Arheologul și scriitorul Cătălin Pavel – conferință publică despre felul în care obiecte din trecut permit „vizualizarea” altor vremuri, de la războaie la sentimentele unui cuplu – 8 octombrie, la Academia Română

195 de vizualizări
Sursa: Acad.ro
Cătălin Pavel, arheolog și scriitor, conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța, va susține miercuri, 8 octombrie 2025, o conferință publică despre poveștile dezvăluite de obiectele trecutului, cu ajutorul științelor. Conferința „Arheologia și efemerul etern” va fi moderată de academicianul Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, potrivit unui anunț al instituției.
  • Evenimentul, orcanizat în cadrul conferințelor „Ora de știință”, este programat să aibă loc în Aula Academiei Române, miercuri de la ora 18.00. Întrarea este liberă.

Academia Română, despre tema conferinței:

  • „Conf. univ. Cătălin Pavel este de părere că arheologia poate oferi răspunsuri și la cele mai paradoxale întrebări, cum sunt cele legate de reconstituirea sentimentelor unui cuplu de acum mii de ani pe baza urmelor materiale. Cercetările arheologice au identificat poveștile inscripției de la Pompei ce comemorează nașterea unei fetițe, ale piesei de sticlă cu inițialele lui Shakespeare și ale soției lui, legate într-un nod al iubirii, ale buclei de păr din medalionul unui soldat australian mort în Primul Război Mondial. Se pune întrebarea dacă putem obține astăzi informații despre relațiile oamenilor din trecut cu câinii, caii și pisicile lor?
  • Expunerea demonstrează că științele umaniste și științele exacte se reunesc pe terenul arheologiei, în câmpul de forță al gândirii critice, pentru a recrea magnificul mozaic al trecutului.”

Potrivit prezentării făcute de Academie, Cătălin Pavel a urmat studii doctorale și postdoctorale la Universitatea Oxford, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul de Cercetări Arheologice „W. F. Albright” din Ierusalim, Universitatea Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. La Universitatea „Ovidius” din Constanța este îndrumător de doctorat și coordonează săpăturile arheologice ale universității la Histria. 

Este autorul multor romane, volume de poezie și de proză scurtă, inclusiv un roman pentru copii, dar și al unor lucrări de specialitate legate de arheologie – cele mai cunoscute fiind „Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal” (2019), „Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie (2021), „Elefantul lui Carol cel Mare. Un anti-manual de istorie” (2025).

Conferința va putea fi urmărită în direct pe canalul Youtube al Academiei:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cheia atragerii celor mai buni cercetători este identificarea factorilor care îi motivează şi oferirea de stimulente clare – Leonard Spînu, bursier al Ambasadei SUA la ELI-NP

„Cheia atragerii celor mai buni cercetători este identificarea factorilor care îi motivează pe cercetătorii disponibili şi încercarea de a răspunde acestor aşteptări oferind stimulente clare”, spune Leonard Spînu, profesor şi…
Vezi articolul

Modelul francez de ascensiune în clasamentul Shanghai al universităților, în care România nu mai apare anul acesta: în top sunt universități noi, formate prin asocierea unora vechi și prin integrarea unor institute de cercetare, plus finanțări prin programe speciale, sprijinite sistematic de autorități

“Vă mulțumesc!”, a transmis președintele francez, Emmanuel Macron, mediului academic și de cercetare, după ce, săptămâna aceasta, a fost anunțată ultima ediție a rankingului universitar internațional Shanghai. “Vom continua să…
Vezi articolul

Geneticiana Florina Raicu explică etapele testului pentru coronavirus, dependența totală a României de producători străini de aparate și kit-uri, plus problema majoră a resursei umane necesare pentru creșterea numărului de testări

Florina Raicu, cercetător genetician și asistent universitar la UMF Carol Davila, a explicat într-un interviu pentru G4Media.ro care sunt etapele obligatorii în realizarea unui test pentru detectarea coronavirusului și de…
Vezi articolul

Cercetătorii din România sau străinătate pot propune proiecte în 13 domenii științifice, pentru o finanțare maximă de 1,2 milioane de lei, în competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie 2026 / Bugetul total al competiției este de „maxim 70.000.000 lei” – Pachetul de informații a fost pus în consultare publică

Autoritatea Națională pentru Cercetare ANC) anunță o consultare publică pentru Pachetul de informații aferent competiției „Proiecte de Cercetare Exploratorie – PCE 2026”, parte a Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și…
Vezi articolul