Augustin Zegrean, fost judecător CCR: În baza memorandumului, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. Nu cred că profesorii vor mai putea fi păcăliți

[jp_post_view]
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. (…) Nu cred că profesorii, de data aceasta, vor mai putea fi păcăliți”, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, într-o intervenție la B1TV. Memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.
  • Joi, 8 iunie, este a unsprezecea zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public.

Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact pentru populație, iar în ultimii ani mai multe astfel de acte au fost încălcate de instituția care le-a adoptat. Acesta nu se publică în Monitorul Oficial, potrivit Regulamentului din 10 mai 2009.

Augustin Zegrean: Pe memorandum se folosește în limbajul diplomatic și presupune niște enunțuri ale unor probleme care se vor negocia ulterior, în viitor. Din câte am văzut eu, în acest memorandum, Guvernul își asumă el niște promisiuni, doar face niște promisiuni. Mai bine îi spuneau „promisiune” și îl publicau așa, că tot aia era.

Moderator: Chestiunea cupublicat în Monitorul Oficial” pare că are o aparență de normă, de legalitate.

Augustin Zegrean: Nu are. Sunt și acte care se publică în Monitorul Oficial, care nu sunt neapărat acte normative. Depinde în care partea a Monitorului Oficial. Monitorul oficial are 4 părți, depinde unde-l publică.  Da, oricum nu-i dă mai multă credibilitate. Și profesorii au motive să sufle și iaurt, pentru că, în 2008, li s-a mărit salariul cu 50 % și nu li s-a dat. Prin lege li s-a mărit atunci. Au urmat mii de procese (…). În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. (…) Este mai mult o promisiune decât o obligație. Vedeți că nici nu semnează ceilalți. Memorandumul trebuie semnat de cel puțin două părți.

Moderator: Aceasta era următoarea întrebare. Aceste părți, de fapt, nu sunt părți. Este un autor, Ligia Deca, ministru, avizat de ministrul muncii și ministrul finanțelor și aprobat, într-un colț, de premier.

Augustin Zegrean: Care nu va mai fi premier. Actul acesta nu are nicio valoare.

Moderator: Nu angajează și guvernul viitor?

Augustin Zegrean: Dacă legea nu îl angajează, îl angajează un memorandum? Sunt atâtea legi în România care nu s-au aplicat niciodată. (…) Nu cred că profesorii, de data aceasta, vor mai putea fi păcăliți. (…) Guvernul nu-și asumă riscul să dea o ordonanță, pentru că se teme că, dacă nu respectă, o să fie dat din nou în judecată. (…)

Reamintim că este a doua oară când Executivul Ciucă propune un memorandum, după cel propus în perioada ofertelor de vouchere.

Sindicatele au cerut în permanență prevederi clare în ordonanțe de urgență sau în proiecte de legi, care să garanteze creșterile cerute. În toate discuțiile de până la acest moment, reprezentanții profesorilor au respins orice memorandum propus.


4 comments
  1. Ceea ce se incearca iarasi este incetarea grevei. Atat doresc guvernanții. Apoi, o alta greva peste cel putin 5 ani. Pana atunci vor sta linistiti . Vor da legi, ordonante, ordine de ministru si alte bazaconii, iar noi nu vom putea protesta.
    Acesasta este miza.

  2. Când deschide gura Ciucă, Ciolacu, Budăi îți faci cruce, ce probă de prostie au în ei. De unde au apărut acești analfabeți, cocoțați în copac??

  3. Slavă Domnului că mai avem și oameni care cunosc legile și pot spune adevărul!
    De amatori și aroganți ne-am saturat până peste cap!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Paradoxul România: elevii au printre cele mai încărcate orare cu Matematică în primii 9 ani de școală și printre cele mai slabe rezultate – raport OCDE / Instruirea intensivă la clasă nu înseamnă automat și rezultate bune, atrage atenția organizația care coordonează testările PISA

Deși elevii din România au peste 1.200 de ore de Matematică pe parcursul claselor P-VIII, performanța lor este una dintre cele mai reduse din Europa și nu numai atunci când…
Vezi articolul

Cred că tezele sunt importante și aveau o valoare mare în evaluare, spune Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București: Acum, media fiind încheiată abia la sfârșitul anului școlar, se tot amână această învățare / Directoarea Andreia Bodea: Și eu sunt pentru introducerea tezelor

Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre reintroducerea tezelor: „Eu cred că tezele sunt importante și că aveau…
Vezi articolul

Daniel David, apel către elevi, profesori, părinți: M-aș bucura ca dezbaterea pe noile planuri-cadru să se realizeze cu responsabilitatea analizei și eleganța exprimării punctelor de vedere, pentru că este vorba de educație. Vocea vă va fi ascultată / Calendarul dezbaterilor naționale

Procesul de consultare pentru noile planuri-cadru să fie marcat de „responsabilitatea analizei și eleganța exprimării punctelor de vedere”, transmite într-un mesaj ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta îi încurajează…
Vezi articolul