Amendamentele USR care prevăd ca profesorii să primească mai repede de 5 ani diferențele salariale pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 au fost respinse în Comisia de muncă pentru Senat / Mâine urmează votul în comisia de învățământ

813 vizualizări
Foto: Pexels.com
Senatorii din comisia de muncă au respins azi amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori. În prezent, potrivit OUG, acestea urmează să fie plătite eșalonat în următorii 5 ani. Amendamentele USR prevăd ca plata să se facă mai repede, timp de 2 ani în procente mai mari. Mâine urmează votul din comisia de specialitate, scrie într-o postare pe Facebook USR Plus pentru Educație.

Potrivit Ordonanței de Urgență apărută luna trecută în Monitorul Oficial plățile către cadrele didactice pentru diferențele salariale pentru perioada 1 iulie 2017- 31 august 2021 ar urma să fie achitate astfel:

  • a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
  • b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
  • c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.

Senatorii USR Ștefan Pălărie, Cosmin Poteraș și Irineu Darău au depus ieri amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.48/2022, pentru ca drepturile ce nu au fost acordate la timp profesorilor să fie achitate mai devreme cu 3 ani decât în varianta propusă de ordonanța de urgență – adică până la finalul lui 2023, și nu până în 2026 cum este prevăzut acum.

„Practic, au trecut 5 ani de la neaplicarea legii, iar profesorii ar mai trebui să aștepte încă 5 ani pentru a recupera ce li se cuvine de drept. Este inacceptabil să vedem o nouă încălcare a drepturilor deja câștigate de aceștia, în condițiile în care Ministerul Educației este obligat conform legii să le respecte, ” scrie USR – PLUS pentru Educatie.

Amendamentele USR propun ca plata să se facă mai repede

„Soluția noastră, gândită în sprijinul profesorilor prevede ca sumele necesare acordării diferenţelor de drepturi salariale stabilite să se plătească eşalonat, pe o perioadă de 2 ani, de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, astfel:

  • în primul an calendaristic să se plătească 5% din valoarea diferenţelor salariale
  • în al doilea an să se plătească 95% din valoarea diferenţelor salariale

Amendamenele USR care prevăd ca plățile să fie făcute în termen de 2 ani, și nu timp de 5 ani, au fost respinse azi în comisia de muncă pentru Senat. Mâine, amendamentul va fi analizat în Comisia pentru învățământ din Senat.

„Amendamentul implică deci un impact bugetar doar pentru anul 2023, care poate fi deja luat în considerare la elaborarea bugetului de stat pentru anul viitor. Deci nu există nicio dificultate tehnică sau bugetară de adoptare, există doar rea voință și nepăsare. Mâine amendamentul va fi analizat în Comisia pentru învățământ din Senat, unde sperăm că se va exersa normalitatea în respectarea drepturilor cadrelor didactice,” potrivit USR-PLUS.

Citește și:
1,2 miliarde de lei – Impactul bugetar estimat pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori, pentru perioada 2017-2021, spune ministrul Educației / Prima tranșă va fi plătită în acest an
„Guvernul vrea să le dea profesorilor banii cu țârâita, cu pipeta / 5 ani, atât va dura ca Guvernul să aducă la zi salariile profesorilor”, a avertizat senatorul USR Ștefan Pălărie, legat de Ordonanța de urgență pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori


1 comment
  1. Este si normal! Au furat din banii profesorilor ani de zile si acum vor sa-i plateasca in 5ani! Psd si Pnl sunt hotii care pacalesc profesorii din anii 90 si cei care fac numai schimbari de fatada in invatamant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Ștefania Gîrjoabă, singura elevă din Olt cu media 10 la examenul de Bacalaureat 2023: Nu sunt de acord cu sistemul actual de învățământ. Ar trebui să se păstreze majoritatea materiilor până undeva în clasa a VII-a, de atunci copiii deja se orientează spre ceva anume și ar trebui să se concentreze pe acel lucru, ca înainte de facultate să fie 100% siguri că sunt competenți / Sfaturi de învățare pentru cei care dau BAC-ul anul viitor

Ștefania Gîrjoabă a terminat 12 ani de școală, iar la finalul acestora a luat media 10 la Bacalaureat. Asta s-a întâmplat, însă, după contestații, pentru că a simțit că a…
Vezi articolul

Studiu despre generația Alpha, care peste 4 ani intră oficial în câmpul muncii: Peste 30% dintre respondenții din România cred că vor folosi rețelele sociale la viitorul job și peste 80% vor să dezvolte o afacere proprie în paralel cu ocupația principală

Studiul cu privire la generația Alpha indică o schimbare majoră în ceea ce priveşte așteptările legate de viitorul loc de muncă: Peste o treime (37%) dintre respondenții din România cred…
Vezi articolul

Ligia Deca: Proiectul SmartEdu va fi preluat în România Educată / În câteva luni vom avea rezultatul final, un raport care să fie lansat de președintele României în dezbatere. Apoi va fi transmis către Minister pentru implementare

Procesul de digitalizare a sistemului de Educație fost structurat de dezbaterile circumscrise SmartEdu, pe care Administrația Prezidențială le va prelua în România Educată, iar în câteva luni va fi comunicat…
Vezi articolul

EXCLUSIV România, caz unic în Uniunea Europeană și țările OCDE ca școlile să fie controlate de două organisme – inspectorate și ARACIP. „Ineficientă și împovărătoare pentru școli” dubla-inspecție e considerată „o piedică în implementarea reformelor”, într-un raport de diagnostic al OCDE

„O piedică în implementarea reformelor” asta reprezintă actualul cadru de inspecție școlară reprezentat prin controalele ARACIP și ale Inspectoratelor școlare, precum și menținerea lui în viitoarele legi ale Educației, Deca-Iohannis,…
Vezi articolul

OFICIAL Singura probă de competenţe digitale la concursul de inspectori şcolari generali – trimiterea unui email. Punctajul acordat e cât cel pentru toată formarea acelui profesor, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial

Singura probă de competenţe digitale la concursul de inspectori şcolari generali este cea de trimitere a unui email, potrivit metodologiei de concurs publicată în Monitorul Oficial. Punctajul acordat este de…
Vezi articolul