Zeci de școli construite prin împrumuturi de la Banca Mondială au fost închise, ca urmare a scăderii populaţiei şcolare – anunță inspectorul general din Botoșani

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Zeci de şcoli construite prin împrumuturi, în judeţul Botoşani, prin programe finanţate de Banca Mondială au fost închise, ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, a anunțat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, citat de Agerpres.

Inspectorul școlar general din Botoșani, Gabriel Hârtie, a declarat că au fost construite prin Banca Mondială 132 de unităţi de învăţământ, iar scăderea numărului de elevi din comunităţile respective a determinat închiderea a 22 dintre ele.

Printre instituțiile de învățământ construite cu bani din împrumuturi și închise apoi se află şi unităţi din mediul urban, inclusiv Şcoala 3 din municipiul Botoşani, a precizat oficialul, citat de Agerpres.

Ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, la nivelul UAT-ului (unităţii administrativ teritoriale – n.r.) respectiv s-a luat decizia ca acea şcoală să fie fie închisă temporar. Ele toate au fost folosite la timpul lor, dar din păcate a trebuit să se ia această decizie. Ele sunt în conservare. Sunt proprietatea UAT-ului respectiv„, a precizat Hârtie.

Inspectorul școlar general susţine că este foarte puţin probabil ca şcolile deja închise să reintre în circuitul educaţional. Potrivit acestuia, administraţiile locale sunt proprietare ale spaţiilor de învăţământ și pot schimba destinaţia acestora, dar doar cu avizul Ministerului Educaţiei.

Citeste si: VIDEO Raed Arafat: S-a aprobat procedura de suspendare a cursurilor școlare, la confirmarea unui caz cu infecție cu coronavirus. Începând de astăzi, sunt interzise activitățile cu peste 1.000 de persoane


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ar trebui schimbată programa pentru gimnaziu, spune profesorul de matematică Sorin Borodi: Toți profesorii, de mulți ani, ne plângem că trebuie să galopăm prin materie. Nu există acele ore care ar fi obligatorii pentru fixare

Sorin Borodi, profesor de matematică la Școala Gimnazială “Ion Creangă” din Cluj-Napoca, a declarat, într-un interviu pentru Radio Iași România, că ar trebui schimbată programa la matematică. „Toți profesorii, de mulți…
Vezi articolul

Profesorul de informatică Adrian Panaete: Tot ce facem la olimpiade facem din pasiune, voluntar, fără beneficii materiale, cu gândul la niște copii excepționali pe care îi admirăm și îi respectăm

„Olimpiadele școlare nu sunt despre beneficii, ci despre devotament și respect pentru elevii excepționali” – este mesajul ferm transmis de profesorul de informatică Adrian Panaete, după organizarea Olimpiadei Naționale de…
Vezi articolul