Profesoara Daniela Cristea este unul dintre acele exemple de devotament care țin în viață școlile din mediul rural. În același timp, traseul ei profesional demonstrează că învățământul rural are nevoie nu doar de investiții în resurse materiale și umane, ci și de un tip specific de intervenție.
Daniela Cristea predă de aproape 30 de ani fizică și chimie la școala din satul Parpanița (jud. Vaslui). Tot de 30 de ani, face în fiecare zi naveta între Iași și Parpanița, peste 100 km dus-întors, cu trenul, microbuzul sau mașina personală. De 12 ani, își implică elevii și comunitatea locală în proiecte extracurriculare, alături de Fundația World Vision România.
Factorii comuni care determină eșecul școlii din mediul rural sunt sărăcia, șomajul endemic (cu efectele sale: emigrația și destrămarea familiilor) și izolarea geografică; astfel, exemplele de reușită școlară – multe sau puține – au la rândul lor în comun faptul că sunt rezultatele unor eforturi în mai multe direcții. De exemplu, oricât de bune ar fi materialele didactice, oricât de pregătit ar fi profesorul, oricât de performante ar fi echipamentele ori laboratoarele, eșecul este foarte probabil dacă motivația elevilor lipsește.
În egală măsură, și profesorii, și elevii, și familiile acestora din urmă au nevoie de motivație. În fiecare zi, pe drumul către școală, Daniela Cristea profită de timp pentru a corecta lucrări sau a plănui o activitate extracurriculară. În primii ani de profesorat s-a gândit să se mute, dar cu timpul s-a răzgândit. „Cred că deocamdată e bine aici, la școala la care predau de 30 de ani. Câtă vreme există o motivație din partea comunității, eu voi merge acolo.”
Majoritatea profesorilor din mediul rural care obțin rezultate bune cu copiii afirmă că implicarea familiilor și a comunității locale este esențială. Profesoara Cristea recunoaște deschis că este responsabilitatea ei să-i facă pe părinți să înțeleagă cât este de important să își țină copiii la școală, oricât de greu le-ar fi.
Cei mai mulți dintre copiii din mediul rural lucrează. Termenul oficial – „muncă informală” – ascunde, eufemistic, o realitate dură. Conform datelor din studiul „Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020” realizat de World Vision România, în 80% dintre gospodăriile de la țară copiii și tinerii de toate vârstele (de la grădiniță la liceu) îndeplinesc acasă diferite sarcini zilnice, făcând curăţenie, îngrijind animalele sau având grijă de alți membri ai gospodăriei.
„Trebuie îndemnați să nu abandoneze școala chiar dacă posibilitățile materiale nu sunt cele mai bune”, spune Cristea. „Chiar și cu familia trebuie să luptăm. E greu să-i smulgi, mai ales dacă nici copilul nu are un sprijin. Le spunem părinților: «Lăsați copiii să meargă la școală pentru că au nevoie!» Părinții nu se pot proiecta în viitor, nu pot să iasă din realul ăsta de acum și aici.”
Este o certitudine faptul că diversitatea experiențelor de viață, în special în copilăria timpurie, este un factor care contribuie mult la dezvoltarea cognitivă a copiilor. Copiii României rurale se confruntă cu absența unui astfel de orizont imaginativ, absență care poate avea efecte negative profunde. Mai simplu spus, dacă un copil crește fără a vedea altceva în jur decât satul său, cu școala mică, drumurile desfundate și munca în bătătură sau cu ziua drept singură sursă de câștig, îi va fi imposibil să își imagineze o carieră de avocat, inginer structurist sau consultant de investiții. Pur și simplu, nici măcar nu știe că lumea e largă și are toate posibilitățile în față. Adeseori, nici măcar părinții nu își pot imagina alte opțiuni pentru copiii lor.
Atunci când ne spune că munca ei alături de Fundația World Vision a fost ca o gură de oxigen care a produs schimbări în comunitate, profesoara Cristea are în vedere exact acest tip de intervenții multiple, care vizează atât elevii, cât și comunitatea în srens larg. „Schimbarea s-a văzut în oameni, în mentalitate, în deschiderea copiilor, a cadrelor didactice, chiar și a primăriei”, spune Cristea. În cei 12 ani de colaborare cu World Vision România, profesoara a propus și a dezvoltat proiecte de educație extracurriculară, de orientare în carieră, educație remedială, parentală sau proiecte de sprijinire a copiilor cu părinți plecați în străinătate.
„Înainte să scriu un proiect, mă gândesc la 4-5 idei din care aș putea obține finanțare doar pentru una sau două. Apoi le prezint copiilor și îi întreb: Oare ce ar fi bine să facem? Ei în general vor excursii.”
De regulă, profesoara planifică excursiile la sfârșitul proiectelor, atunci când se poate. „Activitățile de genul acesta sunt printre cele mai bune pe care le-am făcut. În fiecare an avem o excursie sau două. În felul ăsta îi facem pe copii să se deschidă cel mai mult.”
În satele din Vaslui trăiesc copii care nu au ajuns niciodată la Iași, la nici 50 km depărtare, pentru că părinții lor nu își permit să plătească un bilet. „Țin minte că acum câțiva ani am organizat o excursie la Iași, iar cea mai năzdrăvană fetiță din clasă a stat lipită de geam tot drumul. Și spunea: «Doamne, ce frumos e!» Pentru unii copii chiar contează lucrurile astea. Cred că din excursii copiii învață cel mai mult: interacționează cu alții, văd lucruri noi, văd o altă lume și sunt scoși din mediul lor, văd că există și altceva.”
„Un proiect pe care îl fac în fiecare an”, mai spune profesoara Daniela Cristea, „este cel de Educație pentru Carieră, unde folosim un suport de curs de la World Vision. Durează cam 3-4 luni, în semestrul al doilea, cu elevii de clasa a VIII-a. Și prinde foarte bine pentru că în acea perioadă, când trebuie să își cântărească opțiunile, copiii sunt destul de dezorientați. Dar la sfârșitul proiectului îi văd pe majoritatea destul de hotărâți. Și asta este foarte bine. Majoritatea vor să meargă la liceu mai departe, dar sunt și copii care vor să îmbrățișeze o meserie cât mai repede. Pentru că văd că acesta ar fi modul prin care ar câștiga mai repede bani. Mulți sunt din familii pentru care efortul de a merge la liceu sau la facultate este imposibil. Eu cred că toți copiii trebuie să aibă șanse la un învățământ de calitate, indiferent de unde provin. Oricum ei au problemele lor în mediul în care trăiesc. Să mai fie și școala o problemă…deja ar fi copleșitor pentru ei.”
Credeți în educație și în rolul ei de a schimba în bine viitorul? Puteți dona la acest link sau puteți trimite textul „Liceu” la 8845 pentru o donație de 2 euro pe lună pentru ca World Vision România să sprijine tot mai mulți tineri să-și poată continua studiile. #Ameritat
Diana Ghimiși
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter