Scopul Asociației Group4 Media Freedom & Democracy este îmbunătățirea și modernizarea sistemului democratic în Romania. G4Media este fondat de jurnaliști cu o experiență de peste 20 de ani în mass media, specializați în politica externă și internă, economie și justiție precum și în presa de investigație.
În comuna Șieu, județul Maramureș, un microbuz școlar este executat silit de către un executor judecătoresc, în urma unor datorii mai vechi ale administrației locale, anunță emaramureș.ro, preluat de G4Media.ro. Primăria…
În Rusia lui Vladimir Putin, nemurirea este un subiect şi, în special, este o afacere de familie. Obsesia liderului de la Kremlin pentru viața veșnică a fost evidentă la nivel…
Deși este cotat anual cu șanse de a câștiga premiul Nobel pentru Literatură, scriitorul român Mircea Cărtărescu n-a fost nici anul acesta favoritul marilor case de pariuri care i-au avansat…
Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează în legătură cu o campanie care afectează tot mai mulți utilizatori de WhatsApp din România. Sub pretextul unor concursuri pentru copii, atacatorii…
Scriitorii Gerald Murnane din Australia, Can Xue din China şi László Krasznahorkai din Ungaria sunt favoriţii media şi ai caselor de pariuri la câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2025,…
Provenind dintr-o familie modestă de refugiați palestinieni, Omar M. Yaghi, format în Statele Unite și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2025, a insistat miercuri asupra necesității de a…
John Clarke, proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, a criticat dur reducerile fondurilor alocate cercetării în Statele Unite, dispuse de administraţia Trump, calificând această măsură drept „o problemă extrem…
Ministrul Culturii, Demeter Andras, afirmă, într-o circulară transmisă către instituţiile subordonate, că, la majoritatea instituţiilor, fondurile sunt suficiente doar pentru plata drepturilor salariale care se achită în octombrie, însemnând că…
Unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină din 2025, plecat într-o drumeţie, nu a putut fi contactat luni, fericitul cercetător nefiind la curent cu vestea cea mare, conform colegilor săi,…
Premiile Nobel vor fi anunțate începând de luni. Sunt considerate printre cele mai prestigioase distincții din lume pentru realizări în medicină, fizică, chimie, literatură, economie și pace, transmite News.ro, potrivit…
Celebrul primatolog britanic Jane Goodall, ambasadoare a cimpanzeilor şi ferventă susţinătoare a mediului, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat miercuri institutul său, transmite AFP, citată de…
Campania de cercetări arheologice desfășurată în canabaele legiunii a V-a Macedonica, la Turda, s-a încheiat cu o descoperire de excepție: o casetă din bronz, ornamentată cu un decor care ilustrează…
Inegalitatea socială provoacă schimbări structurale în creierul copiilor, care, odată cu trecerea anilor, experimentează o sănătate mintală mai precară, potrivit unui studiu internaţional realizat de oamenii de ştiinţă de la…
Sindicatul Naţional al Agenţilor Publici ai Educaţiei Naţionale (SNAPEN) a depus o plângere împotriva premierului Sébastien Lecornu, pe care-l acuză de faptul că a lăsat să se creadă că deţine…
Adaptări după mari clasici, precum şi creaţii contemporane semnate de regizori şi dramaturgi de prim-plan vor putea fi văzute în capitală, în perioada 29 septembrie – 7 octombrie, în cadrul…
Un bărbat de 59 de ani, cadru didactic la o Școala Gimnazială Decindeni, din Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi agresat sexual, în timpul…
Adolescentul de 17 ani acuzat de poliție că a trimis mesaje de amenințare la școli și spitale din toată țara a fost internat joi la spitalul de psihiatrie Alexandru Obregia…
Minorul român în vârstă de 17 ani audiat miercuri în cazul mesajelor de amenințare transmise către mai multe școli și spitale din toată România era vizat de o cerere de extrădare formulată…
Un minor de 17 ani a fost ridicat de polițiști în timp ce ieșea din scara blocului în care locuiește, atunci când voia să plece spre școală, spun surse G4Media.ro.…
Un mesaj de ameninţare a fost primit pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi pe adresele unor şcoli. De asemenea, s-au primit mesaje de amininţare…
Aproape o mie de persoane au semnat o petiție publică de solidaritate cu Emanuel Conțac, conferențiar la Institutului Teologic Penticostal (ITP). Petiția cere păstrarea acestuia în corpul profesoral și a…
Ramona Lile, plagiatoare cu verdict final în instanță și fost rector al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, preia conducerea filialei județene Arad a Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), fondat de…
Universitatea din Oxford afirmă că a devenit prima instituție de acest gen din Marea Britanie care oferă acces la versiunea educațională a instrumentului de inteligență artificială ChatGPT tuturor studenților și…
Profesorul universitar dr. Szász Levente, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit una dintre cele mai importante…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, în pofida costurilor legate de războiul cu Rusia, salarii mai mari pentru profesori şi burse pentru studenţii ucraineni pentru anul viitor, relatează marţi agenția…
Ministerul Apărării din Lituania a inaugurat prima dintr-o serie de nouă şcoli răspândite în toată ţara la graniţa cu Rusia, unde copiii de la vârsta de 10 ani şi adulţii…
Școala din satul Pachia, județul Covasna, reabilitată cu 150.000 de lei, a fost închisă din lipsă de elevi, iar autoritățile îngrijesc școala fără elevi ca pe una din cele mai…
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională.…
Îmbrâncită de politicieni, România a plonjat într-o gaură neagră din care va mai ieşi extrem de greu, explică Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor, într-un interviu acordat News.ro. Politicile succesive ale…
Un raport al parlamentului Franţei despre TikTok, prezentat joi de agenția de știri AFP, recomandă interzicerea accesului la reţelele sociale al utilizatorilor de internet până la vârsta de 15 ani…
Muzeul Național de Istorie a României anunță că arheologii au descoperit în situl Callatis (lângă Mangalia) vase din aur și argint de la începutul secolului al III-lea înainte de Hristos,…
Deputaţii au respins, miercuri, un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la investigarea „abuzurilor sexuale şi comportamentele deviante” din universităţile româneşti, transmite Agerpres, preluat…
Examenul de admitere la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, care trebuia să se deruleze marţi, a fost amânat pentru joi din cauza unor lucrări care au afectat reţeaua de…
Alexandru Bălan era invitat la masa rotundă „Parcursul pro-european al Republicii Moldova” de marți, 9 septembrie, de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), scrie G4Media.ro. „Timișoara este un oraș al…
Parlamentarii AUR vor depune, miercuri, o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie, a anunţat, luni, liderul senatorilor formaţiunii, Petrişor Peiu, transmite Agerpres, preluat de G4Media.ro. „Din păcate, avem o…
O elevă a obţinut în iulie diploma de bacalaureat la vârsta de 9 ani, devenind astfel cea mai tânără persoană care a obţinut această certificare de absolvire a studiilor şcolare…
Cultura este considerată importantă de 79% dintre respondenții din Europa, arată un sondaj recent realizat de Eurobarometru, care consemnează o creștere de 2 procente față de un sondaj anterior din…
Judecătoarea Allison Burroughs a decis că guvernul a încălcat dreptul la libertatea de exprimare al universității din Ivy League atunci când a revocat subvenții pentru cercetare în valoare de aproximativ…
Douăsprezece brevete „foarte importante” aparținând inventatorului suedez Alfred Nobel, pierdute timp de aproape o jumătate de secol, au fost găsite în această vară în a doua reşedinţă a unui cuplu…
Peste 80 de experţi ştiinţifici sfâşie un raport al administraţiei Trump privind modificările climatice, denunţând erori metodologice, manipulări ale faptelor – demne de industria tutunului – şi citări ale unor…
Scriitorul român Mircea Cărtărescu, recunoscut pentru operele care au marcat literatura contemporană, va primi Premiul Internaţional pentru Literatură „Exlibris” în oraşul spaniol Murcia, relatează marţi agenţia de știri EFE, potrivit…
Elevi de liceu israelieni intră în grevă luni, în prima zi a anului şcolar, pentru a cere să se ajungă la un acord în privinţa ostaticilor care se mai află…
Premierul Ilie Bolojan susţine că Guvernul a renunţat, doar pentru moment, la interdicţia privind cumulul pensiei cu salariul de la stat, el explicând că, prin adoptarea unei astfel de măsuri,…
Preşedintele Sindicatului „Şcoala Prahovei”, Ionuţ Duţă, a declarat, miercuri, referindu-se la boicotarea începerii anului şcolar, că profesorii, învăţătorii, educatoarele nu vor asista la festivităţile de deschidere a noului an, ci…
Profesorul de religie Marius Lucian Chiurtu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform unei decizii a Judecătoriei sector 6, scrie G4Media.ro. Marius Lucian Chiurtu este politician din Teleorman,…
Profesorul de religie despre care Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, în urmă cu două zile, că a fost reținut pentru că ar fi bătut și violat o…
Un profesor dintr-o comună din Bihor a fost reţinut pentru agresiune sexuală şi viol asupra unei foste eleve, în vârstă de 14 ani. Condamnat anterior pentru pornografie infantilă, cadrul didactic…
Pentru a încuraja lectura, Guvernul danez vrea să elimine Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la cărţi, care în prezent este fixată la 25%, a anunţat miercuri ministrul Culturii, Jakob Engel-Schmidt,…
Contabila a şase şcoli din Timiş şi-a recunoscut vinovăţia şi va fi condamnată la aproape 3 ani de închisoare cu suspendare după ce şi-a virat în conturi de peste 600…
”În acest moment există nu numai o investigaţie, ci trei” în cazul microbuzelor școlare achiziționate la suprapreț în cadrul unui proiect PNRR, a spus, marți, ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru,…
Deputatul USR, Adrian Giurgiu, spune că în Ghidul Solicitantului PNRR Comisia Europeană estima un cost mediu de 78.000 euro / microbuz, investigațiile recente de la Iași arată însă că microbuzele au…
”Skibidi”, ”tradwife” şi ”delulu”, alături de alţi termeni argotici popularizaţi de social media, se numără printre miile de cuvinte noi adăugate în dicţionarul Cambridge anul acesta, informează agențiile de știri…
Guvernul Bolojan a inițiat o ordonanță de urgență prin care să rezolve ”supracontractarea masivă” a proiectelor din PNRR făcută de precedentele guverne. Nota de fundamentare a proiectului de OUG arată…
Guvernul Ciolacu 2 a asigurat prin Legea bugetului 2025 fonduri insuficiente de funcționare pentru mai multe ministere și instituții, după cum au declarat în exclusivitate pentru G4Media mai mulți oficiali…
Profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), fost diplomat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României consideră că Ion Iliescu a fost mult dincolo de statutul de…
Ion Iliescu a fost preşedintele tuturor românilor în timpuri de restrişte, primul preşedinte democrat din istoria României, afirmă preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, îndemnând la o atitudine demnă în…