Directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu: Cartea ministrului Bode n-a fost nici o clipă secretizată, ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor. Am dispus, în mod excepţional, prelucrarea cu prioritate a acestei cărţi / Un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziţia publicului

623 de vizualizări
Adrian Cioroianu / Foto: Facebook.com – Adrian Cioroianu
Directorul Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, a anunţat, luni că lucrarea de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, va fi „din zilele următoare” la dispoziţia publicului şi nu a fost „nici o clipă secretizată”, scrie Agerpres.

„Cartea ministrului L.N. Bode este la Biblioteca Naţională a României, n-a fost nici o clipă secretizată, ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor. Am dispus, în mod excepţional, prelucrarea cu prioritate a acestei cărţi, din care un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziţia publicului. În mod normal, potrivit fluxului de lucru, cartea ar fi fost prelucrată în următoarele 6 – 8 săptămâni”, a scris Cioroianu, pe Facebook.

El a adăugat că, din cele şapte exemplare, patru vor pleca, după prelucrare, la Biblioteca Academiei din Bucureşti, la BCU Cluj, BCU Iaşi şi BCU Timişoara.

„În privinţa valorii sau originalităţii cărţii, autorul şi contestatarii săi pot discuta pe mai departe, dar rog să se reţină că BNaR e doar păstrătoarea cărţilor şi nu are nici o atribuţie de verificare, validare sau control a cărţilor depuse. Cartea aceasta, printre alte titluri, a fost trimisă la BNaR la începutul anului 2022 de către editura care le-a publicat”, a indicat Cioroianu.

Preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, deputatul USR Iulian Bulai, l-a invitat luni la Parlament pe directorul Bibliotecii Naţionale, Adrian Cioroianu, pentru a discuta despre „actualul blocaj” în accesarea tezelor de doctorat aflate la bibliotecă şi identificarea soluţiilor legale şi administrative de rezolvare a situaţiei. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Uniunea Salvaţi România, invitaţia a fost transmisă pentru data de 17 octombrie, ora 13,00.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Cam ofensat d-l profesor în legătură cu lipsa vinovăției sale…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă către Iohannis, din partea mediului academic, împotriva schimbărilor în legislația de analiză a plagiatelor: Modificările propuse de Cîmpeanu reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică

Treisprezece organizații și mișcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, îi solicită printr-o scrisoare deschisă Președintelui Klaus Iohannis să ia atitudine publică…
Vezi articolul

Cum aș putea să-mi păstrez, totuși, postul? Urmează să fiu dată afară, după creșterea normei didactice de predare, spune o profesoară. Kallós Zoltán, secretar de stat: Evident că trebuie să vă găsim o altă unitate de învățământ, dar asta doar după ce se fac toate reîncadrările

O profesoară de la Colegiul Economic Administrativ din Iași a adus în atenție faptul că urmează să fie dată afară, ca urmare a creșterii normei didactice de predare din anul…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop îndeamnă la preţuirea „valorilor româneşti, așa cum sunt ele” / 15 ianuarie, ziua nașterii poetului Mihai Eminescu marchează Ziua Culturii Naționale

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, îndeamnă, de Ziua Culturii Naţionale, la preţuirea valorilor româneşti, „aşa cum sunt ele”, la cultivarea limbii „ca un fagure de miere”, fără ostentaţie şi emfază,…
Vezi articolul

Orele de educație civică din gimnaziu nu au un impact semnificativ asupra participării active în viața politică a viitorilor adulți sau a dorinței acestora de a vota în viitor – studiu UNESCO / Rata de participare la alegeri a scăzut în ultimii 50 de ani

Orele de educație civică din gimnaziu nu au un impact semnificativ asupra participării active în viața politică a viitorilor adulți sau dorinței de a vota, arată cel mai recent raport…
Vezi articolul