Scriitorul Radu Vancu: E vital ca profesorii să nu renunțe la grevă. Fiindcă dacă vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna. Iar disprețul establishmentului politic pentru ei, până acum oarecum camuflat, va fi de acum înainte la vedere și imposibil de suportat. Suntem alături de voi
Rezidențiat 2023. Deși 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, 208 candidați au fost declarați respinși, conform regulamentului, anunță Ministerul Sănătății
LIVE VIDEO Mii de profesori protestează astăzi în Iași, Baia Mare, Caraș-Severin, Maramureș, Suceava, Alba, Alexandria, Brașov, Brăila, Galați, Dâmbovița, Bistrița: „Suntem uniți! Nu cedăm!”
Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a nu se va desfășura pentru unii elevi din Buzău. Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar „Prof.Ion Neacşu” anunță că profesorii afiliați nu participă la Evaluare pentru că se deplasează la București pentru miting
„CNE confirmă că Lucian Bode a plagiat de cel puțin 26 de ori, dar îl declară neplagiator” – Emilia Șercan despre „mușamalizarea” de la Consiliul Național de Etică
Consiliul Naţional al Elevilor solicită o procedură de urgenţă pentru înscrierea elevilor la examenul de bacalaureat și concretizarea propunerilor profesorilor cât mai urgent posibil
Liderul sindical Marius Nistor: “În momentul de față vorbim de amânarea examenelor” / “Rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”
Întâlnire a ministrului Muncii, Marius Budăi, cu sindicatele din Educație astăzi, la ora 14:00, anunțată de reprezentanții FSE
Profesorii din Alba au ieșit astăzi în stradă. Bogdan Petru Cârcoană, FSE: Noi nu vrem să ținem copiii departe de școală, dar nu se mai poate. Ne-a ajuns cuțitul la os
David Popovici a luat Bacalaureatul cu „o medie muncită” și a anunțat că își face studiile superioare în România, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București / Notele de la fiecare probă
VIDEO Mitingurile profesorilor se răspândesc în toată țara: mii de profesori au ieșit azi în stradă în Bacău, Botoșani, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad / „Prefer să nu am salariu nici o lună, dar la grevă nu renunţăm fără să primim ceea ce am cerut” – protestatară
11 premii a câte 300.000 de lei prin Programul „Gala Cercetării Româneşti”, prin care Guvernul încearcă să convingă cercetătorii români să se întoarcă în țară
Google Lab deschis în cadrul Universității Politehnica București – resurse pentru studenții care vor să-și dezvolte abilități de programare și dezvoltare de produse digitale
Consiliul Național al Elevilor, schimbare de poziție: Susținem profesorii și ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora – scrisoare deschisă către premierul Ciucă
FOTO și VIDEO Sute de profesori protestează la Sibiu, după ce președintele i-a sfidat și soția sa a catalogat mitingul de la București drept eveniment politic
Explicațiile vicepreședintelui Consiliului de Etică pentru decizia care-l “spală” pe Lucian Bode de plagiat, în cazul cărții bazate pe o carte demonstrat plagiată: Legea lasă multe aspecte neclarificate / “Nicăieri în lege nu se menționează despre folosirea ghilimelelor”
Calendarul pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 a fost modificat, anunță Ministerul Educației
VIDEO Greva generală a profesorilor și angajaților din Educație amână planurile politicienilor de rotație la Guvernare. Ciucă a anunțat că rămâne premier și va continua dialogul cu sindicatele din Învățământ, dar că „nu ne putem asuma să dezechilibrăm bugetul de stat” / Ciolacu: Nu intrăm în discuții politice până nu rezolvăm problema profesorilor
Vineri, a cincea zi de grevă generală în școli și grădinițe
Președintele Iohannis dojenește sindicatele că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației” / Copii aduși din Brașov i-au cântat “O lume minunată”, iar el le-a spus să „învețe bine că merită”, în ziua când la București 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor
VIDEO FOTO „Voi sunteți de vină, Școala e-o ruină!” – Peste 15.000 de profesori au protestat astăzi în București, iar sute de elevi li s-au alăturat în marșul de la Piața Victoriei și până la Parlament. Marți, un nou protest
VIDEO FOTO Protest al profesorilor în Deva. Peste 500 de profesori au lăsat pixuri în faţa Prefecturii: Pixul, stiloul sunt simbolurile muncii noastre. Le depunem ca semnal de neputinţă / Oferta Guvernului poate fi considerată ca un ajutor social. Nu vrem să fim asistaţi social
Prima companie care cere salarii mai mari pentru profesori. Mihai Boldijar, directorul Grupului Bosch în România: Trebuie încurajați angajații din Învățământ cu venituri lunare mai atrăgătoare
Mesaj pentru președintele Iohannis, la protestul profesorilor: “Scham! (Rușine!)” / Atitudine “rușinoasă și lipsită de demnitate și respect” față de profesori și față de viitorul copiilor
Mai mulți profesori din Buzău au boicotat discursul lui Marcel Ciolacu ținut de Ziua Eroilor / „Vrem demnitate” – solicitarea cadrelor didactice
FOTO VIDEO Elevi și copii au venit la protest pentru a-și susține profesorii, iar mai mulți copii au ieșit din parcuri, pe Calea Victoriei, să îi salute pe profesorii plecați în marș: Elevii sunt cu voi!” / „Vrem majorări!” / „Luptăm pentru dreptate”
„No brain, no future”. Mesajul unei profesoare participante la protest, pentru elevii ei: Sper că ai noștri copii vor realiza că trebuie să lupte pentru drepturile lor, eu lupt în primul rând pentru ei
Mărturiile profesorilor de la protestul din fața Guvernului: „Situația învățământului a degenerat, nu este doar despre bani” / „Sunt aici pentru a-mi putea privi elevii în ochi și atunci când le vorbesc despre 1 decembrie, despre eroi naționali, când le predau orele de istorie, să simtă pasiunea și că eu nu aduc doar vorbe goale”
Președinții Iohannis și Steinmeier vizitează Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, unde Iohannis are blocat un post de profesor din anul 2000 / În plină grevă a profesorilor, copiii au fost aduși de acasă special pentru eveniment
Gest sfidător al Guvernului Ciucă. Dan Cărbunaru a prezentat astăzi aceeași ofertă de aseară, în timp ce mii de profesori protestau în stradă, respingând-o: Salariile profesorilor vor crește doar când este definitivată legea salarizării
Ligia Deca, fără nicio reacție când lângă ea secretarul Guvernului a invocat în mod mincinos PNRR-ul că ar bloca creșterile de salarii în Educație / Deca, în urmă cu 2 săptămâni: Voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării
Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari
Așa-zisă „anchetă” cu „profesorii care ar da meditații fără bon“, difuzată de Digi 24 în plină grevă generală a angajaților din Învățământ. Sunt prezentate două cazuri, dar postul generalizează
UPDATE Peste 90.000 de semnături pentru petiția ce susține greva generală din Educație și majorarea salariilor din învățământ
Curtea Constituțională dezbate pe 21 iunie sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei privind noile legi ale Educaţiei
FOTO Cele mai vechi planuri arhitecturale cunoscute până în prezent, descoperite de arheologi. Sunt gravări în piatră vechi de 9.000 de ani
Fulgerele de pe planeta Jupiter, asemănătoare celor de pe Pământ – noi date ale sondei spațiale „Juno” a NASA
Amendă pentru Realitatea Plus, pentru o emisiune în care realizatoarea a dat cu tămâie în studio ca “să iasă dracii din legea educației”, pe subiectul diversității reclamate de cultele religioase
Mesajul unui profesor pentru liderii sindicali din Educație: Trebuie să negociați cu cârmuitorii țării, pentru a reda demnitatea, inclusiv sub aspect salarial, dascălului din România. Altfel, nu veți mai fi lideri, pentru că Sindicatul din Învățământ se va face… praf și pulbere
Iohannis le transmite sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc” / „Promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice” / Aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca
Material susținut de OMV Petrom prin programul România eficientă
Școala cu facturi la energie aproape zero. Elena Cazan, director: Nu mai avem de ce să deschidem geamurile, ca să aerisim în timpul orelor / Școala a înflorit, pur și simplu, i-am invitat pe părinți și le-am explicat fiecare dotare ce face, iar elevii sunt foarte încântați
Anton Hadăr: Marcel Ciolacu și miniștrii Muncii și Finanțelor ne-au confirmat că vor fi la ședința de la sediul FSLI cu toți colegii noștri din sindicatele din țară / Despre Ligia Deca încă nu știu nimic
Emilia Șercan, după decizia Consiliului de Etică în cazul cărții lui Lucian Bode: „Așteptați-vă în viitor să vedeți că mediul academic românesc e plin de erori de citare, noul eufemism al plagiatului. Eratori, nu plagiatori”
Ședință publică a sindicatelor profesorilor, pe tema grevei din școli, organizată miercuri, la ora 16, în prezența presei. Premierul Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Marius Budăi și Adrian Câciu au fost invitați de la ora 17
Mai multe asociații ale elevilor dezaprobă declarațiile președintei Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului: Suntem solidari cu profesorii noștri
România are cei mai mulți tineri din UE care au renunțat la educație înainte de vreme, cu o rată de peste 15%, similară cu cea din 2019 / Rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut în Uniunea Europeană până la 10% – Eurostat
Mai multe organizații de părinți se delimitează de apariția la pupitrul Guvernului a președintelui Federației Naționale a Părinților / Acestea susțin revendicările profesorilor care sunt în grevă generală
BREAKING Greva generală în școli continuă, iar joi va fi miting de amploare în București. Liderii sindicali, după discuția informală cu premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu: Nu am primit o soluție în așa fel încât să fim mulțumiți. În acest ritm vom avea, Doamne ferește!, săptămâni de grevă
Actorul Dan Puric, asociat cu propaganda rusă și ultranaționalistă – conferință pentru elevi la Colegiul Sfântul Sava din București – Digi24
UPDATE Discuțiile premierului cu sindicatele profesorilor, pe tema grevei generale din școli, au început / Este o întâlnire informală, nu au loc negocieri – surse
Alianța Studenților critică lipsa de interes a parlamentarilor care au plasat mai multe prevederi „problematice“ legate de prescripția plagiatului în doctorate sau taxele care se pot modifica în timpul studiilor / Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România
Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe harta siturilor istorice ale fizicii
Material susținut de Fundația Orange