Beneficiarii cardurilor educaționale de 500 de lei care și-au schimbat domiciliul în ultimul an sau care au un alt reprezentant legal vor primi noi carduri în perioada următoare, anunță Ministerul Proiectelor Europene / Nu este precizat când

2.860 de vizualizări
Tichete educaționale 2024 - cardurile educaționale de 500 de lei
Foto: Ministerul Fondurilor Europene
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță într-un răspuns pentru Edupedu.ro, că printre beneficiarii care au carduri de anul trecut și ar putea primi în continuare cei 500 de lei pentru anul școlar 2025-2026 sunt și unii care și-au schimbat datele personale: domiciliu sau reprezentantul legal. Pentru aceștia urmează să se emită noi carduri, nu vor fi încărcate cele vechi.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că urmează să emită în perioada următoare aproape 210 mii de carduri educaționale.

Printre beneficiari se află nu doar părinții care au depus actele în acest an școlar pentru a primi banii, ci și părinți sau beneficiari care nu mai au cardul valabil pentru că și-au schimbat domiciliul sau reprezentantul legal este altul.

Sunt situații când pentru același elev se schimbă părinte beneficiar al cardului sau chiar reprezentantul legal, care poate fi o rudă.

„În perioada următoare se vor emite suporturi electronice pentru un număr de 209.696 beneficiari: beneficiari noi aferenți anului școlar curent, beneficiari care și-au schimbat domiciliul sau pentru care s-a modificat reprezentantul legal.

Ulterior distribuirii către unitățile de învățământ și confirmării predării către părinți sau reprezentanți legali ai copiilor eligibili, MIPE va alimenta aceste noi suporturi electronice cu suma de 500 lei fiecare, în conformitate cu prevederile legale”.

Cardurile acestea vor fi alimentate după ce vor fi emise și distribuite școlilor și apoi ridicate de beneficiari. Ministerul nu a precizat când se va întâmpla acest lucru.

„Pentru noile carduri care urmează să fie emise și distribuite, alimentarea sumei de 500 lei se va face imediat după confirmarea predării către părinți/reprezentanți legali de către unitățile de învățământ”.

Amintim, aproape 500.000 de carduri educaționale au fost alimentate cu 500 de lei, anunță ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Încărcarea cardurilor a întârziat și în acest an școlar

În cea mai recentă declarație a ministrului Daniel David, acesta spunea că în luna noiembrie vor fi încărcate cardurile, fără să precizeze o dată exactă.

Ministrul Educației, Daniel David a spus recent că vor fi încărcate în luna noiembrie, fără să precizeze în ce zi. Încărcarea cardurilor se va face în două etape, spunea David:

  • pentru elevii care dețin deja carduri, încărcarea se face în cursul lunii noiembrie 2025;
  • pentru elevii care primesc carduri noi, alocarea sumelor se va face în decembrie 2025, după emiterea noilor carduri.

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pe 11 septembrie că datele actualizate din 31 iulie 2025, conform EduVouchers, aplicatia STS, indică un număr de 674.975 elevi defavorizați și a suplimentat bugetul pentru acest an școlar. Astfel că, 666.373 de elevi vor fi sprijiniți cu 333.186.500 lei în 2025-2026

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
  • Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
  • Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Citește și:

ULTIMA ORĂ Cardurile educaționale de 500 de lei ar putea fi încărcate săptămâna viitoare. Ministrul Dragoș Pâslaru: Vineri ar putea să fie deblocate sumele, iar în prima săptămână din decembrie ar putea fi încărcate cardurile
Cardurile educaționale 2025-2026 vor fi încărcate în septembrie – octombrie, anunță ministrul Dragoș Pîslaru

Cardurile educaționale pentru anul școlar 2025-2026 vor fi încărcate în luna noiembrie, anunță ministrul Educației Daniel David


1 comment
  1. Buna ziua eu am cardul de anul trecut a pe numele de Ponta Cosmina Andreea anul acesta cand sau renoit actele le-am făcut pe numele de Lula pentru ca m am căsătorit oare din aceasta cauza sa nu mi se încarce cardul ca soldul cardului meu este 0 lei toate cardurile sau încărcat din județul Hunedoara am sunat la Upmobil si mi au spus ca nu are legătură cu numele si ca trebuie sa aștept ca se încarcă si al meu menționez ca domiciliu este același si mi au spus ca ,cardul este activ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Supravegherea audio-video în școli: instalarea camerelor este posibilă, dar trebuie lăsată la decizia unității școlare – argumentele Guvernului cu privire la respectarea GDPR în școli, într-un punct de vedere prin care își exprimă dezacordul față de o inițiativă a parlamentarilor AUR

Guvernul apără, într-un punct de vedere intrat pe agenda ședinței de joi a guvernului, modul cum se aplică procedurile de supraveghere audio-video în școli, în baza regulilor prevăzute de legislația…
Vezi articolul

Plângere penală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, depusă de Liga Studenților Iași “pentru presiunile exercitate asupra universităților pentru revenirea intempestivă la activitatea didactică în format fizic“

Liga Studenților (LS IAȘI) anunță că depus o plângere penală la DNA – structura centrală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, pentru presiunile…
Vezi articolul

Metodologia privind finanțarea cercetării în universități – adoptată pentru al doilea an de Ministerul Educației înaintea publicării Metarankingului universitar, folosit ca referință pentru repartizarea acestor fonduri / Ordinul invocă două metarankinguri diferite în fundamentarea ordinului și în calcule

Metodologia privind finanțarea cercetării științifice în universități pe 2025 a fost adoptată printr-un Ordin al Ministerului Educației, publicat în Monitorul oficial vineri, 14 februarie. Metodologia, care se bazează pe clasamentul…
Vezi articolul

CLASAMENT Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai, ASE București și Universitatea Lucian Blaga – primele dintre cele 17 universități românești incluse în Times Higher Education Impact Ranking 2023

Universitatea din București este prima dintre cele 17 instituții românești de învățământ superior incluse în ediția din acest an a clasamentului global Times Higher Education Impact Ranking. Publicat joi, acesta…
Vezi articolul