Admitere liceu 2024. Diriginții încep de astăzi să le explice părinților cum se fac înscrierea și repartizarea la liceu / Întâlnirile pot fi făcute la școală, la telefon sau prin videoconferințe

10.027 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Școlile organizează sesiuni de instruire cu părinții și elevii de clasa a VIII-a privind înscrierea la liceu, de luni, 20 mai până în data de 14 iunie, potrivit calendarului din broșura de admitere publicată de ISMB, tot pe 20 mai, cu o întârziere de o săptămână. Ședințele între părinți, elevi și diriginți se pot desfășura și la telefon sau în sistem de videoconferință, precizează Inspectoratul școlar București.

Între 20 mai- 14 iunie părinții și elevii sunt așteptați la ședințe/acțiuni de instruire pentru a înscrierea la liceu, anunță ISMB, în broșura privind admiterea publicată luni, 20 mai, cu o zi înainte să înceapă probele de aptitudini.

Sesiunile pot avea loc și la telefon, prin e-mail sau videoconferință între diriginți și părinți și elevi.

În broșură scrie că între 13 și 17 mai, broșura cu informațiile legate de admitere ar fi trebuit să fie trimisă în școli, însă, în București, aceasta a fost publicată abia pe 20 mai.

Tot până în 17 mai inspectoratele școlare ar fi trebuit să trimită lista centrelor de înscriere și a școlilor arondate fiecărui centru.

De asemenea, tot până vineri, 17 mai, școlile ar fi trebuit să afișeze graficul ședințelor de informare cu părinți, precum și a Metodologia și Calendarul admiterii în
învățământul liceal pentru anul școlar 2024 – 2025, precum și o adresă de e-mail
și un număr de telefon dedicate admiterii.

Pentru al doilea an consecutiv, media claselor gimnaziale nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu. Repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie, potrivit calendarului oficial. Același ordin stabilește – fără ca schimbarea să fie anunțată de Ministerul Educației – că media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere.

Calendar admitere la liceu 2024

11 – 12, 15 – 22 iulie 2024: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!

Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului!

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

NOTĂ: 1) Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, completează opțiunile în perioada 19 – 22 iulie 2023.

2) Candidații care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși, completează opțiunile în fișele de înscriere în perioada 20 – 21 iulie 2024

11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

22 iulie 2024: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată 

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

22 iulie 2024: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

23 iulie 2024: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

23 iulie 2024: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025

24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal 

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

30 iulie 2024: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Broșura de admitere la liceu București 2024, publicată de Inspectoratul Școlar cu o zi înainte de probele de aptitudini

Admitere liceu 2024. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, trimisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail – document
Oferta educațională a 130 de licee din București pentru anul școlar 2024-2025 – la Târgul Liceelor, organizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în perioada 9-12 mai


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deciziile ce au permis numirea lui Cornel Cătoi, prin ordin de ministru, pentru al treilea mandat de rector al Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca au fost suspendate de Tribunal, la patru luni de la alegerile academice / Rectorul anunță că va face recurs

Două hotărâri ce au determinat, procedural, numirea lui Cornel Cătoi pentru al treilea mandat de rector al Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca (USAMVCN) au fost suspendate, joi, printr-o decizie…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre Evaluarea Națională de clasa a VIII-a: N-am venit cu propuneri foarte concrete pentru că aștept o perioadă de liniște, ministrul trebuie să aibă o perioadă de liniște pentru a putea discuta de un examen atât de complicat / Sper să vină o vreme când eu sau altcineva să regândească acest examen  

Ministrul Daniel David a spus că așteaptă o perioadă de liniște pentru a discuta despre modificări în privința Evaluării Naționale de clasa a VIII-a. „Trebuie reevaluat examenul național din clasa…
Vezi articolul

Cine este președintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, unde peste 70 de lucrări au fost anulate – un preot, director de colegiu și profesor de Religie, dat afară din Inspectoratul Școlar București în 2019, după un scandal amoros cu o educatoare

Profesorul-preot Gheorghe Dogaru, fost inspector școlar de Religie la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, este președintele Comisiei de Bacalaureat de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, conform surselor Edupedu.ro. Acesta a…
Vezi articolul
Noi condiții de angajare în UE

“O perspectivă europeană mai largă” inclusă în curriculum și cel puțin două limbi europene învățate până la finalul liceului – printre cererile membrilor Parlamentului European către Comisie și statele membre, în vederea Spațiului European pentru Educație

Acum un an, în plină criză pandemică ce punea o presiune fără precedent asupra educației, Comisia Europeană contura planurile înființării unui Spațiu European al Educației, un cadru de cooperare care…
Vezi articolul