

„În total avem 28 de persoane care au fost în 2024 la această instruire și avem 5 persoane care au fost mai recent, la început anului 2025, la alte instruiri în Federația Rusă, organizație de către Evrazia. Săptămâna viitoare va avea loc ședința Consiliului Național de Etică și Integritate, care a primit aceste informații din partea ministerului, urmează să le examineze și să se exprime pe marginea faptelor. La o primă etapă trebuie să avertizăm aceste persoane și bineînțeles că, dacă se mai repetă asemenea incidente, atunci mergem pe sancțiunea maximă care poate fi aplicată de minister și anumite retragerea gradelor didactice și manageriale”, a spus Dan Perciun.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: ID 238974559 © Iuri Gagarin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentant al părinților – Colegiul Gheorghe Șincai din București: La concursul de director, în sala de interviu s-au aflat permanent 10 persoane și totul a fost înregistrat. O doamnă prezentată ca monitor al Ministerului a intervenit repetat în activitatea comisiei

Un reprezentant al părinților de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, George Mocanu, care spune că a participat în calitate de observator la probele de interviu pentru postul de director la…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan: Reluarea programului FLEX „este o veste foarte bună pentru educația românească și pentru relația strategică dintre România și SUA” / Ministerul Educației nu face publice condițiile în care a fost încheiat acordul de reluare a programului, la care România contribuie financiar

Președintele Nicușor Dan a promovat, marți dimineață, printr-un mesaj publicat pe Facebook, programul Future Leaders Exchange (FLEX) prin care liceeni din România pot studia în SUA, din nou, începând cu…
Vezi articolul

Elevii unei școli din Gorj au dat de 2 ori simularea Evaluarea Națională 2022 la limba și literatura română, după ce profesorii le-au distribuit subiectele greșite / Elevii au primit subiectele adresate celor care învață în limba maghiară

O anchetă la școala Albeni din județul Gorj a fost deschisă de Inspectoratul școlar, după ce elevii de clasa a VIII-a au primit ieri, la simularea Evaluării Naționale 2022 subiecte…
Vezi articolul

„Universitățile eșuează” în a încuraja studentele și studenții să sesizeze cazurile de hărțuire sexuală – Alianța organizațiilor studențești: 14 sesizări în 52 de universități, în 5 ani

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești a publicat o analiză făcută de Centrul FILIA, pe baza răspunsurilor oficiale primite de la 52 de universități, privind cazurile de hărțuire sexuală, potrivit G4Media.ro. Aceasta…
Vezi articolul