Bacalaureat nou tehnologic și posibil examen de trecere din clasa a X-a în a XI-a, anunțate de Andronescu – HotNews.ro

5.138 de vizualizări
Ecaterina Andronescu / Inquam Photos – Raul Stef
Bacalaureatul s-ar putea schimba, pentru a introduce un tip de BAC care să le dea acces elevilor la şcolile postliceale, a declarat din nou Ecaterina Andronescu, de data aceasta într-un interviu pentru HotNews.ro. Aceasta a anunțat că nu renunță la repartizarea computerizată a elevilor la liceu. O noutate pe care ar putea-o aduce legea educației la care Andronescu lucrează este o evaluare pentru trecerea de la clasa a X-a la a XI-a.

„Poate să gândim o trecere de la clasa a X-a la a XI-a, pentru că trece de la învăţământ obligatoriu la învăţământul… dar până atunci o să devină tot liceul învăţământ obligatoriu. Poate nişte evaluări intermediare ar trebui”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Într-un interviu acordat HotNews.ro, ministrul a spus că nu modifică admiterea la liceu. „Să declanşăm examen de admitere în liceu mi se pare absolut de neacceptat”, a afirmat aceasta.

În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, Andronescu a afirmat că va rămâne un bacalaureat „naţional” pentru acces la universitate, „dar la liceele tehnologice, unde promovarea este mică, să gândim pentru absolvenţii lor un Bac diferenţiat. Cine vrea să se înscrie la un bacalaureat naţional, dacă se simte în stare promovează Bac-ul naţional, are acces în universitate. Cine nu se simte în stare să susţină un bacalaureat naţional să susţină un bacalaureat tehnologic sau profesional şi să aibă acces doar în şcoala postliceală”.

Amintim că bacalaureatul profesional este o idee mai veche a Ecaterinei Andronescu. În 2012, la cel mai recent mandat al său de ministru, susținea același BAC profesional, atunci promovat printr-un proiect de lege. Andronescu a amenințat atunci că guvernul va da ordonanță de urgență pentru a trece acest tip de bacalaureat, dacă parlamentarii întârzie votul. Detalii aici și aici

Foto: Inquam Photos – Raul Stef

Citește și:


1 comment
  1. Scolile postliceale nu fac parte din invatamantul universitar si potrivit legii absolventii de liceu se pot inscrie si pot finaliza studiile scolilor postliceale fara sa aiba diploma de BAC !
    Gargara la nesfarsit in loc de masuri de restructurare necesare,: schimbarea efectivului la slase, invatatrea pe grupe la specialitati, dotarile laboratoarelor pentru liceele tehnologice , salarizarea corespunzatoare a profesorilor, care sa permita o evaluare a muncii lor. Atat timp cat un profesor este platit cu salariu de femeie de serviciu din primarie, sa nu indrazniti sa cereti calitate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

Noile planuri-cadru pentru liceu ar fi gata în doar 3 luni și jumătate, în această iarnă, susține Ministerul Educației, care a pus în dezbatere „calendarul reformei curriculare”, după ce a întrerupt-o în urmă cu doi ani

Noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie gata în 3 luni și jumătate, până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu: Tezele vor fi eliminate de anul viitor. Susțin o evaluare standardizată și digitalizată la începutul și la finalul anului școlar / Structura va fi organizată pe module de 6-7-8 săptămâni de învățare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat noua structură a anului școlar, care va avea module de învățare de 6-7-8 săptămâni, alternate cu vacanțe scurte, potrivit declarațiilor de presă susținute la…
Vezi articolul

Burse decembrie 2024. Elevii primesc 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de lei bursa de reziliență și tehnologică – estimări de la școli / Banii pentru plăți au ajuns la inspectoratele școlare – surse

Plata burselor școlare în decembrie 2024. Elevii primesc la finalul săptămânii, înainte să intre în vacanța de iarnă, 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de…
Vezi articolul