Autoritățile americane au revocat viza unei cercetătoare ruse care lucrează la Harvard, știută pentru opoziția față de regimul Putin, spun colegii acesteia / Reținută, ea a fost amenințată cu deportarea

421 de vizualizări
Foto © Jiawangkun | Dreamstime.com
Kseniia Petrova, cercetătoare rusă care lucrează la Harvard Medical School, a fost reținută de reprezentanți ICE, instituția însărcinată cu combaterea imigrației ilegale în SUA, iar viza ei a fost revocată, potrivit unor colegi și prieteni citați vineri de The Guardian. Anunțul a fost făcut de o colegă a acesteia, Cora Anderson, care a spus că reținerea a avut loc pe 16 februarie, când Petrova tocmai revenise în SUA după o deplasare în Franța.

Potrivit lui Anderson, autoritățile au anunțat-o pe Petrova că urma să fie deportată în Rusia. Cercetătoarea a spus, însă, că se teme de persecuții politice, iar de atunci se află în detenție – mai întâi în statul Vermont, apoi într-un centru din Louisiana.

Colega menționată a scris că Petrova trebuie să împartă camera cu alte 80 de deținute. „În pofida faptului că are avocați și că, dincolo de toate, nu a făcut nimic ilegal, se află încă acolo și nu avem nicio idee când va putea să plece”, a spus Anderson.

  • The Guardian îl citează pe șeful Kseniiei Petrova de la Harvard Medical School, Leon Peshkin, potrivit căruia aceasta are motive întemeiate să se teamă de deportarea în Rusia, deoarece și-a exprimat public opoziția față de invazia rusă în Ucraina, la începutul războiului, și a cerut punerea sub acuzare a președintelui rus Vladimir Putin. Ea a reușit să plece din Rusia mai întâi în Georgia, apoi în SUA, pentru a-și putea continua cercetările. 

Peshkin a spus că Petrova a fost reținută în contextul în care ea făcuse o greșeală în completarea documentelor vamale la întoarcerea din Franța, greșeală sancționabilă în mod normal, potrivit șefului ei, cu o amendă de până la 500 de dolari. Ea a fost reținută și nu a putut părăsi arestul în condițiile în care, sub Administrația Donald Trump, măsurile antiimigrație au devenit extrem de dure.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Spania impune ținte cantitative universităților nou înființate, pentru a garanta calitatea activității academice: minim 4.500 de studenți în primii ani de funcționare, programe în cel puțin 3 ramuri ale cunoașterii, investiții în cercetare de cel puțin 5% din bugetul instituției

Condițiile de bază pentru înființarea unei noi universități au fost actualizate în Spania, printr-un decret ce prevede ținte cantitative menite să asigure calitatea și sustenabilitatea acestora, potrivit unei prezentări făcute…
Vezi articolul

Scădere cu 2.770 de locuri fără taxă în facultăţile de stat, propusă de CNSPIS după ce numărul tinerilor care anul trecut aveau 17 ani s-a redus cu aproape 13 mii de persoane faţă de 2016

Numărul locurilor pentru licenţă, finanţate de la bugetul de stat pentru anul universitar 2020-2021, este de 61.000, potrivit propunerii făcute ministerului Educaţiei de către Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză…
Vezi articolul